Compendiu-de-chirurgie-OMF-Prof-Bucur-Vol-II.pdf

pacienţii cu ocluzie inversă sau cu o curbăa lui Spee inversată (29%);4. poziţia dorsală, relativ frecventă, provocatăde contactele premature la nivelul molarilorcare forţează mandibula spre înapoi (43%).Acest concept al deplasării mecanice sebazează pe două ipoteze:Prima afirmă că este posibil să sedetermine prin metode radiologice poziţiaoptimă individuală a condililor în glenă, darminimalizează rolul dentiţiei, al anatomiei şi almodificărilor articulare. Adversarii acesteiipoteze susţin că nu există o poziţie “centric㔺i nici o relaţie standard între condil şi tuberculularticular. Chiar dacă această poziţie ar exista, eanu ar putea fi observată radiologic.A două ipoteză afirmă că se poate stabilipoziţia de relaţie centrică cu ajutorul modelelorde studiu dar şi o corelaţie între numărul de dinţiimplicaţi în ocluzie şi disfuncţia articulară.Această teorie nu justifică de ce aceleaşimodificări ale ocluziei nu provoacă întotdeaunasindromul algodisfuncţional.Teoria neuro-muscularăMulţi cercetători consideră drept cel maiacceptabil factor etiologic al sindromuluialgodisfuncţional lipsa armoniei funcţionale întreocluzia dentară şi ATM. Astfel, ocluzia traumaticăeste considerată factorul primar care iniţiază,agravează sau amplifică manifestările clinice aleSAD. Orice tip de interferenţă ocluzală poateprovoca parafuncţii, cum ar fi bruxismul, însătensiunile psihice, stresul sau anxietatea suntfactori favorizanţi a căror prezenţă este semnalată.Studiile neuro-electro-fiziologice au arătatexistenţa unui sistem complex de influenţeinhibitoare şi excitatoare între dinţi, mucoasă,articulaţie şi cortex. La unii pacienţi, interferenţeleocluzale sunt minimalizate datorită dezvoltăriiunui „model de evitare". Storey a sugerat că oastfel de secvenţă, învăţată pentru evitareainterferenţelor, duce la deviaţii ale mandibulei,simptom observat constant la pacienţii cu SAD.Inhibarea activităţii muşchilor ridicători aimandibulei, indicată de perioada „mută" din EMGse datorează probabil impulsurilor provenite dela receptorii din ligamentele parodontale.Acest concept nu poate explica însă de ceSAD apare doar la anumiţi indivizi cu interferenţeocluzale asemănătoare, atât ca număr, cât şi calocalizare.Teoria psiho-fiziologicăAceastă teorie consideră ca factor primarpentru SAD spasmul muşchilor masticatori(Franks, Laskin) cauzat de obosealamusculară. Conform acestei teorii, dezechilibrulocluzal este mai degrabă rezultatul şi nu cauzaafecţiunii; spasmul muscular modifică poziţiamandibulei şi a condilului, determinând oocluzie incorectă. Sindromul algodisfuncţionaleste în esenţă o boală funcţională, modificărileanatomopatologice articulare şi tulburărileocluzale fiind secundare, aşa cum susţin Laskinşi Greene.Teoria muscularăDezechilibrul dintre lipsa de exerciţiumuscular şi suprasolicitarea cotidiană contribuiela apariţia unei afecţiuni denumită „boalahipokinetică" a ATM. Conform acestei teorii sepoate considera că o astfel de patologie are dreptfactor etiologic musculatura ridicătoare amandibulei. Atât timp cât aceasta nu se poaterelaxa, tonusul muscular creşte până la apariţiaspasmului dureros. Această hiperactivitatemusculară care provoacă simptomatologiadureroasă iradiază şi la nivel articular.Acest concept exclude corelaţia dintretulburările de ocluzie şi simptomatologiaarticulară. în acord cu teoria musculară,Myrhaug elaborează conceptul „oto-dental",susţinând că simptomatologia dureroasă cohleovestibularăse datorează spasmului muşchiuluitensor timpani.Teoria psihologicăRelativ recent au fost publicate mai multestudii referitoare la factorii psihologici implicaţiîn etiologia sindromului algodisfuncţional fiindmenţionate tulburările emoţionale, comportamentaleşi de personalitate. Concluziile acestorstudii arată că anxietatea şi stresul ar putea fifactori etiologici primari, iar ocluzia şi durereamusculară sunt factori favorizanţi.