Full Text - Analele Universitatii din Craiova. Istorie

Analele Universităţii din Craiova, Seria Istorie, Anul XV, Nr. 2(18)/2010
unitariştilor, în timp ce Marea Britanie i-a luat pe druzi şi pe protestanţi,
Germania pe templieri şi pe ortodocşi 1 . Marea Britanie a fost prima Mare
Putere ce i-a luat pe israelienii – ce ajunseseră în Palestina – sub aripa lor
protectoare. Acest protecţionism a fost privit cu suspiciune de ceilalţi actori ai
scenei relaţiilor internaţionale de la acea oră, care nu s-au ferit mult timp până
să urmeze exemplul britanicilor.
În timpul primului război mondial Franţa şi Marea Britanie au căutat să
ajungă la o soluţie comună privind Orientul Mijlociu. După îndelungi negocieri
se ajunge la un acord, semnat în 16 mai 1916, cunoscut sub numele de Acordul
Sykes-Picot 2 . Conform acestui acord, Franţa urma să administreze Cilicia,
coasta siriană şi libaneză; Marea Britanie urma să administreze sudul
Mesopotamiei, cu Bagdadul, şi în Palestina, porturile Acra şi Haifa. În ceea ce
priveşte Palestina se prevedea ca ea să fie desprinsă de turci şi să fie supusă
unui regim special aprobat de Marea Britanie, Franţa şi Rusia. Se specifica
faptul că acest acord era necesar pentru a proteja interesele aliaţilor în Locurile
Sfinte 3 . Pe de altă parte, la 2 noiembrie 1917, Balfour, în numele guvernului
englez anunţa întemeierea, în Palestina, a unui Cămin Naţional Evreiesc 4 .
Treptat, englezii devin actorii principali ai unui joc dublu care, indiferent de
rezultat, să le aducă lor beneficiile 5 . Este de subliniat că în cursul tratativelor cu
arabii, mai ales cu şeriful din Hedjas, viitorul rege Hussein, înaltul-comisar
britanic din Egipt, sir Henry McMahon, a redactat scrisoarea din 24 octombrie
1915 în termeni atât de evazivi, încât nu se putea înţelege dacă Palestina era sau
nu cuprinsă în teritoriile garantate arabilor 6 . După semnarea acestor tratate
arabii se revoltă împotriva conducătorilor turci, după cum le promiseseră
britanicilor. Sub ilustra conducere a lui Lawrence al Arabiei 7 , arabii obţin o
strălucită victorie. Un pion căzut pradă diplomaţiei secrete, Lawrence „regele
1 FO Curry de Sallisbury, Coresspondence nr. 6958/34, D. Hospwood, The Russian Presence in
Syria and Palestine 1843-1914, Oxford University Press, apud Mem Kemal Oke, The ottoman
Empire, Zionism and the Question of Palestina 1880-1908, p. 3, International Journal of
Middle East Studies, vol. 14, No. 3, 1982, p. 329-34; http://links.jstor.org/sici?sici=0020-
7438%28198208% 2914%3A3%3C329%3 ATOEZA T%3E2.0.CO %3B2-I, 23.10.2006.
2 Jean-Baptiste Duroselle, Istoria relaţiilor internaţionale, vol. I, Bucureşti, Editura Ştiinţelor
Sociale şi Politice, 2006 p. 28.
3 Moşe Maur, Istoria Israelului – din preistorie până după războiul de Yom Kipur, Tel Aviv,
1987, p. 147-149.
4 Jean-Baptiste Duroselle, op. cit., vol. I, p. 28.
5 Dragoş Ilinca, O istorie zbuciumată a poporului evreu, Bucureşti, Editura Niculescu, 1999,
p. 158.
6 F.-G. Dreyfus, A. Jourcin, P. Thibault, P. Milza, Istoria Universală, vol. 1, Bucureşti, Editura
Univers Enciclopedic, 2006, p. 316.
7 Locotenent Colonel Thomas Edward Lawrence (1888-1935). În timpul primului război
mondial a organizat şi condus (1916-1918) în Orientul Apropiat răscoala arabilor împotriva
dominaţiei otomane, dobândind o faimă legendară.
191