Compendiu-de-chirurgie-OMF-Prof-Bucur-Vol-II.pdf

Reconstrucţia defectelor dupăhemirezecţie de mandibulă cu>dezarticulareExistă o mare varietate de tehnici dehemiartroplastie inferioară a articulaţieitemporo-mandibulare în literatura despecialitate. Principalele opţiuni suntautogrefele şi protezele aloplastice.Pentru reconstrucţia ATM au fost folositediferite tipuri de autogrefe: costocondrale 41 ,sternoclaviculare 42 , metatarsiene (introduse încădin 1906 43 şi apoi folosite ca grefe libervascularizate 44 ), creastă iliacă 45 etc. Există oserie de avantaje ale grefelor autogene ATM 46 :biocompatibilitate, adaptabilitate şiversatilitate, risc scăzut de infecţie, potenţial decreştere la copii. Totuşi, în contextul unordefecte mandibulare ample, folosireaautogrefelor în combinaţie cu grefele fibularecomplică intervenţia prin morbiditatea a douăsituri donoare, dar şi riscul de fractură a grefei,resorbţie imprevizibilă, risc de anchiloză,dificultăţi de planificare preoperatorie a metodeide osteosinteză a grefei şi mobilizare şireabilitare funcţională tardive.O opţiune distinctă în reconstrucţia ATMeste refacerea mandibulei cu o grefă libervascularizată fibulară şi folosirea unuia dincapetele grefei ca şi condil, cu sau fără modelareintraoperatorie 47 . Dezavantajele majore aleacestei tehnici sunt legate de resorbţiaimprevizibilă pe termen lung, modificăridegenerative şi alterări morfologice pe termenlung.Reconstrucţia aloplastică trebuieconsiderată ca primă opţiune în contextulreconstrucţiei defectelor mandibulare care includarticulaţia temporo-mandibulară. Avantajeleprincipale sunt legate de o mai bună predictibilitatepreoperatorie a adaptării protezei în glenă şi ametodei de osteosinteză, lipsa riscului deanchiloză, lipsa riscului de resorbţie imprevizibilăşi reabilitare funcţională precoce. în trecut, seconsidera că aceste proteze au o serie dedezavantaje: adaptare minimă sau inexistentă aacestora în dimensiunile sau geometria foseiarticulare, uzura excesivă şi riscul de fractură,diseminarea microparticulelor în părţile moiadiacente, cu reacţie osteoclastică, limitareamişcărilor mandibulare etc. în plus, există ocontroversă în literatura de specialitate, unii autoriconsiderând necesară protezarea totală aarticulaţiei temporo-mandibulare (atât condil, câtşi glenă), pentru a nu exista riscul de erodare a foseişi de formare de os heterotopic. Pe baza experienţeiclinice din ultimii ani, odată cu apariţia unordispozitive protetice condiliene de înaltă calitate,atât din punct de vedere al materialelor, cât şi aldesignului, pe lângă o bună tehnică chirurgicală,duc la obţinerea unor rezultate optime 48 .Considerăm hemiartroplastia temporomandibularăinferioară cu proteză de titan, înasociere cu placă primară de reconstrucţie şigrefă liber vascularizată fibulară („singlecompact unit”) ca fiind opţiunea de elecţie înreconstrucţia acestor defecte. Aceste treielemente constituie o unitate compactă careconferă o bună stabilitate funcţională şi omodelare anatomică optimă (Fig. 12. 112).