Descarcă revista în format PDF - idea

+
publicæ – politica, dreptul (legislaflia øi jurisprudenfla, drepturile naturale
øi constituflia), morala – îi apare proletarului ca o abstracfliune în afara
timpului sæu, care este umplut pînæ la refuz cu „privat“ øi aparent întru
totul determinat de „alegere“. Întrucît øi munca, øi timpul liber se prezintæ
ca fiind guvernate de „alegere“, obligafliile sînt inerente øi ascunse;
aparent, ele sînt simple consecinfle ale ordinii naturale, care n-au primit
din afaræ decît „cadrul“ unor condiflii øi garanflii legale. Obligafliile apar numai
în breøa pentru contribuabil, debitor, alegætor, cetæflean, soldat înrolat
– tot ce este proletariatul atunci cînd nu se aflæ nici la lucru, nici în timpul
liber, cînd tofli aceøtia sînt persoane private.
Atît proletariatul, cît øi burghezia pot „participa la politicæ“ în „timpul liber“,
în calitate de „cetæfleni privafli“ (un frumos oximoron în limba englezæ)
în circumscripflii electorale (sectoare) în care sînt plasafli potrivit locului
în care træiesc în calitate de gospodari privafli. 4 Totuøi, separarea lor de
„public“ este absolutæ. Prin urmare, subiectivitatea politicæ este de negæsit.
Reprezentarea nu este, desigur, la prima vedere, dominaflie, dar
este – în sensul lui Carl Schmitt – o „neutralizare“, o disoluflie a politicii,
a dreptului øi a moralei prin încredinflarea subiectivitæflii politice, a deliberærii
colective øi a raflionalitæflii (literal) altora, limitafli în transformarea
acesteia într-o guvernare autocraticæ de o altæ abstracfliune, un drept superior
øi legislativ (constituflii, drept internaflional, drept creat pe cale judiciaræ,
drepturi naturale øi drepturile omului etc.). Separarea sfîrøeøte în
contopire, rezultînd astfel separarea dinæuntrul individului (burghez øi
cetæflean, „om øi cetæflean“, domeniul dorinflei øi domeniul rafliunii, acesta
din urmæ interpretat întotdeauna ca autolimitativ, altruist, harnic, gospodar,
disciplinat ø.a.m.d.), reunite toate, din nou, în aøa-numita
comunitate („nafliunea“ øi alte constructe similare).
Socialismul, „miøcarea realæ“, reprezentatæ în Vest de social-democraflie
øi de ramificafliile ei, precum eurocomunismul, iar în Est de „socialismul
real existent“, n-a fæcut nimic ca sæ distrugæ aceastæ stare de lucruri. El a
afectat „progresul“ pe porfliuni øi a instituit un fel de contraputere sub pretextul
unui nou „tribunat“. A fost capabil sæ apere o culturæ adversæ,
cuprinzînd de la modernismul avansat pînæ la contraculturi øi subculturi
revoluflionare, pe care a urît-o tot timpul øi care a creat o demnitate ideologicæ
colectivæ pentru un popor al celor lipsifli. Ræmînînd în orbita capitalismului,
el a înlocuit lupta de clasæ cu un conflict în mare mæsuræ fictiv între
„piaflæ“ øi „stat“, sau un guvern raflional de planificatori, care încæ mai este
ceea ce mass-media internaflionalæ numeøte „socialism“. Planificarea este
un alt nume pentru redistribuflia egalitaræ, de sus în jos, ca øi cum piafla
nu ar fi øi ea un mijloc de redistribuire øi ca øi cum ar putea sæ existe o
piaflæ færæ reglementare legalæ, adicæ færæ planificare. În ce priveøte proletariatul
în calitatea lui de consumator øi de actor politic, planificarea prin prescrierea
unor obiective de producflie „naturale“, cantitative, øi a unor prefluri
de consum („socialismul real“), sau planificarea prin impozitare, controale
monetare øi bugetare („capitalismul de piaflæ“) diferæ numai în termeni
de conflinut social. Mæsurile de austeritate vizau reducerea salariilor reale,
creøterea timpului relativ de muncæ øi crearea unor „armate industriale
de rezervæ“ (concedieri, øomaj sau, indirect, muncæ obligatorie) fiind
perfect posibile în ambele. Cæci separaflia fundamentalæ – aceea dintre producætori
øi mijloacele de producflie – persistæ în ambele, în pofida preluærii
inifliale a puterii de cætre partidul proletar 5 (øi, fireøte, separarea politicii de
economie este deja o træsæturæ-cheie a capitalismului).
Denumirea de „capitalism de stat“ (un termen elaborat de Tendinfla Socialistæ
Internaflionalæ [International Socialist Tendency], condusæ de Tony
Cliff, reprezentatæ acum de SWP 6 în Marea Britanie øi de grupurile afiliate
ei din alte pærfli) este acceptabilæ dacæ luæm în considerare mai mulfli
factori. „Socialismul real“ era capitalism de stat numai din punctul de vedere
al proletariatului, desigur o priveliøte privilegiatæ pentru noi. Aøa
cum am mai spus, pentru producætorul proletar nu conteazæ cîtuøi de
puflin dacæ mijloacele de producflie sînt în posesia unui individ, a unei
societæfli cu ræspundere limitatæ, a unui fond de investiflii sau a „statului
socialist“ condus de partidul muncitorilor. Individul trebuie sæ-øi vîndæ
munca øi timpul ca sæ aibæ acces la mijloacele de producflie care sæ-i permitæ
sæ-øi cîøtige traiul de zi cu zi, øi astfel îøi cheltuieøte energia pentru
niøte obiective independente de el øi stræine lui. Nici subsumarea realæ
a muncii capitalului nu este împiedicatæ de „proprietatea publicæ“. (Situaflii
similare au loc sub conducerea unor regimuri social-democrate,
deøi lucrurile sînt mai puflin bine definite.) Dar din punctul de vedere
al revolufliei burgheze – încæ o afacere neterminatæ, care va ræmîne, probabil,
aøa –, completatæ, în limitele posibilitæflilor istorice, de diverse „regimuri
socialiste“, tabloul e diferit.
Fasciøtii nu greøeau întru totul tratînd liberalismul øi socialismul ca pe duømanii
lor gemeni. (În vocabularul nazist, termenul comun pentru ambele
era „marxism“, care, potrivit cîntecului Horst Wessel 7 , trebuia cælcat
în picioare împreunæ cu „reacflia“, i.e. Soldateska conservatoare øi monarhistæ
øi înalta ei birocraflie.) Aceasta este, desigur, o eroare în ceea
ce priveøte teoria comunistæ, deoarece comunismul se aflæ dincolo de
iluminism, chiar dacæ „socialismul real“ (atît versiunea social-democratæ,
cît øi cea boløevicæ) constituie apogeul sæu. Trebuie sæ examinæm acest
aspect cu multæ atenflie, întrucît viitorul comunismului, cel puflin în Europa,
în China øi într-un numær de alte regiuni cu un trecut de „socialism
real“ (øi nicio regiune nu este total scutitæ de astfel de influenfle, fie
øi numai sub forma atenuatæ a „statului protecfliei sociale“ sau a unei semiautocraflii
dezvoltaflionist/populiste), depinde de acest lucru. Øi nu vorbesc
numai despre industrializare, urbanizare, secularizare sau altele
similare, ci despre succesul „socialismului real“ (capitalism planificat de
stat) în progresul unui popor. Acest succes este întunecat de îndelung
discutata problemæ a „democrafliei“ vs. „dictaturæ“. Voi reveni la aceastæ
dilemæ. Aici încerc doar sæ descriu ceva care este mai mult sau mai puflin
frecvent în social-democraflie øi în societæflile de tip sovietic. Chestiunea
politicæ este, fireøte, dacæ crearea unui popor este sau nu relevantæ în
considerarea cîmpului devastat de ruine botezat ca „socialism real“ ca
un posibil teren pentru proiectul comunist.
Crearea unui popor de cætre capitalismul planificat de stat dirijat de un
partid iniflial proletar ar trebui privitæ, în primul rînd, pornind de la definiflia
aristotelicæ a democrafliei, ca dominaflie a særacilor asupra bogaflilor,
definitæ similar de cætre Pseudo-Xenophon, autorul necunoscut al tratatului
arhiconservator Constituflia atenianæ (sec. IV î.H.), ca dominaflie
a celor de nimic asupra „calitæflii“. Asta nu însemna nici mæcar cæ særæcia
se terminase sau avea sæ se termine, ci doar cæ puterea socialæ putea
fi contrabalansatæ de puterea politicæ. Tribunatul roman nu viza distrugerea
proprietæflii, ci numai reabilitarea lui ager publicus, darurile fæcute celor
nevoiaøi øi conservarea unei contraputeri independente. „Democraflia“
a însemnat (øi mai înseamnæ încæ, într-o anumitæ mæsuræ pe zi ce trece
165