Full Text - Analele Universitatii din Craiova. Istorie

Analele Universităţii din Craiova, Seria Istorie, Anul XV, Nr. 2(18)/2010
textul Vechiului Testament 1 , având ca text de bază codexul I, de la Ginsburg,
datat în 1280, care se găseşte actualmente în Biblioteca Universităţii din
Madrid. Colofonul volumului al IV-lea poartă data încheierii întregii ediţii, 10
iulie 1517, cu puţin timp înainte de moartea Cardinalului Ximenes (8 noiembrie
1517). Cu toate acestea, aprobarea Papei Leon X nu a fost obţinută înainte de
22 martie 1520. Se pare, totuşi, că Biblia Complutensiană Poliglotă a început să
fie pusă în circulaţie abia doi ani mai târziu, adică după anul 1522.
Volumul al V-lea a fost primul tipărit şi conţinea textul integral al
Noului Testament, alături de un glosar grec cu echivalentele latine, iar
colofonul său poartă data de 10 ianuarie 1514. Volumul al VI-lea reprezintă, de
fapt, un apendice care cuprindea un Lexicon ebraic, alături de o Gramatică
ebraică elementară, fiind tipărit un an mai târziu, în 1515. Tipul grecesc folosit
în volumul care cuprindea Noul Testament este influenţat de stilul cursiv,
îngroşat şi elegant al manuscriselor din secolele XI-XII. Textul neotestamentar
a fost tipărit fără spirite (exceptând cazul lui ὑ), în timp ce accentele se supun
unor reguli neobişnuite: cuvintele monosilabice nu prezintă nici un fel de
accent, iar silabele accentuate ale celorlalţi termeni sunt marcate printr-un
simplu apex, asemănător accentului ascuţit. Se pare că uneori editorii au
corectat textul grecesc folosindu-se de textul latin al Vulgatei, ceea ce
corespunde şi aşa-numitei Comma Johanneum (I Ioan V, 7-8) 2 . Este încă
dezbătută chestiunea manuscrisului grecesc ce a stat la baza editării textului
Noului Testament Complutensian. Editorii volumului nu indică manuscrisele pe
care le-au folosit în alcătuirea acestuia, însă în prefaţa lucrării afirmă: „Pentru
1
Cele patru volume care cuprindeau textul Vechiului Testament cuprindeau, pe trei coloane
paralele, textul ebraic, textul latin al Vulgatei şi textul grecesc al Septuagintei pe fiecare pagină,
alături de textul aramaic (Targumul Onkelos) pentru Pentateuh în subsolul paginii, însoţit de o
traducere în limba latină. Ordinea scrierilor veterotestamentare era aceeaşi cu cea întâlnită în
Vulgata, care ocupa desigur o poziţie centrală, iar împărţirea masoretică a textului biblic a fost
înlocuită, în mai multe părţi, cu împărţirea pe capitole, introdusă în Bibliile Latine de către
Ştefan Langton, în secolul al XIII-lea.
2
Una dintre particularităţile Epistolei soborniceşti I Ioan, o scriere cu caracter parenetic, este
celebra comma ioanină, binecunoscută în lumea exegezei biblice. În unele manuscrise tardive,
versetele 7-8 ale capitolului V ale epistolei au fost amplificate, dezvoltându-se într-o formulă
trinitară. Se pare că acest adaos este secundar şi nu apărea în textul iniţial, care avea următorul
conţinut: „Căci trei sunt care mărturisesc, Duhul, apa şi sângele…”. Numai în trei manuscrise
greceşti tardive, datând din secolele XII-XVI (Greg. 61; Greg. 88; Greg. 629), în unele
manuscrise tardive ale Vulgatei (după anul 800), la Erasmus şi în ediţiile oficiale ale Vulgatei
(1590-1592), versetele 7-8 au, cu unele variante, următorul conţinut: „Căci trei sunt care
mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Sfântul Duh, şi Aceşti trei Una sunt. Şi trei sunt care
mărturisesc pe pământ: Duhul şi apa şi sângele, şi aceşti trei mărturisesc la fel” – Jean
Zumstein, Les Epîtres Johanniques, în Introduction au Nouveau Testament. Son histoire, son
écriture, sa théologie, Genève, Edité par Daniel Marguerat, Troisième édition mise à jour,
Labor et Fides, 2004, p. 375.
291