Full Text - Analele Universitatii din Craiova. Istorie

Analele Universităţii din Craiova, Seria Istorie, Anul XV, Nr. 2(18)/2010
neîncoronat al Arabiei”, a fost poate excepţia care a confirmat regula. Pasionat
întru-totul de lumea arabă, el a încercat sincer să-i ajute pe aceştia şi să-i
sprijine în lupta lor pentru consolidarea identităţii naţionale. Rândurile scrise de
acesta referitoare la poporul arab vin în sprijinul justeţei revendicărilor
solicitate, precum şi a luptelor duse pentru îndeplinirea destinului acestui popor
în anii ce aveau să urmeze 1 . Când forţele britanice conduse de generalul
Allenby au intrat în Palestina, în toamna lui 1917, arabii conduşi de Lawrence
ocupaseră deja un vast teritoriu. Pe 11 decembrie 1917, Allenby îşi face intrarea
triumfală în Ierusalim. La sfârşitul acestui război purtat de arabi, Palestina se
afla în mâinile britanicilor şi se aşteptau ca aceştia din urmă să le îndeplinească
acum promisiunile care le fuseseră făcute.
În această perioadă, din punct de vedere geo-strategic, economic şi
comercial teritoriile arabe prezentau un interes major pentru oricine, dar cu
precădere pentru Marea Britanie. De aceea, britanicii au făcut totul ca arabii să
nu se alieze cu Puterilor Centrale: în primul rând poziţia lor vitală pentru Marea
Britanie prin deschiderea Canalului Suez pentru drumul spre Indii şi în al doilea
rând trebuiau să fie stopate orice încercări de întărire şi fortificare a Puterilor
Centrale în aceste zone. În octombrie 1918, Lloyd George – prim-ministrul
Angliei – informa cabinetul de război că Acordul Sykes-Picot este depăşit şi nu
mai este în concordanţă cu noile realităţi, sprijinindu-se aici pe ideea că cea care
obţinuse o poziţie predominantă în teritoriile otomane era armata britanică,
contribuţia aliaţilor fiind insignifiantă. Astfel, când la începutul lunii decembrie
Georges Clemenceau îl vizitează pe Lloyd George, acesta din urmă reuşeşte să-l
convingă pe ministrul francez să cedeze Palestina şi Mosulul britanicilor. Dar
această nouă înţelegere nu a fost parafată printr-un act oficial, ea apărând
amintită doar în Memoriile lui Lloyd George 2 . Către sfârşitul războiului, Anglia
propune un nou plan privind Palestina, şi anume aşa numita Declaraţie Balfour.
1
„Arabii pot fi înşiruiţi pe o idee ca pe o sfoară: pentru că fidelitatea minţii lor îi face cei mai
ascultători sclavi... Fără niciun crez, pot fi luaţi în cele patru colţuri ale lumii (dar nu în Cer)
numai arătându-li-se bogăţiile pământului şi plăcerile lui; dar, dacă pe drum îl întâlnesc pe
profetul unei idei, care nu are nici unde să-şi odihnească bine capul şi trăieşte din milă, atunci
îşi vor abandona bogăţia pentru inspiraţia lui. Sunt incorigibili copii ai ideii, neclintiţi şi orbi la
culori, pentru care trupul şi sufletul sunt pentru totdeauna şi inevitabil opuse. Mintea lor stranie
şi întunecată, plină de depresiuni şi exaltări, fără nicio regulă, dar cu mai multă ardoare şi mai
fertilă în credinţă decât a oricărui alt popor de pe lume. Ei sunt un popor de începuturi, pentru
care idealul abstract e cel mai puternic motiv, proces de infinit curaj şi varietate, iar sfârşitul –
nimic. Sunt tot atât de instabili ca şi apa, şi, asemenea ei, poate vor învinge în cele din urmă...”,
http://www.ziua.net/display.php?id=200923&data=2006-06-03
2
David Lloyd George, The Truth about the Peace Treaties, vol. II, Londra, ed. Gollanez, p.
1038, apud John J. McTague Jr., Anglo-French Negotiations over the Boundaries of Palestine,
1919-1920, Journal of Palestine Studies, vol. 11, No. 2, 1982, p. 100-112.http://links.jstor.org/
sici?sici=0377-19X%28198224%2911%3A2%3C100%3AANOTBO %3E2.0.CO%3B2-C.
192