Full Text - Analele Universitatii din Craiova. Istorie

Analele Universităţii din Craiova, Seria Istorie, Anul XV, Nr. 2(18)/2010
deoarece poziţia privind o Macedonie unitară şi independentă se confunda uşor
cu poziţia VMRO bulgară a lui Ivan Mihailov 1 .
După ruptura dintre Tito şi Stalin, în 1948, valul de persecuţii al
Belgradului s-a îndreptat şi spre cei care au acceptat poziţia Cominformului sau
erau suspectaţi de a se fi identificat cu linia Uniunii Sovietice în ceea ce
priveşte iugoslavismul. În principiu, era vorba de persoane care erau deja
stigmatizate ca adepţi ai Macedoniei independente şi ai desprinderii Macedoniei
iugoslave din Iugoslavia şi care, în prezent, aveau ca povară ruşinea de a fi
cominformişti. Locul de exil al cominformiştilor era insuliţa Goli Otok, din
Marea Adriatică. Exilaţii în Goli Otok, precum Venko Markovski şi Panko
Brasnarov, cei care au fost exilaţi şi cei care şi-au pierdut poziţiile în cadrul
partidului ca fiind suspecţi de anti-iugoslavism, au avut norocul de a fi
catalogaţi istoric ca „adepţi ai Macedoniei independente” 2 .
Istoricii care sunt adepţii VMRO – DPMNE încadrează în bloc drept
„macedoneni, anticomunişti” pe toţi cei care, în general, sunt adepţii unei
Macedonii unitare şi independente. Omit faptul că existau şi bulgari conştienţi,
membrii ai diferitelor organizaţii, aşa cum era, de exemplu, organizaţia „Frontul
Democratic al Macedoniei-Ilinden” care în memoriul ei către Marile Puteri, din
1945, critica regimul de teroare din Macedonia iugoslavă şi impunerea forţată a
slavo-macedonismului prin distrugerea bulgarismului. Dar pentru noii istorici e
mai important să se dovedească ferocitatea comunistă, să se reabiliteze
„opoziţia democratică” şi să se justifice rolul politic al VMRO – DPMNE ca o
organizaţie democratică de centru-dreapta cu rădăcini în trecut.
La această mobilizare naţională pentru crearea „statului macedonean” au
luat parte, după părerea istoricilor de la Scopje, şi „macedonenii din Macedonia
Egeeană şi din Macedonia Pirineană”. Războiul civil din Grecia (1946-1949)
este prezentat ca o încercare a comuniştilor greci de a prelua puterea şi a
macedonenilor de a înfăptui obiectivele lor naţionale. Dar, după înfrângerea din
1949 (din cauza aranjamentelor politice ale Marilor Puteri), grecii şi-au pierdut
unitatea naţională, iar „macedonenii” propria lor existenţă naţională 3 . Vechile
stereotipuri despre războiul civil din Grecia sunt revehiculate în istoriografie:
astfel, războiul civil ar fi fost, în esenţă, un conflict între grecii monarho-fascişti
şi „macedoneni”, că Grecia ar fi putut să evite războiul civil dacă îi recunoştea
pe „macedoneni” ca minoritate naţională, că participarea „macedonenilor” în
1
Vezi Bioleta Askoska, Nicola Zezon, Represijata I represiranite vo najnovata makedonska
istorija (Opresiunea şi opresaţii în istoria contemporană macedoneană), Scopje, Editura
Makevej, 2005, p. 143-218.
2
Ibidem, p. 218-283. De asemenea, vezi Eftim Gasev, Nasata Kauza (Chestiunea noastră),
Scopje, 1995 şi Vera Veskovik-Vangeli, Dosie Brasnarov (Dosarul Brasnarov), Scopje, 2003.
3
Liljana Panovska, Krajot na edna iluzija. Graganskata Vojva vo Grcija I Makedoncite 1946-
1949 (Sfârşitul unei iluzii. Războiul civil din Grecia şi Macedonenii 1946-1949), Institutul de
Istorie Naţională, Scopje, 2003.
362