Descarcă revista în format PDF - idea

arhiva
umane este analizat în segmente distincte, iar apoi reprodus în forme abstracte sau „grame“ – exemplul cel mai evident
fiind scrierea limbajului. Într-adevær, toate varietæflile de hypomnemata sau memorie externalizatæ pot fi considerate
gramatizæri tehnice, pentru determinarea unor tipare ale modului în care oamenii gîndesc, vorbesc øi acflioneazæ.
Aceastæ structuralizare a comportamentului este nesfîrøitæ, operînd prin diverse coduri øi medii; manifestærile ei recente
includ analiza unor gesturi umane cunoscute ca taylorizare 7 (baza øtiinflificæ a liniei de asamblare fordiste). Repetiflia
silitæ a unor secvenfle specifice de acfliune blocheazæ individuaflia sau posibilitatea existenflialæ a indivizilor de a deveni
ei înøiøi. Programarea TV, care impune o modulaflie identicæ a gîndirii øi afecteazæ milioane de telespectatori în acelaøi
timp, reprezintæ o culme a repetifliei silite. Observaflii similare pot fi fæcute cu privire la programe de computer ca Windows,
care impun aceleaøi rutine milioanelor de utilizatori. Dar relaflia cu trasarea unor tipare gramaticale nu este în
mod necesar una a dictatului pur. Aceastæ ambiguitate a „gramelor“ e decisivæ.
Folosind imagini istorice surprinzætoare, Stiegler sugereazæ cæ scrierea hieroglificæ egipteanæ anticæ „permitea controlul
asupra inundafliilor, controlul fluxului øi stocurilor de mærfuri øi controlul asupra muncii sclavilor, prin intermediul scribilor
specializafli în protejarea puterii regale sau faraonice“. Ulterior însæ, „aceste hypomnemata, care fuseseræ secole
de-a rîndul în serviciul unei puteri regale tot mai rigide […], au devenit, în Grecia anticæ, principiul unui nou proces
de individuaflie, adicæ al unei noi relaflii între psihic øi colectiv: cetæfleanul a devenit un nou principiu dinamic, prin care
grecii au transformat rapid întregul bazin mediteranean“. Scrierea, reinterpretatæ în formæ alfabeticæ de fenicieni øi de
greci, a devenit nu doar un vector al autoritæflii, ci øi un instrument al autoguvernærii. Cu toate acestea, tocmai aceastæ
transformare dæ naøtere problemelor fundamentale ale democrafliei, exact aøa cum apar în Phaedros al lui Platon: „Scrisul
este un pharmakon, un remediu prin care procesul de individuaflie îøi poartæ singur de grijæ øi luptæ împotriva otrævii
care ameninflæ sæ-l distrugæ, în nucleul propriului sæu dinamism. Dar este øi o otravæ care permite sofiøtilor sæ manipuleze
opinia publicæ, adicæ sæ distrugæ dinamismul øi sæ-l transforme într-o forflæ diabolicæ, ce ruineazæ simbolicul: o putere
de disociere care duce la pierderea individuafliei“.
Stiegler subliniazæ nevoia de a considera cu atenflie rolul tehnologiilor mentale în procesul individuafliei psihice øi sociale.
El împrumutæ de la epistemologul Gilbert Simondon ideea cæ fiecare sistem tehnologic se transformæ treptat în timp,
devenind din ce în ce mai distinct ca sistem, prin diferenflierea progresivæ a tuturor mecanismelor sale interdependente.
El împrumutæ øi ideea corelatæ, cæ fiecare cale singularæ de individuaflie umanæ (procesul care îi permite unei persoane
sæ spunæ „eu“) este inextricabil legatæ de o cale mai largæ a individuafliei colective (procesul care ne permite sæ
spunem „noi“). Individuaflia fiecærui „eu“ este înscrisæ în cea a lui „noi“ de la bun început; dar numai diferenflierea celor
douæ este cea care permite ambelor procese sæ continue. Iar aceastæ diferenfliere este multiplæ: fiecare „eu“ se împleteøte
cu diferifli „noi“, care se desfæøoaræ la scæri diferite (familie, oraø, regiune, nafliune, grup lingvistic etc.). Stiegler susfline
cæ adaugæ ideii lui Simondon observaflia cæ dublul proces de individuaflie psihosocialæ este inseparabil de procesul individuafliei
tehnologice, în mæsura în care primul este dependent de tipurile specifice de memorie externalizatæ fæcute
posibile de cel din urmæ. Cu alte cuvinte: eu devin cel care sînt eu øi noi devenim cei care sîntem noi, în limitele posibilitæflilor
oferite de evoluflia concomitentæ a aparatelor de înregistrare la care eu/noi avem acces. Iar acest interval de posibilitæfli
tehnologice, în continuæ øi specificæ schimbare, poate servi atît la continuarea procesului de dublæ individuaflie, cît øi la
distrugerea lui.
În aceastæ nouæ luminæ, dezvoltarea industrialæ a internetului pare a fi un potenflial principiu dinamic pentru scrierea
tehnologicæ, ce oferæ o øansæ istoricæ de depæøire a efectelor abrutizante ale televiziunii. Stiegler ilustreazæ aceste efecte
citîndu-l pe Patrick Le Lay, director executiv al celui mai de succes canal comercial francez (TF1), cel care a lansat într-o
sesiune de strategie corporativæ faimoasa declaraflie cæ ceea ce are el de vînzare pentru firma Coca Cola este „timp
disponibil de creier uman“, pentru reclamele lor. Le Lay este exemplul clasic de manager cultural færæ un dram de conøtiinflæ.
Dar un instinct prædætor similar, la o scaræ mult mai mare, se aflæ øi în spatele capitalismului serviciilor, în stil american
(øi este surprinzætor cæ Stiegler nu prelungeøte comparaflia cu Kenneth Lay, fost director executiv la Enron, cel care
se îndeletnicea cu cea mai extremæ sofisticæ financiaræ din toatæ Noua Economie 8 ). Internetul ca „sistem mnemotehnic
global“ este ameninflat el însuøi de populismul industrial, ale cærui consecinfle masiv nefaste le vedem peste tot în jurul
nostru – mai cu seamæ în încælzirea globalæ creatæ de economia fordistæ, ale cærei efecte nu au mai putut fi negate din
momentul în care Statele Unite øi Marea Britanie au lansat Ræzboiul din Irak, pentru hegemonia petrolului.
Ræspunsul trebuie imaginat la scaræ continentalæ, drept cel mai mic rival posibil al globalizærii anglo-americane. Numai
la scaræ europeanæ ne-am putea imagina o spiralæ ascendentæ efectivæ, de emulaflie reciprocæ, în care singularitæflile se
provoacæ una pe alta în cæutarea unei lumi mai bune, aflate dincolo de orizontul fiecæreia. Gîndirea lui Stiegler culmineazæ
cu imaginarea unei rivalitæfli continentale, care este concluzia necesaræ a oricæror reflecflii cuprinzætoare despre
tehnopoliticæ. Provocarea este sæ faci ca idealurile tale de schimbare sæ devinæ o realitate palpabilæ. Dar tocmai aceastæ
7. Taylorizarea sau taylorismul
se referæ la preocesul de „management
øtiinflific“, dezvoltat
de inginerul american Frederick
Winslor Taylor. (N. tr.)
8. Vezi excelentul documentar
Enron: The Smartest Guys in
the Room, de Alex Gibney
(SUA, 2005).
15