Descarcă revista în format PDF - idea

ciunilor, adicæ doleanflelor lor, care au fost interpretate apoi de un beat-boxer negru
care øi-a folosit propriul corp ca instrument de percuflie. Dorinfla curatorialæ øi poziflia
acesteia devin o experienflæ muzicalæ cristalizatæ în ritmuri, vibraflii øi fragmente de
melodie. „Textul“ øi „melodia“ nu sînt date simultan, metamorfozarea în experienflæ
sensibilæ, artisticæ (sic!), înseamnæ totodatæ eliminarea conflinutului øi revelarea încærcæturii
afective, a impulsului care miøcæ, la rîndul sæu, øi înflelesul.
Între aceste douæ extreme existæ øi numeroase lucræri ingenioase. Printre ele se aflæ
una de Adela Jusic, care în filmul ei video dæ sfaturi utile, pragmatice despre cum
sæ scrii statementuri artistice cu impact, færæ sæ menflionezi deloc lucrarea sau arta
în general. E vorba doar despre cum sæ trezeøti interesul curatorului, adicæ despre
„cum sæ te vinzi“. Ar mai fi, de pildæ, øi lucrarea lui Mariusz Tarkawian În cæutarea artei/Anticiparea
artei, care povesteøte sub formæ de benzi desenate istoria Manifestei.
Mæruntele desene care amintesc de lucræri mai vechi de Yael Bartana, Adrian
Paci sau Antal Lakner sînt precum glumele cærora le mai øtim doar clenciul. În fafla
clenciurilor pronosticate ale Manifestelor din viitor ræmînem însæ dezorientafli: ce-i
arta
Arta se uitæ la ea însæøi din afaræ, se contemplæ precum un obiect antropologic necunoscut,
prin ochii altora. Khaled Ramadan (unul dintre membri Chamber of Public
Secrets) a înregistrat prezentarea artistului arab Walid Raad despre cum i s-au
cercetat bagajele cînd a intrat în Statele Unite øi cum se criminalizeazæ artistul întrun
context extraartistic. Seriile sale de autoportrete fotografice, în care apare în costume
øi cu tunsori diferite, au fost inspectate cu bænuialæ de cætre vameøi.
Apærînd la tot pasul, atitudinea criticæ, sensibilitatea socialæ øi narafliunea aøijderea
au devenit cuvinte de ordine obosite, ameninflate de monstrul golirii de sens. De
acest pericol scapæ doar lucrærile dure, precum Comrade Alfredo Neri de Chamber
of Public Secrets, un film despre „purtætorul de cuvînt“ al neonaziøtilor italieni.
Filmul reflecteazæ nu asupra realitæflii ca atare, ci asupra mijloacelor de a o comunica,
iar prin asta face o declaraflie politicæ mult mai de efect decît documentarismul
clasic. Ficflionalizeazæ realitatea pentru ca în noianul de informaflie sæ poatæ lua
o poziflie politicæ eficace.
Ce e arta se stabileøte mereu de lumea artisticæ, de cei cærora asta le stæ în putere.
Cei din interior cunosc „secretul“ despre ce miøcæ arta. Reflectînd asupra ei înseøi,
Manifesta scruteazæ, de fapt, acest secret.
“Theory of Applied Enigmatics“. At one of the self-reflection’s
extremes is the project Backbench, a filmed workshop, where
people have discussed the situation and the possibilities of critical
and contemporary art. The video film can be watched while sitting
on benches that remind of the British Parliament’s gallery, similar
to those whereon the debaters used to sit. The exposure conditions
and the length of the film have seriously put to test those who
wished to watch it thoroughly. In the churn of art professionals
raised by Manifesta, the work is not quite effective. There’s a techy
question remaining how the work can address those from other
circles. At the other extreme is Prayer for Art (Kenny Muhammad
and Adam Carrigan), where the artists have asked a number of
curators to give voice to their hopes, and desires which have then
been interpreted by an African-American beat-boxer who used his
own body as percussion. The curatorial longings and positions
become a musical experience crystallized in rhythms, vibrations,
and fragments of melody. The metamorphosis of “text” and “the
melody” into sensibile, artistic (sic!) experience means the elimination
of the content and the revealing of the affective burden,
of the impulse which moves, in its turn, the meaning as well.
Between these two points there are also numerous witty works.
Among them is one by Adela Jusic, who in her video film gives
useful, pragmatic advice on how to write an effective artist’s statement,
while not a word is mentioned about the work itself or art at
all. It is only about how to raise the curator’s interest, that is about
how “to sell yourself”. Or another one is Mariusz Tarkawian’s work
In Search of Art/The Anticipation of Art, which recounts the history
of Manifesta in a form of a series of drawings. The small drawings,
evoking earlier works by Yael Bartana, Adrian Paci or Antal Lakner
among many others, are as if we were given only the punchlines of
jokes that we know or do not know. Afore the prognosticated strings
of future Manifestas, we have to apprehend the disoriented feelings
about: what is art after all
Art looks at itself from the outside, it contemplates itself as if an
unknown anthropologic object, through the eyes of others. Khaled
Traducere de Alexandru Polgár
Wanda Raimundi-Ortiz
Ask Chuleta: Biennial Culture, 2010
104