Full Text - Analele Universitatii din Craiova. Istorie

Analele Universităţii din Craiova, Seria Istorie, Anul XV, Nr. 2(18)/2010
Leningradului” 1 . De asemenea, ziarul „Izvestia” comenta tratatul ca un „triumf
al politicii pacifice a U.R.S.S.” şi el dovedeşte că „U.R.S.S. nici atunci când
este victorioasă nu pune condiţii incompatibile cu demnitatea naţională sau cu
independenţa celui învins” 2 .
Referindu-se la tratatul de pace finlandezo-sovietic, diplomatul român
Davidescu arăta că „U.R.S.S. a luat cu forţa ceea ce nu a putut obţine prin
negocieri paşnice” 3 . Este de subliniat că diplomaţia română a urmărit cu mare
atenţie evenimentele din Estul Europei din perioada august 1939 – mai 1940.
La Bucureşti, ştirea semnării Pactului Ribbentrop-Molotov a produs cea mai
dezagreabilă surpriză, stârnind justificate temeri. Armand Călinescu nota
„Socotesc situaţia foarte gravă. S-au înţeles oare la o împărţire a Poloniei şi
României?” 4 . Ministrul de externe român, Grigore Gafencu, remarca, în 1944,
că Stalin le-a cerut la Moscova germanilor ceea ce Alexandru I le-a solicitat la
Tilsit (1807) francezilor: Finlanda, Ţările Baltice şi Basarabia 5 . Aşadar, ca
urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov, din 23 august 1939, situaţia României
devenise critică. Peste doar o săptămână, la 1 septembrie 1939, izbucnea cel
de-al doilea război mondial. În acelaşi timp, Uniunea Sovietică şi-a început
ofensiva diplomatică împotriva Ţărilor Baltice şi Finlandei. Noile evenimente
au intrat în atenţia diplomaţilor români. Într-un amplu raport, redactat de Gr.
Niculescu-Buzeşti * , la 19 martie 1940 – şi redat în Anexa IV – se face o
interesantă analiză a evenimentelor din perioada „războiului ciudat”,
subliniindu-se că speranţele României se numeau încă Franţa şi Marea Britanie:
„Cei mai mulţi dintre neutri au un interes evident în victoria Aliaţilor” 6 . Din
păcate, arăta Gr. Niculescu-Buzeşti, „Pasivitatea militară a Aliaţilor a contribuit
desigur în largă măsură la capitularea Scandinaviei în conflictul finlandez.
Evoluţia însăşi a politicii sovietice şi afilierea ei totală cauzei germane e de
asemenea atribuită în bună parte acestei pasivităţi” 7 .
Totodată, analizând acest context internaţional, diplomatul român Gr.
Niculescu-Buzeşti sublinia că „Două sunt cauzele care au contribuit la
1
Arhiva Ministerului Afacerilor Externe, Bucureşti (în continuare, se va cita: A.M.A.E.), fond
71 U.R.S.S., vol. 9, f. 326.
2
Ibidem, f. 328-329.
3
Ibidem, f. 326.
4
Cornel Grad, Al doilea arbitraj de la Viena, Iaşi, Institutul European, 1998, p. 16-17.
5
Grégoire Gafenco, Préliminaires de la Guerre a l’Est. De l’accord de Moscou (21 Aôut 1939)
aux hostilités en Russie (22 Juin 1941), Fribourg, Egloff, 1944, p. 45.
*
Grigore Niculescu-Buzeşti şi-a început cariera diplomatică la 1 mai 1930 cu gradul de ataşat
de legaţie. Începutul celui de al doilea război mondial îl va găsi în funcţia de însărcinat cu
afaceri al României la Riga (1 septembrie 1939 – 20 august 1940). Cf. Andrei Alexandru
Căpuşan, Diplomaţi români de elită, vol. II, Universitatea din Bucureşti, 2009, p. 169-174.
6
A.M.A.E., fond 71 U.R.S.S., vol. 7, f. 128.
7 Ibidem.
210