Full Text - Analele Universitatii din Craiova. Istorie

Analele Universităţii din Craiova, Seria Istorie, Anul XV, Nr. 2(18)/2010
Bisericii Ortodoxe Române. Soluţia dată de Nazarie a fost aceea ca preoţii, la
îndemnul comandanţilor, să poată ţină, în unele ocazii, cuvântări în sensul
menţionatului ordin, dar cu sensul de sfaturi, recomandări. Înşişi preoţii militari
au fost propuşi pentru pedepse, până la deferirea la judecata Curţii Marţiale, la
cererea serviciului Justiţiei Militare superioare. În acest context, preotul
Gervescu, învinuit în decembrie 1917 că şi-a părăsit serviciul pentru 65 de ore,
a fost trimis în judecata Curţii Marţiale. C. Nazarie a intervenit, decizând că
anchetarea şi pedepsirea acestuia se putea face după Canoanele Bisericii, de
către Şeful Serviciului Religios sau de către Consistoriul Eparhial respectiv.
C. Nazarie era nemulţumit de faptul că nu i se dădea dreptul de a vizita
el însuşi „zonele de operaţiuni”, refuzându-i-se un permis de circulaţie în acest
sens, deşi ordinea canonică şi instrucţiunile preoţilor de armată îi permiteau
ancheta personală la faţa locului în cazul preoţilor militari învinuiţi 1 .
Chestiunea costumului preoţilor de armată, după cum scria preotul
Nazarie la 1921, a produs multe momente neplăcute, a întâmpinat greutăţi în
confecţionarea şi impunerea lor. Din cauza lipsei de stofă (neagră) pentru
uniforma preoţească şi a faptului că înşişi o parte din comandanţii militari nu-i
treceau pe tabloul cu cerinţe, neavând ordine în acest sens, preoţii au dus-o
prost cu îmbrăcămintea. Numai la desele şi energicele intervenţii ale
iconomului li s-a acordat preoţilor câte 8,25 m de postav, o singură dată în tot
timpul campaniei. De altfel, ei îşi vor fi confecţionat hainele din stofa militară
de iarnă şi de vară aflată la îndemână. La 9 martie 1917, Direcţia de
Echipament din Ministerul de Război recunoştea dreptul preoţilor la bocanci şi
pentru un singur rând de haine, adică: giubea, antereu şi pantaloni contra cost 2 .
Situaţia preoţilor militari, având într-un fel dublă subordonare ierarhică:
militară şi religioasă, trebuia să fie cunoscută atât de către comandanţii de
armată, cât şi de către superiorii ecleziaşti. Iconomul Nazarie a avut dese
confruntări cu funcţionarii birocraţi ai armatei în această problemă. El însuşi a
fost nevoit să dea un ordin circular pe întreaga armată, în ianuarie 1917, pentru
a se pune în aplicare deciziile date încă din 1916 referitoare la comunicarea
între autorităţile militare şi cele religioase asupra oricărei acţiuni referitoare la
preoţii militari: avansare, transfer, dispariţie inclusiv prin deces 3 .
În condiţiile campaniei de război din 1917, C. Nazarie s-a străduit
pentru creşterea respectului faţă de preoţii militari, dar şi a rolului lor în viaţa
armatei. Preotul, după concepţia creştină – spunea Nazarie – are în societate o
situaţie cu totul excepţională prin faptul că el este părinte, iar toţi ceilalţi
credincioşi îi sunt fii. Prin urmare, preotul de armată, deşi poate fi mai mic în
1 Constantin Nazarie, Activitatea preoţilor de armată..., p. 15; Gheorghe Nicolescu, Gheorghe
Dobrescu, Andrei Nicolescu, op. cit., doc. nr. 46, p. 56.
2 Constantin Nazarie, op. cit., p. 14, 17, 18, 22.
3 Ibidem, p. 18.
160