Full Text - Analele Universitatii din Craiova. Istorie

Analele Universităţii din Craiova, Seria Istorie, Anul XV, Nr. 2(18)/2010
timp, în care se vorbea răspicat despre „Unirea cea mare” dar şi de ”Dacia lui
Traian” 1 , crea o anumită atmosferă la nivelul opiniei publice româneşti. În
aceeaşi lună mai (şi poate nu întâmplător chiar 3/15 ) se înfiinţa la Bucureşti
Societatea „Transilvania” sub preşedinţia lui Alexandru Papiu Ilarian, cu scopul
declarat de „a strânge legăturile frăţeşti între tinerimea studioasă din toate
regiunile româneşti” şi ajutorarea studenţilor români din Transilvania 2 . În
comitetul de conducere se aflau Eliade Rădulescu, Timotei Cipariu, August
Treboniu Laurian, Andrei Şaguna, Vasile Pop (preşedintele Astrei), Procopie
Ivacicovici (preşedintele Asociaţiei Naţionale Arădene) şi Gh. Hurmuzachi
(preşedintele Societăţii Literare din Bucovina). Peste doar un an, Blajul
redevenea locul unor mari acţiuni populare. Cea mai importantă, desfăşurată la
3 mai 1868, prilejuia prezentarea unui document numit „Pronunciamentul” prin
care se cerea autonomia Transilvaniei, recunoaşterea hotărârilor Dietei de la
Sibiu (din 1863-1864) unde fusese declarată existenţa naţiunii române şi
garantarea limbii române şi a confesiunilor ei, participarea la viaţa politică a
românilor în funcţie de numărul lor etc 3 . Fermitatea avea să reiasă şi din
scrisoarea deschisă a lui George Bariţiu din 15 mai 1868 în care vorbea şi el
despre ideea unei Românii unite şi libere. „Această Românie unită şi liberă se
întemeia deopotrivă şi pe românii din Transilvania fără de care statul moldovoromânesc
e ameninţat din această parte” 4 . Publicarea „Pronunciamentului”
genera pe de o parte o reacţie energică din partea autorităţilor maghiare care
decideau în urma unei sentinţe date de un tribunal maghiar arestarea autorilor
lui dar şi mai multe întruniri ale românilor în cadrul cărora accentul cădea din
nou pe ideea declanşării luptei pentru „eliberare naţională”. Dovezi ale
intensificării manifestărilor desfăşurate de români în această perioadă sunt chiar
unele din rapoartele autorităţilor din Transilvania, un exemplu în acest sens
fiind cel din 5 august 1868, în care accentul cădea pe sublinierea a ceea ce se
considera a fi obiectivul central şi anume „întemeierea Daco-României”.
Bănuind sprijinul acordat românilor ardeleni de către guvernul liberal de la
Bucureşti, Austria se alătura grupului de ţări, din care, din păcate pentru
Nicolae Golescu şi echipa sa, făcea parte şi Franţa, ce avea să solicite în mod
imperios suveranului român demisia echipei ministeriale ce-l avea în rândurile
sale pe I.C. Brătianu. Debusolarea avea să se producă la Bucureşti după
replierea Prusiei în noiembrie 1868 5 în grupul contestatarilor 1 . Această mişcare
1 „Perseverenţa”, I, nr. 19, 11/23 mai 1867, p. 1.
2 Actele Societăţii „Transilvania” pentru ajutorarea studenţilor români din Transilvania şi părţile
ei, Bucureşti, 1867.
3 Ştefan Pascu, op. cit., p. 178.
4 S. Retegan, Pronunciamentul de la Blaj, în „Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie din
Cluj”, 1966, 9, p. 127-142.
5 La 23 noiembrie contele Keyserling, consulul prusac comunica domnului instrucţiunile noi pe
care le primise de la Bismarck. Acesta avea să spună că o rămânere a lui I.C. Brătianu la guvern
132