Full Text - Analele Universitatii din Craiova. Istorie

Analele Universităţii din Craiova, Seria Istorie, Anul XV, Nr. 2(18)/2010
Nantouillet, un notoriu militant fascist 1 . La 28 iulie 1950 Pedro Prat y Soutzo
solicita printr-o notă confidenţială ca Ministerul Afacerilor Externe spaniol să
nu ia în considerare cererea Comitetului de Ajutor al Românilor, condus de
George (Constantin) Antoniade, de a fi recunoscut ca reprezentant oficial al
guvernului român în exil. Printr-o delaţiune tipică regimurilor totalitare, George
Antoniade era „demascat” prin prisma legăturilor de rudenie cu Nicolae
Caranfil şi Nicolae Titulescu, consideraţi „duşmani” ai regimului Franco în
timpul războiului civil spaniol 2 şi al sprijinului de care se bucura pe lângă
Constantin Vişoianu, caracterizat drept „filosovietic”. În final, era oferită şi
„informaţia” că Vişoianu, „la fel ca şi Caranfil şi poate tatăl lui Antoniade, sunt
membri ai Masoneriei”.
Acţiunile lui Prat de Soutzo erau coordonate cu cele ale grupului
militanţilor şi simpatizanţilor legionari din capitala spaniolă, care, la 26
septembrie 1950, trimitea MAE spaniol o scrisoare de susţinere pentru Nicolae
Dimitrescu. Printre cei 37 de semnatari se numărau Stelian Popescu, fost
ministru de justiţie şi director al ziarului Universul, dar şi foştii miniştri
legionari ai Afacerilor Externe – Mihail Strudza, şi Muncii şi Protecţiei Sociale
– Vasile Iaşinschi.
Pe lângă divizarea comunităţii româneşti şi decredibilizarea Regelui
Mihai I şi a CNR, funcţionarea Legaţiei Regale a României la Madrid va crea
încă o problemă de natură a afecta mai târziu reluarea relaţiilor dintre Spania şi
1
În oglindă, Juan Francisco de Cardenas, un alt fost ambasador la Bucureşti, de data aceasta un
diplomat de profesie, recomanda o atitudine mai rezervată faţă de astfel de proiecte.
2
Prat de Soutzo îi atribuie lui Nicolae Caranfil o presupusă vânzare a 100 de bombardiere
produse pentru aviaţia română în Franţa. De fapt, aceeaşi acuzaţie a fost adusă în România lui
Titulescu, ca motiv al demiterii acestuia, în 1936. Este vorba de o notă a Siguranţei române care
preciza că „Până la 10 septembrie 1936 urmau să sosească în România 100 de tunuri şi 3
escadrile de avioane care au fost comandate de guvernul român la uzinele din Franţa. La
începutul lunii septembrie 1936 a fost trimis la acele uzine d. secretar de stat Caranfil, care a
constatat cu surprindere că tunurile şi avioanele comandate de România au fost de mult gata,
însă d. Titulescu, care fusese personal la uzine, a spus că ţara românească nu are nevoie de acel
armament şi de avioane şi că pot să le trimită în Spania, care solicitase şi ea asemenea
materiale. Acele tunuri şi avioane, după cum rezultă din rapoartele date de agenţii de spionaj ai
Germaniei şi Angliei, ar fi fost debarcate parte în Barcelona, iar celelalte în Bilbao şi îndreptate
spre frontul comunist din Spania. Această faptă, la care se mai adaugă şi cele specificate la
punctele de mai sus, a fost adusă la cunoştinţa Majestăţii Sale Regelui Carol al II-lea şi din
acestă cauză d. N. Titulescu a fost debarcat de la Ministerul Afacerilor Străine, fără a mai fi
consultaţi ceilalţi membri ai guvernului” (AN, fond Ministerul Afacerilor Interne, Buletine
informative, octombrie 1936, vol. III, nota nr. 2988 din 9 octombrie 1936, f. 237). Citată copios
până astăzi de adversarii lui Titulescu, nota pare a fi cel mai probabil „fabricată” de servciul
secret românesc pentru a oferi o justificare a demiterii ministrului român de externe. Nimeni nu
a verificat sursele documentare din arhivele franceze, deşi pare mai plauzibilă ipoteza conform
căreia guvernul francez a luat decizia ca armamentul amintit să fie trimis în Spania, urmând ca
ulterior să fie îndeplinite comenzile pentru România.
240