Full Text - Analele Universitatii din Craiova. Istorie

Analele Universităţii din Craiova, Seria Istorie, Anul XV, Nr. 2(18)/2010
reparat o mare uitare” 1 prin dezvelirea statuii ecvestre a Regelui Carol I în faţa
Palatului Regal din capitală 2 , pentru ca ziua următoare, 10 mai, să continue cu
sărbătorirea Zilei Monarhiei 3 . La fel s-a întâmplat şi cu ziua restauraţiei,
transformată de regim în zilele restauraţiei, la 6 iunie 1939, regele notând în
jurnalul său „Este începutul zilelor de sărbătoare, cari înseamnă atât de mult
pentru mine şi pentru ţară, căci, fără falsă modestie, de când m-am întors s-au
schimbat foarte multe lucruri în bine şi de un an încoace, ţara nu mai e de
recunoscut” 4 ; festivităţile au continuat pe 7 şi 8 iunie cu mult fast, cu delegaţii
venite de peste hotare, cu programul pregătit de Straja Ţării şi cu tradiţionala
serbare de la stadion 5 . Nici ziua de 1 Mai nu a fost uitată de autorităţi, aceasta
fiind folosită în 1939 ca un bun prilej de subliniere a sprijinul pe care regimul
carlist îl primea din partea muncitorilor şi funcţionarilor, fiind organizat
totodată primul Congres al breslelor 6 . Supraîncărcarea excesivă a calendarului
sărbătorilor organizate de rege poate fi explicat şi prin dorinţa acestuia de a
distrage atenţia românilor de la planul internaţional, unde stabilitatea nu mai era
demult cuvântul de ordine, şi unde, spre sfârşitul anului 1939, mai exact la 1
septembrie, a fost declanşat cel de-al doilea război mondial.
Toate aceste evenimente festive, care aveau menirea de a prezenta noul
regim în culori pastelate şi care, pe lângă efortul uman, însemnau şi un efort
financiar considerabil din partea statului român, au fost departe de a-şi atinge
ţinta propusă; marea masă a populaţiei nu le-a perceput niciodată aşa cum şi-ar
fi dorit suveranul, nici măcar aceia care se numărau printre organizatori (făcând
referire aici la membrii organismelor puse în slujba regimului carlist Frontul
Renaşterii Naţionale, Garda Naţională, Straja Ţării etc.).
Importanţa existenţei sărbătorilor naţionale în calendarul fiecărei ţări nu
mai este contestată de nimeni, după cum amintea Lucian Boia: „Naţiunea
defineşte o religie, cu fondul de credinţă şi cu ritualurile specifice. Poate cea
mai puternică şi mai activă dintre religiile secularizate ale epocii moderne. Ca
orice religie, îşi are Panteonul ei şi datele memorabile, aşezate într-un sistem de
reactualizări periodice, menit să ţină vie flacăra credinţei şi comuniunea
credincioşilor” 7 , însă, o exacerbare a importanţei acestora sau folosirea lor ca
elemente de propagandă, s-a dovedind, în cazul regimului de autoritate
monarhică, o acţiune pe cât de păguboasă, pe atât de ineficientă.
1
Ibidem, p. 346.
2
Istoria Românilor, vol. VIII, p. 401.
3
Petre Ţurlea, op. cit., p. 79.
4
Carol al II-lea, op. cit., p. 358.
5
Ibidem, p. 358-359.
6
Ioan Scurtu, Istoria românilor..., p. 260.
7
Lucian Boia, Zile naţionale, în „Dilema Veche”, nr. 341, 20-26 august 1999, tema: Cazul 23
august 1944. Soarta unei zile (http://www.dilemaveche.ro/sectiune/dileme-line/articol/zile-naionale).
184