Full Text - Analele Universitatii din Craiova. Istorie

Analele Universităţii din Craiova, Seria Istorie, Anul XV, Nr. 2(18)/2010
protopopul de armată 1 .
Conducerea Biserici Ortodoxe Române, în condiţiile convocării de către
autorităţile civile a preoţilor la unităţile militare în februarie 1916 a luat în
paralel decizia adunării preoţilor mobilizabili, mai întâi, la reşedinţele eparhiilor
(Mitropoliilor) la 2 iunie 1916. În iulie acelaşi an, prin „Gazeta preoţilor” nr.
11/1916, clerul în cauză a primit precizări privind situaţia preoţilor militari,
familiarizarea lor cu procedurile armatei precum citirea hărţilor militare, modul
de echipare, întocmirea lădiţei de cult. La o asemenea întrunire, pe 7 iunie 1916
au participat „toţi preoţii militari din eparhia Moldovei şi Sucevei” (circa 15 la
număr).
Întâlnirea a fost onorată, spre a i se sublinia însemnătatea, de prezenţa
părintelui iconom Constantin Nazarie şi a mitropolitului Pimen. S-a hotărât de
către preoţii ierarhi ca în fiecare corp de armată să fie incluşi câte 12-18
confesori militari 2 .
Integrarea preoţilor militari în unităţile armatei s-a făcut cu inerente
obstacole, multe din ele datorate încetinelii autorităţilor militare de a răspunde
solicitărilor şi trebuinţelor clerului de front, încetineală izvorâtă atât din lipsa
mijloacelor băneşti, cât şi din unele mentalităţi şi prejudecăţi, chiar superstiţii
ale mediului ofiţeresc faţă de cler, în general. Iconomul C. Nazarie a purtat o
asiduă corespondenţă cu cadrele de resort ale Ministerului de Război, pentru a
reuşi să încadreze preoţii militari în structurile oştirii române, potrivit cu
misiunea, rangul şi demnitatea lor şi pentru a transforma prejudecăţile în
atitudine de respect. Cu atât mai mult, cu cât majoritatea preoţilor rânduiţi la
trupe erau şcoliţi, erau „oameni luminaţi”. Între cei 253 de preoţi mobilizaţi, un
număr de 153 erau licenţiaţi în Teologie, 10 absolvenţi ai Facultăţii de
Teologie, 70 cu Seminarul complet, 10 cu patru clase seminariale, 11 cu câte
trei şi două clase secundare.
Unii preoţi din armată aveau să depăşească gradul de locotenent, fiind
ridicaţi în grad chiar la propunerea cadrelor ofiţereşti. Bunăoară, preotul Ilie
Hociotă a ajuns treptat la gradul de căpitan, iar apoi la cel de maior (ianuarie
1918). Alt preot, Ioan Dăncilă, căpitan în iunie 1915, a ajuns în 1920 la gradul
de maior, iar în 1921 a fost numit protopop al clerului militar 3 .
La 21 martie 1916, preotul C. Nazarie a adresat, pe lângă alte
documente anterioare, un referat către Marele Stat Major al armatei, în care
insista asupra pregătirii echipamentului special, cu care preoţii mobilizabili să
se prezinte la trupe. În acest echipament intra şi confecţionarea unei cruci
speciale, care să-i deosebească pe aceştia de preoţii nemobilizabili, rămaşi la
1
Ibidem, p. 22.
2
Ibidem, p. 22-23.
3
1918. Desăvârşirea unităţii statale a poporului român. Recunoaşterea ei internaţională, vol.
VI (Documente interne şi externe), Bucureşti, Editura Academiei, 1986, doc. nr. 366.
157