Descarcă revista în format PDF - idea

tot mai micæ) øi putere laicæ, magistrafli øi lideri politici aleøi prin tragere
la sorfli øi dispozitive pentru prevenirea unui privilegiu puternic politic
sau militar. Oamenii, mai ales cei liberi øi færæ proprietate, erau circumscriøi
de poziflia lor socialæ – ca opuøi „nafliunii“ – în cadrul unui acord
care consfinflea conflictul sub preponderenfla politicæ a „claselor de jos“
(hoi polloi: cei mulfli).
Oricît de puflin are aceasta de-a face cu ideea socialistæ originaræ (e.g. Proudhon,
pærfli din Marx øi Engels, Lassalle), a fost o moøtenire ideologicæ din
componentele radicale ale Revolufliei Franceze (de la Babeuf la Blanqui)
øi a devenit esenfla „socialismului real“, a cærui operæ a fost – iar asta explicæ,
în parte, ororile sale de tiranie øi persecuflie – sæ anihileze vechile elite øi
sæ instaureze ideea (clasic republicanæ) de egalitate politicæ, în sensul puterii
„oamenilor din popor“, ceea ce însemna în practicæ muncitori angajafli
politic, cu „conøtiinflæ de clasæ“, „organizafli“, øi intelectuali „organici“ de Partid.
Aceastæ putere a fost cea mai absolutæ cu putinflæ, dar asta nu trebuie
sæ ne ascundæ funcflia ei definit negativæ. „Socialismul real“ a ræmas, færæ
îndoialæ, o societate de clasæ, dar, paradoxal, færæ o clasæ conducætoare
autenticæ în cel mai înalt grad. Tipul tradiflional de clasæ conducætoare, cu
concomitentele ei autoritate/respect, roluri transmise, permanenflæ de
poziflie, independenflæ culturalæ (habitat, stil, eleganflæ, maniere, gust, atitudine
corporalæ, patronaj, consum vizibil, pompæ øi circumstanflæ,
orgoliu), toate avînd la bazæ bogæflia moøtenitæ øi ereditaræ, a dispærut cu
totul. Roluri, funcflii, poziflii, influenflæ øi rang (nepermanent) au fost redistribuite
constant, guvernarea realæ era îndeplinitæ de o instituflie ai cærei
membri erau supuøi rotafliei, avansærii øi destituirii (limogement) de obicei
într-o instituflie: ca sæ utilizez o paralelæ istoricæ imperfectæ, mai degrabæ
o curte decît o nobilime. Proprietatea – dreptul deflinerii mijloacelor
de producflie – era separatæ de producætori, dar nu era individualizatæ,
iar controlul ca atare nu putea sæ fie øi nu era moøtenit. Cei care exercitau
controlul erau selectafli politic øi birocratic, nu în funcflie de privilegiile
ereditare ale înaintaøilor lor, fiind însæ asigurafli prin conceptul de proprietate
inerent dreptului roman øi decisiv în toate societæflile de „albi“ øi în
multe alte societæfli (de castæ sau de clasæ).
Imprecis øi poate chiar în mod eronat, în „socialismul real“, „statul“ a fost
væzut ca o personificare a dominafliei de clasæ (pe care, de fapt, a depersonalizat-o),
de aici caracterul puternic moralizat øi politizat al revolufliilor
proletare împotriva „socialismului real“ (capitalism planificat de stat,
birocratic), de la Kronstadt la Berlin 1953, Budapesta 1956, Praga 1968,
Gdańsk 1981, Timiøoara 1989. Acolo unde este implicat „socialismul“
de orice fel, politica nu poate fi departe. În „socialismul real“ multe lucruri
erau ascunse (cum ar fi inegalitatea, exploatarea, opresiunea, særæcia
øi rezistenfla la toate acestea), un singur lucru însæ, puterea pur øi simplu,
n-a fost niciodatæ ascuns. Partidul a pus întotdeauna problema puterii (fiindcæ
era puterea) øi a decretat cæ poporul avea puterea atîta timp cît statul
deflinea majoritatea activelor economice, iar Partidul era unica
autoritate îndrituitæ sæ guverneze statul în interesul celor mulfli, cæci orice
relaxare a acestei duble exercitæri a puterii ar fi ameninflat egalitatea øi supremaflia
popularæ. Oricine pleda împotriva Partidului – fiind, astfel, scos în
afara legii øi, prin asta, în afara limitelor – trebuia sæ demonstreze cæ orice
cîøtig, în orice privinflæ, nu ar pune într-o situaflie de risc regimul popular,
mai exact plebeu („tribunatul“) øi sinonimul sæu, egalitatea. Aceastæ
sarcinæ a fost îndeplinitæ de revolufliile menflionate mai sus, care au fost
în mare parte egalitariste, plebee, revoluflii ideologic socialiste (nu comuniste).
Caracterul acestor societæfli plebee, cu cultul lor închinat muncii øi
muncitorului – în care obiønuitul tablou al virtuflilor era ræsturnat într-o
mæsuræ nemaicunoscutæ în Vest, unde eroismul øi altruismul erau atribuite
vieflii de zi cu zi øi unde (deøi fraudulos) rezistenfla øi nesupunerea
erau ridicate în slævi, unde nu regii, ci servitorii recalcitranfli erau læudafli,
unde revolufliile istorice nu erau niciodatæ prezentate ca „legea gloatei“,
unde nenorocirea nu era atribuitæ eøecului personal, ci nedreptæflii, dar
unde oamenii care încercau sæ acflioneze în conformitate cu aceste idei
virtuoase erau pedepsifli –, nu poate fi înfleles dacæ nu luæm în consideraflie
dominaflia anticlericalismului øi a ateismului, glorificarea øtiinflei øi a tehnologiei
avansate, respectul de care se bucura în special cultura modernæ
înaltæ. Acest pozitivism øi acest modernism militante, conjugate cu
ideea statalæ centralæ a egalitæflii, care modela o societate færæ o clasæ conducætoare
ereditaræ øi radical separatæ (astfel încît, în comparaflie cu Occidentul,
era, practic, un stat lipsit de lideri, de vreme ce pretenfliile
dinastice ale unora dintre dictatori au provocat numai ilaritate – teama
îøi avea sursa în altæ parte), a crescut sentimentul unui univers uman curæflat
temeinic de sacru.
Nu subliniez aici bine-cunoscutul caracter represiv, mincinos øi, în general,
limitat al regimurilor „socialist-reale“ estice, aøa cum am fæcut-o
copios mai înainte, inclusiv în timpul domniei lor, øi nu am niciun regret
cæ le-am atacat øi ridiculizat. Ceea ce încerc sæ fac acum este sæ examinez
dacæ teritoriul specific creat de un capitalism planificat de stat dominat
de o politicæ egalitaræ, raflionalistæ øi secularæ, exprimatæ, diseminatæ
øi aplicatæ de Partidul unic, angajat ideologic faflæ de socialism øi clasa muncitoare,
este sau nu fertil pentru proiectul comunist, ca opus separærilor
esenfliale pentru supraviefluirea a ceea ce am putea numi, pe larg, capitalism.
Pentru cæ nu scriu, aici, o istorie detaliatæ politic, voi omite, în
bunæ parte, cei douæzeci øi ceva de ani tulburi care-au trecut de la die
Wende, care nu par sæ fi eliminat unele dintre aceste determinæri, în special
trei factori: (1) egalitarismul øi lipsa consubstanflialæ de respect, øi lipsa
unui sentiment clar al autoritæflii legitime; (2) o absenflæ færæ precedent
a sacrului; (3) o viziune distinct politicæ a economiei øi a statului, neconsiderate
ca separate. Acestea nu sînt simple obiønuinfle de gîndire sau
o „culturæ politicæ neliberalæ“ (chiar dacæ existæ ceva în acest sens), acestea
sînt caracteristici sociale øi merg bine împreunæ.
Nu încape îndoialæ cæ versiunea foarte specialæ de capitalism de stat numitæ
„socialism real“ a ratat obiectivele destul de limitate ale miøcærii clasice
muncitoreøti, aøa cum au fost ele formulate de Kautsky, Otto Bauer,
Lenin øi Troflki – giganfli, dar giganfli ai unei epoci apuse –, cu toate acestea,
creaflia lui istoricæ nu a fost doar o altæ variantæ de exploatare, la
momentul respectiv destul de „avansatæ“, împodobitæ cu un mesaj
emancipator limitat, în principal, la simbolism. De asemenea, pentru cæ
trebuie sæ-l distingem clar de proiectul comunist final, nu trebuie sæ avem
prea mari reflineri în a-i recunoaøte grandoarea, uneori de-a dreptul respingætoare,
øi deseori tragicæ. Orice am simfli în legæturæ cu el – øi
acordînd respectul nostru tæcut nenumæratelor sale victime –, el a înlæturat
orice autoritate la o scaræ færæ precedent øi cu o durabilitate subversivæ,
distructivæ øi negativæ nemaiîntîlnitæ. Ceea ce vreau sæ spun prin
absenfla uimitoare a sacrului nu este simpla øi vizibila absenflæ a unui mys-
166