Descarcă revista în format PDF - idea

dezvoltare structuralæ întru totul originalæ, neprevæzutæ nici de marxismul
clasic, nici de experflii modernizærii. Slums provoacæ de fapt teoria
socialæ sæ sesizeze noutatea unui veritabil reziduu mondial, lipsit de puterea
economicæ strategicæ a muncii socializate, dar concentrat masiv într-o
lume a oraøelor de maghernifle care încercuieøte enclavele fortificate
ale bogæfliei urbane.
Tendinfle de involuflie urbanæ au existat, desigur, øi în timpul secolului al
nouæsprezecelea. Revolufliile industriale europene au fost incapabile sæ
absoarbæ întreaga ofertæ de forflæ de muncæ stræmutatæ de la sat, mai
ales dupæ ce agricultura continentalæ a fost expusæ, începînd din 1870,
concurenflei devastatoare a preriilor nord-americane. Dar imigraflia în
masæ spre societæflile colonizatoare ale Americilor øi Oceaniei, precum
øi ale Siberiei a procurat o supapæ de siguranflæ dinamicæ, ce a împiedicat
ridicarea unor mega-Dublinuri, precum øi ræspîndirea acelui tip de
anarhism de subclasæ, care prinsese rædæcini în majoritatea pærflilor
særæcite ale Europei Sudice. Mîna de lucru excedentaræ de astæzi, dimpotrivæ,
întîmpinæ bariere færæ precedent – literalmente, un „mare zid“
al barajului de înaltæ tehnologie al frontierelor –, care blocheazæ migraflia
pe scaræ largæ înspre flærile bogate. La fel, controversatele programe de
reinstalare a populafliei în regiuni de „frontieræ“ ca Amazonia, Tibet, Kalimantan
øi Irian Jaya produc devastæri de mediu øi conflicte etnice, færæ
sæ reducæ substanflial særæcia urbanæ în Brazilia, China øi Indonezia.
Astfel, numai mahalaua ræmîne ca o soluflie, pe deplin concesionatæ, la
problema cazærii umanitæflii excedentare a secolului douæzeci øi unu. Dar
oare nu sînt marile mahalale, aøa cum îøi imagina cîndva burghezia victorianæ
terifiatæ, niøte vulcani care-aøteaptæ sæ erupæ Sau, poate, competiflia
darwinistæ nemiloasæ, cînd un numær tot mai mare de oameni særaci concureazæ
pentru aceleaøi firimituri informale, asiguræ autoconsumarea
violenflei comune, drept cea mai înaltæ formæ, încæ, de involuflie umanæ
În ce mæsuræ mai posedæ un proletariat informal acel cel mai puternic
dintre talismanele marxiste: „acfliunea istoricæ“ Poate oare munca
dezintegratæ sæ fie reintegratæ într-un proiect emancipator global Sau
sociologia protestului social în megaoraøul særæcit nu-i decît o regresiune
la gloata preindustrialæ din mediul urban, cu explozii episodice în timpul
crizelor de consum, dar altminteri uøor de gestionat prin clientelism,
spectacol populist øi apeluri la unitatea etnicæ Sau e-un subiect cu totul
nou, istoric neaøteptat, à la Hardt øi Negri, mergînd cu nonøalanflæ
cætre superoraø
Într-adevær, literatura actualæ despre særæcie øi protestul urban oferæ cîteva
ræspunsuri la astfel de întrebæri de mare anverguræ. Unii cercetærori,
de exemplu, pun la îndoialæ faptul cæ særacii mahalalei, diferifli din punct
de vedere etnic, sau muncitorii informali, eterogeni economic, constituie
chiar o „clasæ în sine“ semnnificativæ, øi cu atît mai puflin o „clasæ pentru
sine“ capabilæ de acfliune. Sigur, proletariatul informal poartæ „lanfluri
radicale“, în sensul marxist al dezinteresului sau al unui interes prea mic
în prezervarea modului de producflie existent. Dar pentru cæ migranflii
dezrædæcinafli din mediul rural øi muncitorii informali au fost deposedafli
în mare mæsuræ de forfla de muncæ fungibilæ sau au fost reduøi la serviciul
casnic din casele celor bogafli, ei au prea puflin acces la cultura muncii
în comun sau a luptei de clasæ pe scaræ largæ. Scena lor socialæ, în mod
necesar, trebuie sæ fie strada sau piafla mahalalei, nu fabrica sau linia de
asamblare internaflionalæ.
Dupæ cum subliniazæ John Walton într-o recentæ trecere în revistæ a cercetærii
despre miøcærile sociale din oraøele særace, luptele muncitorilor
informali au tendinfla, în primul rînd, sæ fie episodice øi discontinue. De
asemenea, ele se concentreazæ de obicei asupra unor chestiuni imediate
legate de consum: ocuparea unor terenuri în cæutarea unor locuinfle
abordabile øi revolte împotriva creøterii preflurilor hranei sau
utilitæflilor. În trecut, cel puflin, „problemele urbane din societæflile în curs
de dezvoltare au fost mediate mai degrabæ prin relafliile patron-client
decît prin activismul popular“. 99 De la criza datoriei din anii 1980, liderii
neopopuliøti din America Latinæ au avut un succes de efect, exploatînd
dorinfla disperatæ a populafliei urbane særace de structuri mai stabile, predictibile
în viafla cotidianæ. Deøi Walton nu o spune explicit, sectorul informal
urban a fost promiscuu ideologic în adeziunea sa faflæ de salvatori
populiøti: iar dacæ în Peru s-au raliat la Fujimori, în Venezuela l-au îmbræfliøat
pe Chávez. 100 În Africa øi Asia de Sud, pe de altæ parte, clientelismul
urban echivaleazæ prea des cu dominaflia bigoflilor etno-religioøi øi
cu ambifliile lor de coømar pentru purificare etnicæ. Exemplele notorii
includ milifliile antimusulmane ale Congresului Popular Oodua din Lagos
øi miøcarea semifascistæ Shiv Sena din Bombay. 101
Dar vor mai persista oare la mijlocul secolului douæzeci øi unu astfel de
sociologii „de secol optsprezece“ ale protestului Trecutul este probabil
un slab ghid pentru viitor. Istoria nu este uniformæ. Noua lume urbanæ
evolueazæ cu o vitezæ extraordinaræ øi adesea în direcflii impredictibile.
Pretutindeni, acumularea continuæ a særæciei submineazæ siguranfla existenflei
øi pune chiar la cele mai extraordinare încercæri ingeniozitatea economicæ
a celor særaci. Existæ, probabil, un punct critic dupæ care poluarea,
aglomeraflia, cupiditatea øi violenfla vieflii urbane de zi cu zi strivesc, în
cele din urmæ, politeflile ad-hoc øi reflelele de supraviefluire ale mahalalei.
Desigur, în vechea lume ruralæ existau praguri, deseori calibrate de
foamete, care duceau direct la erupflii sociale. Dar nimeni nu cunoaøte
încæ temperatura socialæ la care noile oraøe ale særæciei intræ în combustie
spontanæ.
De fapt, pentru moment cel puflin, Marx le-a cedat scena istoricæ lui Mohamed
øi Sfîntului Duh. Dacæ Dumnezeu a murit în oraøele revolufliei
industriale, el s-a ridicat iaræøi în oraøele postindustriale ale lumii în curs
de dezvoltare. Contrastul dintre culturile særæciei urbane din cele douæ
epoci este extraordinar. Aøa cum a arætat Hugh McLeod în magistralul
sæu studiu despre religia clasei muncitoare victoriene, Marx øi Engels aveau
în mare dreptate în convingerea lor cæ urbanizarea a secularizat clasa
muncitoare. Deøi Glasgow øi New York fæceau, în parte, excepflie de
la aceasta, „linia de interpretare care asociazæ detaøarea clasei muncitoare
de bisericæ cu creøterea conøtiinflei de clasæ este, într-un anumit
sens, incontestabilæ“. Dacæ micile biserici øi sectele disidente au înflorit
în mahalale, marele curent era necredinfla activæ sau pasivæ. În jur de
1880, Berlinul scandaliza deja stræinii „drept cel mai nereligios oraø din
lume“, iar la Londra, media participærii adulte la serviciul religios din bisericæ
în cartierele proletare East End øi Docklands abia dacæ mai era, la
1902, de 12 la sutæ (iar aceasta în cea mai mare parte catolicæ). 102 În
Barcelona, desigur, o clasæ muncitoare anarhistæ a prædat bisericile în Semana
Trágica, în timp ce în mahalalele din St. Petersburg, Buenos Aires
øi chiar Tokio, muncitorii militanfli au îmbræfliøat cu nesafl noile credinfle
ale lui Darwin, Kropotkin øi Marx.
192