Descarcă revista în format PDF - idea

scena
gul spectru politic de astæzi, de la centru-stînga (Lula) la extrema dreaptæ (Bush,
Sharon). De remarcat a fost øi îmbræcæmintea neglijentæ purtatæ de Vicente în cadrul
acestor execuflii, care cuprindea pantaloni scurfli, tricouri largi øi ølapi.
Aflatæ tocmai la antipodul lui White Flag, Enemies evitæ orice idee de dizolvare sau
færîmiflare. Dacæ în lucrarea lui Ramos, dupæ cum am arætat, nu se poate concepe
cu uøurinflæ sau în mod natural un sens al întregului, vulturii, cîntecele, nisipul øi plasele
ræmînînd dezarticulate pînæ la eøecul esteticului ce organizeazæ instalaflia, desenele
lui Vicente sînt foarte statice, centrate øi simetrice. Privitorul se vede pus în fafla unor
reprezentæri figurative avînd o similaritate remarcabilæ cu originalele. Nu existæ nicio
nedeterminare, niciun spectacol, nicio dificultate în a te pozifliona faflæ de aceste imagini.
Mai mult, seria de desene e atît de uøor de abordat, încît poate invoca chiar
universul culturii de masæ, cu benzile sale desenate øi cu graffitiurile de pe perefli,
fapt respins în mod repetat de Vicente. 6 Cu toate acestea, proximitatea cu reprezentærile
populare a fost, de fapt, încurajatæ de artist, care øi-a expus opera øi a fæcut
publicitate expozifliei sale în spaflii publice, cum ar fi cabinele unor bancomate din
oraøul Campina Grande, în statul nord-estic extrem de særac Paraíba.
Singurul factor care pare sæ complice chestiunea acestor desene, fapt destul de interesant,
sînt chiar titlurile, care-l amplaseazæ pe artist, øi nu pe celebritæfli, în prim-plan;
aceasta ridicæ întrebarea care e subiectul øi care obiectul imaginilor, chiar dacæ fixitatea
lor structuralæ øi opoziflia reciprocæ ræmîn în afara oricæror discuflii.
La data de 17 septembrie 2010, Asociaflia Brazilianæ a Avocaflilor [Ordem dos Advogados
do Brasil, OAB] a solicitat îndepærtarea desenelor, susflinînd cæ ele incitæ la violenflæ
în public øi susflinînd cæ „Deøi o operæ de artæ exprimæ creativitatea autorului ei în
mod liber øi færæ nicio limitare, trebuie sæ existe limite ale expunerii sale publice”. 7
În acest caz, curatorii bienalei au apærat autonomia artisticæ øi au pæstrat desenele
în expoziflie. Avînd în vedere cæ nu era timp pentru urmarea tuturor procedurilor
legale øi simflind poate cæ ar putea pierde, OAB nu a adus cazul în fafla instanflei. Dar
controversa a continuat în ziare øi pe internet øi, din nou, rezultatul scandalului a
contribuit la o rearticulare a conflinutului intern al lucrærilor. În Enemies, se poate
gæsi aceeaøi logicæ indicatæ mai sus. Dacæ ar fi fost „pur øi simplu“ întîmpinate ca opere
de artæ, cu întreaga detaøare øi imparflialitate cerute de normele estetice, ar fi fost
posibil fi ca nimeni sæ nu gæseascæ nimic remarcabil la aceste desene. Dar dupæ ce
statutul lor de lucræri de artæ a fost pus sub semnul întrebærii din punct de vedere
legal, ele au devenit brusc extrem de revelatoare. Punctul pivotant nu e aici indeterminarea,
ca în cazul lui Ramos, ci naturalismul.
Din aceastæ perspectivæ, mai multe caracteristici formale care altfel ar trece neobservate
dobîndesc brusc semnificaflie. În primul rînd, te simfli obligat sæ susflii, împotriva
avocaflilor, cæ imaginile nu reprezintæ moartea, ci un moment de suspans, un
„nu-încæ“sau „pe-cale-sæ”, øi care, prin stabilitatea lor, se apropie în mod ciudat de
White Flag a lui Ramos. Acel Vicente de pe hîrtie nu poate fi gæsit vinovat de omor,
întrucît omorul, pe hîrtie, n-a avut loc. Acestea sînt momente extrem de dramatice
de suspensie øi doar anticiparea sau proiecflia privitorilor poate vedea moartea
petrecîndu-se aici. Asta chiar trimite la un adevær social important relevat de scandal:
odatæ ce protecflia sferei estetice e înlæturatæ sau, øi mai bine, deoarece sfera
esteticæ n-a fost suficient de puternicæ pentru a oferi protecflie, desenele au intrat
în sfera unui vid social care e foarte profund în structura brazilianæ a sentimentului.
Cînd avocaflii au negat domnia esteticului, acest minor act de barbarie a permis contemplarea
unuia cu adeværat major, øi anume faptul cæ privitorii vor simfli plæcere în
aceastæ reprezentare – sau chiar mai ræu: invidie, dorinfla de-a se afla în papucii (ieftini)
ai artistului. Mai mult decît cifrele reale, desenele ar reprezenta furia împotriva
politicii oficiale øi a naturii sale exclusive øi de excludere; avocaflii s-au temut de
frustrarea mînioasæ a ceea ce nu pot fi reprezentat politic. Poate cæ e nevoie sæ vizitezi
gious leadership as well as the whole political spectrum obtaining
today, from center left (Lula) to the extreme right (Bush, Sharon).
Noteworthy, too, was casualness of Vicente’s clothing in these executions,
which included shorts, loose t-shirts and flip-flops.
The very opposite of White Flag, Enemies shuns any idea of dissolution
or splintering. If in Ramos’ work, as we pointed out, no sense of
wholeness can be easily or naturally conceived, vultures, songs, sand
and nets remaining disjointed until the failure of the aesthetic organized
the installation, Vicente’s drawings are highly static, centered
and symmetric. The viewer sees himself before figurative representations
of remarkable similarity to their originals. There is no indetermination,
no spectacle, no difficulty in positioning oneself vis-à-vis
these images. Indeed, the series of drawings is so easily approached
that it may even invoke the universe of mass culture with its comic
strips and graffiti on walls, something that Vicente repeatedly rejected.
6 However, this proximity to popular representation was in fact
encouraged by the artist himself, as he exposed his work and advertised
his exposition in public spaces, as in ATM booths in the city of
Campina Grande, in the extremely poor northeastern State of Paraíba.
The only apparently complicating factor in these drawings, interestingly
enough, are the titles themselves, which place the artist,
and not the celebrities, on the foreground; this raises the question
of who is the subject and who the object of the pictures, even if their
structural fixity and opposition vis-à-vis one another remains beyond
dispute.
On September 17, 2010, the Brazilian Association of Attorneys at
Law [Ordem dos Advogados do Brasil, OAB] requested the removal
of the drawings alleging that they incited violence in the public and
claiming that “Although an artwork expresses its author’s creativity
freely and without any limitations, there must be limits for its public
exposure“. 7 . In this case, the Biennial’s curators defended artistic
autonomy and maintained the drawings at the exhibition. Since
there was no time to follow all the legal proceedings, and perhaps
because it felt it could lose, the OAB did not bring the case to court.
But the controversy remained in newspapers and on the internet
and, again, the result of scandal contributed to a rearticulation of
the works’ internal content. In Enemies one can find the same logic
at work pointed above. Had it been “simply“ received as an artwork,
with all the detachment and impartiality required by aesthetic rules,
it might be that one would not find anything much remarkable
about these drawings. But after they had their status as works legally
questioned, they suddenly became extremely revealing. The axis
here is not indetermination, as in Ramos’ case, but naturalism.
From this perspective, several formal characteristics, which would
otherwise pass unnoticed, suddenly acquire significance. First, one
sees oneself forced to argue, against the lawyers, that the pictures
do not represent death but a moment of suspense, a not-yet or onthe-verge-of,
which in their stability uncannily draws them close to
Ramos’ White Flag. The Vicente on paper cannot be found guilty of
murder, because murder, on paper, has not taken place. These are
highly dramatic instants of suspension, and it is only the viewers’
anticipation or projection that can see death happening here.
This actually points to an important social truth covertly revealed
by scandal: once the protection from the aesthetic sphere was withdrawn,
or, perhaps better, since the aesthetic sphere was not strong
enough to offer protection, the drawings fell into a social void that
actually goes deep in a Brazilian structure of feeling. When the
lawyers denied the aesthetic rule, this minor act of barbarism
allowed one to contemplate the really big one, namely that viewers
will feel pleasure in this representation – or even worse: envy, the
desire to be in the artist’s (cheap) shoes. More than the actual figures,
the drawings would then represent the anger against established
politics and its exclusive and excluding nature; it is the wrathful
frustration for that which may not be politically represented that the
attorneys feared. Perhaps one has to visit Brazil to witness how pervasive
this feeling is, how relentlessly it is repeated by so many peo-
117