Full Text - Analele Universitatii din Craiova. Istorie

Analele Universităţii din Craiova, Seria Istorie, Anul XV, Nr. 2(18)/2010
mică, în jur de 10% din efective, astfel încât s-a apelat destul de târziu la
serviciile profesorului I. Cantacuzino, specialist cu autoritate mondială în
organizarea sanitară, igienă publică şi epidemiologie 1 .
Numeroşi călugări şi călugăriţe (de la mănăstirile Neamţ, Secu, Agapia,
Văratec) au fost selectaţi de mitropolitul Pimen al Moldovei pentru a aduce
serviciile lor armatei la Crucea Roşie, urmând în acest scop cursuri de
specializare pentru infirmieri şi infirmiere. La 2 septembrie 1913, Ion
Calinderu, preşedintele Ambulanţei Crucii Roşii, avea să remarce „preţiosul
concurs” dat de preacuvioşii părinţi ai Mănăstirii Neamţ, care nu s-au dat
îndărăt din faţa flagelului holerei din vara şi toamna anului 1913 care lovise
inclusiv populaţia civilă. De asemenea, colonelul dr. Alexandru Obreja, de la
spitalul Turnu Măgurele, avea să laude „zelul şi priceperea” călugărilor care au
reuşit să salveze aproape 90% din populaţia afectată de molimă. În 1913 holera
a bântuit „cu furie” atât în România, cât şi în Bulgaria. Atât armata română, cât
şi populaţia din localităţile de pe linia Dunării – Zimnicea, Corabia, Turnu
Măgurele, Giurgiu – aflată în contact cu trupele au fost atinse de această
cumplită boală. Însăşi principesa Maria, soţia principelui moştenitor Ferdinand
şi apoi regină a României, s-a deplasat în acele locuri şi în Bulgaria, la trupele
române 2 .
„Fără a ţine seama de ordinul după care nimeni nu avea voie să treacă
Dunărea – povestea regina în memoriile sale publicate în anii ’30 -, intrai
pentru scurt timp pe pământul bulgăresc. Acolo, într-un sat părăsit, văzui
lucruri care-mi îngheţară sângele în vine [...] într-un spital [...] găsii mulţi
soldaţi de-ai noştri aproape uitaţi şi murind din pricina lipsei de doctori şi
medicamente” 3 .
La conducerea campaniei de combatere a molimei a fost numit, ca
igienist-consultant, ataşat pe lângă Marele Cartier General al Armatei, medicul
locotenent în rezervă Ion Cantacuzino. I s-au alăturat colaboratorii apropiaţi de
la laboratorul bucureştean de medicină experimentală, Al. Slătineanu, Mihai
Ciucă, Constantin Ionescu-Mihăieşti, N. Gh. Lupu, Ion Bălteanu. Aceşti medici
au preluat sarcina organizării vaccinării antiholerice de masă, în plin focar,
acţiune care a rămas în istoria epidemiologiei mondiale – conform denumirii
date de Aleksandr Bezreadka, reputat microbiolog rus stabilit în Franţa – drept
„marea experienţă românească” din 1913.
Însă tocmai în România măsurile antiepidemice şi munca asiduă a
personalităţilor medicale avea să fi luptat atât cu ignoranţa şi teama de ştiinţă a
1 Constantin Argetoianu, Pentru cei de mâine, vol. II, Bucureşti, Editura Humanitas, 1991.
2 Gabriel Pârvu, op. cit., p. 104-107; Ilie Manole, op. cit., p. 60; Gheorghe Brătescu, Paul
Cernovodeanu, Biciul holerei pe pământ românesc..., p. 287-293, 316-317.
3 Maria, regina României, Povestea vieţii mele, traducere de Margarita Miller-Verghy, vol. II,
ediţia a II-a, Bucureşti, f.a., p. 433-434.
149