Full Text - Analele Universitatii din Craiova. Istorie

Analele Universităţii din Craiova, Seria Istorie, Anul XV, Nr. 2(18)/2010
secolul al IX-lea, a fost administrativ, de „Themă”, şi cuprindea Tracia, pe când
termenul de „macedonean”, ca denumire a slavilor în exclusivitate, nu exista.
În perioada turcocraţiei, Arhiepiscopia Ohridei a constituit factorul care
a păstrat identitatea „slavo-macedoneană”. În timpul dominaţiei turceşti
Arhiepiscopia Ohridei a avut un rol pozitiv în păstrarea identităţii religioase,
naţionale şi culturale a poporului macedonean şi a celorlalte popoare balcanice,
precum şi în răspândirea culturii slave în Macedonia şi în Balcani, în general 1 .
Dar Arhiepiscopia Ohridei nu poate fi considerată ca biserica naţională a
macedonenilor slavi. În afara faptului că Arhiepiscopia Ohridei purta numele de
„Justiniana Prima şi a întregii Bulgarii”, din jurisdicţia ei făceau parte nu numai
populaţia slavă dar şi grecii, aromânii şi albanezii. Este vorba despre o
convieţuire elino-slavă într-o perioadă în care principalul obiectiv al
Arhiepiscopiei Ohridei era împiedecarea trecerii la islamism.
Termenul „Macedonia”, cu sens administrativ, nu a fost folosit de către
otomani, fapt care dovedeşte că aceştia nu aveau o imagine clară asupra
regiunii. Din secolul al XIV-lea s-a folosit termenul „Sancak i Arvanit, Sancak-i
Arnaut” ceea ce înseamnă că pentru otomani, arnăuţii (albanezii) existau ca
grup etno-cultural. În perioada dominaţiei turceşti multe jurnale de călătorie şi
diverse alte texte se referă la „macedoneni”, fără să lămurească ce exact înţeleg
prin acest termen.
Este vorba, fără îndoială, de un termen geografic care denumeşte
locuitorii unei regiuni administrative nedeterminate ca spaţiu a Macedoniei.
Dar istoricii de la Scopje întâmpină cele mai mari dificultăţi în
încercarea de a interpreta deşteptarea naţională şi mişcările slavilor din
Macedonia, începând de pe la mijlocul sec al XIX-lea.
Intelectualii slavi care proveneau din spaţiul Macedoniei, ca de exemplu
fraţii Dimitar şi Konstandin Miladinov, Grigor Parlicev, Kuzman Sapkarev şi
alţii se autodefinesc în toate textele lor ca fiind bulgari. Lupta lor era comună cu
cea a intelectualilor bulgari din nord-estul Bulgariei, regiune dezvoltată din
punct de vedere economic şi cultural, pentru limitarea influenţei culturii greceşti
şi crearea bisericii bulgare.
Disputa lor principală o constituia problema lingvistică, adică dacă
limba neobulgară, aflată încă în proces de cristalizare, ar fi trebuit să aibă unul
sau mai multe dialecte, să cuprindă numai dialectul din nord-estul Bulgariei şi
să excludă dialectul Bulgariei de sud-vest, aşa cum denumeau Macedonia.
Intelectualii slavi din spaţiul macedonean aspirau la crearea unei limbi
neobulgare cu mai multe dialecte şi considerau „limba macedoneană” pe care o
vorbeau, dialect bulgar.
1 Stojan Kliselinovski (coordonatorul ediţiei), Makedonski istoriski recnik (Dicţionar istoric
macedonean), Institutul de Istorie Naţională, Scopje, 2000, p. 352-353.
353