Full Text - Analele Universitatii din Craiova. Istorie

Analele Universităţii din Craiova, Seria Istorie, Anul XV, Nr. 2(18)/2010
preotului militar în anii primului război mondial, folosind, pe lângă informaţiile
furnizate de Arhivele Militare Române, o lucrare cuprinzătoare şi importantă 1 ,
care a fost elaborată în anul 2000 de un colectiv de autori proveniţi din
rândurile armatei, sub forma unui corpus de documente de acest fel, extrase din
Arhivele Militare Române, Serviciul Religios. De semnalat faptul că un volum
de documente de acest gen nu s-a mai publicat până în prezent în România.
Instrucţiunile asupra atribuţiunilor preoţilor în armată au fost
definitivate şi date publicităţii prin ordinul nr. 3451 din 28 octombrie 1915, al
Ministerului de Război – Marele Stat Major 2 . Ele aveau trei titluri, şapte
capitole şi o anexă. În Introducere se arăta că, întrucât „pe de o parte, pentru a
menţine ridicat moralul trupei, iar pe de alta, pentru a întări credinţa naţiunii
în viitor şi a o pregăti, ca fără şovăire să aducă sacrificii de sânge pentru Ţară
şi Neam, toate armatele au dat serviciului preoţesc militar, pentru pregătirea
sufletească a oştirii, toată importanţa ce i se cuvine într-o armată bine
organizată”. Propunerile Sfântului Sinod au fost acceptate şi au devenit norme
de conduită pentru clerul militar şi pentru relaţia biserică-armată-stat. Se păstra,
ca în vechile regulamente, procedura numirii preoţilor militari pe linia ierarhiei
stabilite (mitropoliţi şi episcopi, Ministerul de Război). Limita de vârstă a
preoţilor militari era de „nu mai puţin de 30 de ani”, dar „nu mai mare de 45
de ani”, preoţii fiind aleşi „dintre preoţii titraţi în teologie, cu aptitudini pentru
păstoria militară”.
Până la primul război mondial nu au existat precizări în privinţa limitei
de vârstă a preoţilor militari. De această dată, se pare că au fost luate în calcul –
avându-se în vedere deplasarea pe front reglementările armatei privind limitele
biologice umane.
Titlul I privea Recrutarea preoţilor la armată, datoriile lor înainte de
mobilizare, prezentată în două capitole. Se punea accentul pe modalitatea de
recrutare a preoţilor militari, în special pentru cei repartizaţi regimentelor de
infanterie, de a fi numiţi pe cât posibil dintre preoţii din aceeaşi garnizoană cu
reşedinţa corpului de trupă la care sunt daţi pentru motivul ca „din timp de pace
să se stabilească o legătură sufletească între preot şi corpul la care e dat, iar la
mobilizare el să poată fi la îndemâna regimentului, chiar din prima zi 3 .
În ceea ce priveşte datoriile preoţilor înainte de mobilizare, se specifică
faptul că, preotul, repartizat unui corp de trupă ori serviciu, era încunoştinţat de
acest lucru printr-un ordin de serviciu, semnat de comandantul respectiv. Din
acest moment preotul trebuia să se prezinte în faţa acelui comandant, să fie
prezentat corpului ofiţeresc, el fiind totodată asimilat şi considerat ca „făcând
1
Gheorghe Nicolescu, Gheorghe Dobrescu, Andrei Nicolescu, op. cit.
2
A.M.R., fond Inspectoratul Clerului Militar, dosar nr. 110, f. 156-173; Preoţi în luptă…, doc.
nr. 13, p. 11-24.
3
Gheorghe Nicolescu, Gheorghe Dobrescu, Andrei Nicolescu, op. cit., doc. 13, p. 11-24.
152