Descarcă revista în format PDF - idea

americane, încît sæ sponsorizeze nu doar regimul Reagan, ci øi un nou
regim de acumulare, bazat pe „supraconsum“ øi pe extinderea angajærilor
cu salarii mici. La fel cum criza economicæ a recompus atît capitalul
Statelor Unite, cît øi clasa muncitoare din Statele Unite, tot astfel realinierea
puterii electorale în vigoare (care exprimæ, în parte, aceste schimbæri
în compoziflia de clasæ) a contribuit, invers, la schimbarea economiei politice
a capitalismului american. Dezvoltarea în tandem a acestor dialectici distincte,
economicæ øi politicæ, este cea care poate asigura supraviefluirea
reaganismului dincolo de Reagan, chiar øi sub stindardul „neoliberalismului“
democratic.
I. „Ultraimperialism“ atlantic
Era postbelicæ a hegemoniei americane fusese inauguratæ printr-o
„revoluflie de sus“, în perioada 1945–1950, care a reconstruit puterea
burgheziei Europei Occidentale pe o nouæ axæ, a liberalismului øi interdependenflei
cu puterea mondialæ a Statelor Unite, fæcînd totodatæ curæflenie
în miøcarea sindicalæ europeanæ øi dezbinînd-o. Condiflia sine qua non
fusese, fireøte, avantajul tehnico-militar færæ precedent atins de Statele
Unite în vara lui 1945: marea contingenflæ istoricæ a bombei atomice a
fost însoflitæ de rezultatele, mai previzibile, ale mobilizærii pe scaræ largæ
a forflelor productive ale giganticei economii americane (care øi-a dublat
capacitatea industrialæ între 1940 øi 1944). fiinînd cont de toate acestea,
data de 8 august 1945 trebuie sæ fie consideratæ drept începutul
„secolului american“, cæci distrugerea Hiroshimei a suprimat restricfliile
de împærflire a puterii negociate de triumviratul Aliaflilor la Yalta.
Lumea bipolaræ apærutæ dupæ Hiroshima era, într-un sens pervers, realizarea
ræsturnatæ a profefliei lui Kautsky 2 despre „ultraimperialism“.
Kautsky 3 pretinsese cæ vedea, prin fumul øi ruina Primului Ræzboi Mondial,
apariflia unei noi ordini dominate de Statele Unite, în care logica
monopolului avea sæ transforme violenfla rivalitæflii interimperialiste într-o
complicitate paønicæ, în scopul exploatærii lumii nonindustriale. În
realitate, mai curînd logica globalæ a violenflei contrarevoluflionare a fost
cea care a creat condiflii pentru interdependenfla economicæ paønicæ a
unui imperialism atlantic purificat, sub conducerea Americii. Deøi institufliile
Bretton Woods 4 – Banca Mondialæ øi FMI – sînt adesea prezentate ca
temeliile sistemului postbelic, intervenfliile lor nu au devenit astfel decît
la finalul perioadei de reconstrucflie, la sfîrøitul anilor 1950. În primul rînd
øi mai presus de orice, integrarea militaræ multinaflionalæ sub sloganul securitæflii
colective contra URSS a fost cea care a precedat øi græbit interpenetrarea
marilor economii capitaliste, fæcînd posibilæ noua eræ a
liberalismului comercial, care a înflorit între 1958 øi 1973.
Crescînd concentric în jurul fortæreflei centrale a Securitæflii Naflionale
a Statului Nord-American, inifliative øi „doctrine“ prezidenfliale succesive,
ræspunzînd deplasærii centrelor geopolitice de furtunæ ale revolufliei øi
insurecfliei naflionaliste, au înælflat o structuræ în care se întrepætrund alianfle
militare, programe de ajutorare øi dispozitive [tripwires] nucleare. Începînd
cu Pactul de la Chapultepec din 1945 (care a creat o alianflæ militaræ
a emisferei occidentale) pînæ la Pactul de la Manila din 1954 (care a
organizat SEATO), a fost forjatæ o ordine militar-economicæ ultraimperialistæ,
care uneøte avanposturile øi contingentele – imperiale sau mercenare
– din patruzeci de flæri cu statul lor major de bazæ în comandamentul
[war room] de la Casa Albæ.
Aceastæ centralizare cvasiabsolutistæ de cætre Statele Unite a puterii militare
strategice avea sæ permitæ principalilor ei satrapi o subordonare luminatæ
øi flexibilæ. Ea s-a arætat, mai ales, foarte îngæduitoare cu pretenfliile
imperialiste reziduale ale francezilor øi britanicilor – cu secesiunea eroicomicæ
a acelei force de frappe 5 øi cu mitul durabil al „relafliei speciale“.
Aceastæ flexibilitate fusese întemeiatæ pe disjuncflia neobiønuitæ dintre puterea
economicæ øi militaræ, pe de o parte, øi plæfli, pe de alta, pe care a
permis-o structura hegemoniei americane. Legiunile yankee de pe
Elba øi de-a lungul DMZ 6 , împreunæ cu umbrelele nucleare care le protejeazæ,
au fæcut cu putinflæ ca economiile europene øi japonezæ sæ furnizeze
cheltuieli generoase de protecflie socialæ, pentru integrarea muncii,
øi, respectiv, subvenflii comerciale øi agricole ridicate, pentru a prezerva
competitivitatea internaflionalæ – fiecare dintre ele pæstrînd, în tot acest
timp, o stridentæ mobilizare ideologicæ împotriva comunismului. Cu alte
cuvinte, principalii aliafli, cu excepflia semnificativæ a Marii Britanii øi a cheltuielilor
ei militare ridicate per capita, au cules fructele social-conformiste
ale militarismului, færæ sæ trebuiascæ sæ plæteascæ preflul real al pieflei.
Cît despre americani, analiøtii au fæcut frecvent aluzie la compromisurile
între costurile permanentei economii de înarmare øi nivelul relativ scæzut
al protecfliei sociale øi al siguranflei locurilor de muncæ. Totuøi, doar
rareori aceasta a disturbat opinia publicæ, obiønuitæ, de la Lend-Lease 7
încoace, sæ echivaleze cheltuielile militare cu crearea locurilor de muncæ
øi prosperitatea generalæ. Chiar acele sectoare ale capitalului din afara
grædinilor luxuriante ale industriei de apærare au cîøtigat din nenumæratele
subproduse øi efecte multiplicatoare ale bugetului militar, inclusiv subvenfliile
publice masive ale cercetærii øi dezvoltærii. În fine, ca hegemon, Statele
Unite sînt singura putere capabilæ – potrivit unor circumstanfle conjuncturale
specifice – sæ-øi „în-caseze“ supremaflia militaræ integrativæ, pentru
a-øi spori avantajele economice. Un exemplu remarcabil de operafliune
de acest fel a fost, desigur, felul în care Nixon øi Kissinger au manipulat
dependenfla militaræ a burgheziei arabe de Statele Unite, pentru a restabili
controlul american atît asupra petrolului, cît øi asupra petrodolarilor,
în detrimentul costurilor de producflie europene øi japoneze øi al
balanflelor comerciale.
II. Mecanismul creøterii interne
Dar manevrele radicale de acest gen erau, în general, inutile în perioada
de apogeu a puterii globale a Statelor Unite. Cæci fordismul 8 atlantic,
ca traiectorie economicæ a hegemoniei americane, accepta posibilitatea
unei dezvoltæri armonioase øi solidare a marilor economii capitaliste (deøi
nu presupunea în mod necesar sincronizarea realæ a ciclurilor lor de afaceri
individuale). Creøterea economiei naflionale a Statelor Unite a fost
cea care a furnizat, înainte de toate, un elan durabil pentru sistemul internaflional
în ansamblul sæu, permiflînd economiilor europene øi japonezæ
sæ îøi reconstruiascæ forflele de producflie devastate de ræzboi pe principiul
american al montajului în masæ øi sæ înfæptuiascæ „miracolele“ refacerii
de la sfîrøitul anilor 1950. Totuøi, economia Statelor Unite a putut sæ
îndeplineascæ aceastæ fericitæ funcflie pentru cæ inserflia ei în economia
mondialæ a fost de o asimetrie singularæ: pe de o parte, contribuflia ei
absolutæ la comerflul øi investifliile mondiale era suficient de mare pentru
a genera efecte dinamizante de cerere øi ofertæ; pe de altæ parte,
ea era relativ autarhicæ în comparaflie cu restul OCDE 9 (pînæ în 1970,
170