Full Text - Analele Universitatii din Craiova. Istorie

Analele Universităţii din Craiova, Seria Istorie, Anul XV, Nr. 2(18)/2010
Brătianu şi A.D. Xenopol 1 . Prin astfel de declaraţii, adversarii lor interni mai
ales căpătau noi „probe” în privinţa intenţiilor cu privire la declanşarea unor noi
tulburări în zonă, în cazul în care s-ar fi produs revenirea lor la putere. Chiar
dacă nu existau probe pentru asemenea aserţiuni un lucru era cert şi anume că
liderul liberalilor radicali avea o anumită dificultate în a accepta schimbarea
raportului de forţe din cadrul concernului european fapt dovedit prin
corespondenţa ce o poartă cu soţia sa în iunie 1871 în care-şi exprima
convingerea asupra caracterului efemer al victoriei obţinute de Prusia în faţa
Franţei 2 . La fel de dificil părea să fie pentru liberali să înţeleagă şi faptul că
după 1871, mai ales, cuvântul de ordine pentru diplomaţia europeană era acela
de „stabilitate”, iar acţiunile interne dar şi cele cu un impact internaţional,
preconizate a se desfăşura în perioada următoare, trebuiau să pornească de la
această realitate 3 .
Ignorând parcă această situaţie, liberalii din jurul lui I.C. Brătianu şi
C.A. Rosetti reluau în diferite întruniri publice tema sprijinirii românilor din
Transilvania de către statul român tocmai într-un moment în care guvernul
conservator încerca să obţină la 1873 sprijinul Vienei pentru proiectul
independenţei de stat. Neputând să rateze un asemenea moment ministrul de
externe austro-ungar Andrássy atrăgea atenţia omologului său Vasile Boerescu
asupra activităţii liberalilor români. Contracarând speculaţiile diplomatului
amintit, Carol prezent şi el la Viena în vara aceluiaşi an, 1873, scotea în
evidenţă la rândul lui, influenţa pe care o avea situaţia critică a românilor din
Transilvania asupra bunelor relaţii româno-austriece 4 .
Intervenţii precum cea a suveranului român nu însemnau câtuşi de puţin
ignorarea de către autorităţile de la Bucureşti a contribuţiei pe care o puteau
avea anumite evenimente interne la deteriorarea relaţiei cu Austro-Ungaria.
Anunţând parcă campania electorală care avea să aibă loc în 1875, sfârşitul
anului 1874 aducea prin conflictul apărut între studenţii simpatizanţi ai
liberalilor şi reprezentanţii guvernului, o nouă dovadă asupra modului în care
înţelegeau cele două grupări politice să se comporte public. Prudenţa de care
dădeau dovadă liderii politici români, în discursurile lor publice susţinute pe
parcursul anilor 1873, 1874 referitoare la politica externă a României, dispare în
momentul în care este repusă pe tapet ideea inaugurării statuii lui Mihai
Viteazul, amplasată în faţa Universităţii din Bucureşti. Personaj emblematic al
panteonului naţional, dar şi o figură mereu prezentă în discursurile liberalilor,
1
Ibidem., op. cit., p. 206.
2
Din corespondenţa familiei I.C. Brătianu (1859-1883), vol. I, f. l., Imprimeria Independenţa,
1923, p. 149-150.
3
C. Gane, P.P. Carp şi locul său în istoria politică a ţării, vol. I, Bucureşti, Editura Ziarul
Universul, 1935, p. 150.
4
N. Iorga, Istoria românilor, vol. X, Întregitorii, Bucureşti, 1939, p. 132.
135