Descarcă revista în format PDF - idea

14. Termenul a fost inventat de
Christopher Hood, în articolul
„A Public Management
for All Seasons“, Public Administration,
69 (1991). Pentru
o trecere criticæ în revistæ
a practicilor pe care le descrie
acest termen (care dateazæ
din anii ’80 øi trædeazæ
influenfla acelui „Total Quality
Management“ elaborat
în cercurile de afaceri anglosaxone),
vezi, între altele,
Linda Kaboolian, „The New
Public Management: Challenging
the Boundaries of
the Management vs. Administration
Debate“ øi articolele
simpozionului despre
„Leadership, Democracy
and the New Public Management“,
Public Administration
Review, vol. 58/3 (mai–
iunie 1998).
15. Pentru un tip ideal de „subiectivitate
flexibilæ“ în societæflile
complet neoliberalizate,
vezi textul meu „The
Flexible Personality“, in Hieroglyphs
of the Future, Zagreb,
Arkzin/WHW, 2002,
online la http://eipcp.net/
transversal/1106/holmes/en.
16. Un caz clasic în aceastæ privinflæ
este Franfla. Pentru o
relatare a felului în care economia
flærii a fost flexibilizatæ
în jurul unui mic nucleu al
muncitorilor sindicalizafli,
care încæ mai servesc drept
reprezentanfli pentru totalul
forflei de muncæ, prin intermediul
structurilor clasice
de negocieri tripartite: stat –
forflæ de muncæ – angajator,
cf. Christian Boltanski øi Eve
Chiapello, The New Spirit of
Capitalism, London, Verso,
2005, versiunea francezæ în
1999, capitolele 4 øi 5.
17. Vezi citatul urmætor din Arrighi
et al. (Chaos and Governance
in the Modern
World-System, p. 139), care
rezumæ perspectiva elitelor
americane postbelice în privinfla
unificærii europene:
„Aøa cum declara John Foster
Dulles în 1948, o «Europæ
sænætoasæ» nu putea fi
«divizatæ în mici compartimente».
Trebuia sæ fie organizatæ
într-o piaflæ «suficient
de mare ca sæ justifice metodele
moderne ale producfliei
ieftine pentru consumul
de masæ». În acest
scop, noua Europæ trebuia
încetare a unui loc de muncæ, reciclarea obligatorie sau serviciul comunitar (modelul „flexicuritæflii“ daneze devine noul
prototip de intervenflie guvernamentalæ perfect calibratæ pentru a ræspunde nevoilor unei piefle a muncii cu o ratæ înaltæ
de rotaflie a angajaflilor). În numele eficacitæflii (dar øi ca formæ deghizatæ de îndoctrinare a societæflii), fosta nofliune de
servicii publice oferite cetæflenilor este înlocuitæ cu cea de „întreprinderi publice“, care se aflæ în competiflie unele cu
altele, pe niøte „cvasipiefle“ subvenflionate, luptînd pentru patronajul unor „clienfli“ neplætitori. Bonuri fiscale sau scutiri
compensatorii de impozite pot fi oferite, de asemenea, celor care preferæ furnizori privafli de servicii, în special în
domeniile sænætæflii øi educafliei. Asociaflii de voluntari sau caritabile din „al treilea sector“ (de multe ori de naturæ religioasæ)
sînt chemate sæ completeze gæurile apærute prin demolarea programelor sociale; simultan, în operafliile de afaceri,
reglementarea statalæ centralizatæ este limitatæ în favoarea „guvernærii“ exercitate prin reflele de pærfli interesate
sau „parteneri“. Infrastructurile pentru susflinerea sectoarelor cu producflie ridicatæ de valoare, care în trecut ar fi fost
construite de agenfliile de stat menite generærii de locuri de muncæ, un fel de pompæ de aspiraflie pentru economia
keynesianæ, sînt construite acum, aproape exclusiv, prin „parteneriate public-private“ (PPP), faimoase (justificat sau nu)
pentru eficienfla lor superioaræ øi care, mai presus de toate, nu creeazæ alte datorii fiscale pe ræbojul øomajului øi al pensiilor
asigurate de stat.
Acesta este repertoriul de bazæ al „noului management public“, care s-a ræspîndit din Marea Britanie pe teritoriul tuturor
fostelor flæri social-democrate (inclusiv øi în special în Norvegia) øi care a fost propus, de asemenea, ca model de
formare a statului pentru flærile postsocialiste ale fostului bloc estic. 14 Scopul declarat al ideologilor sæi neoliberali este
sæ reducæ, treptat, sectorul public la funcfliile dure ale unui stat gardian-de-noapte: poliflie, justiflie, diplomaflie øi armatæ.
Din motive electorale, acest scop nu poate fi niciodatæ atins, cel puflin nu în flærile nord-vest-europene, pentru cæ ar
necesita o rupturæ cu prea mulfli votanfli, chiar øi din partea dreaptæ a spectrului politic. O „schimbare de regim“ complet
neoliberalæ a avut loc numai în cîteva flæri, în primul rînd în Statele Unite øi în Marea Britanie. În alte pærfli, au intrat
în vigoare doar schimbæri subtile, dar cu consecinfle profunde, în maniera în care statul îøi socializeazæ populafliile, în
tipurile de aøteptæri pe care le cultivæ, în tipul de subiectivitate pe care îl încurajeazæ. 15 Astfel, „desprinderea“ economiei
transnaflionale de nucleul instituflional care o susfline este efectuatæ sub vælul unei social-democraflii persistente, dar tot
mai atenuate øi, treptat, vidate. 16 Speranfla este, se pare, ca zonele cæscate prin excluderea øi alienarea unor întregi
populaflii sæ mai poatæ fi acoperite încæ ceva vreme, pînæ cînd clasele productive vor fi învæflat sæ-øi asume ræspunderea
pentru cultivarea propriei lor orbiri.
Spre o nouæ ecologie politicæ
O înflelegere mai profundæ a transformærilor structurale care au ajuns sæ aibæ impact asupra societæflilor europene necesitæ,
în mod evident, luarea în considerare a Uniunii Europene, relaflia ei de cooperare øi concurenflæ cu Statele Unite.
Reconstrucflia postbelicæ a Europei s-a petrecut sub influenfla decisivæ a Statelor Unite, întîi prin intermediul Planului
Marshall, apoi prin formarea NATO. Pentru SUA, Europa a fost mai puflin o piaflæ de export øi mai degrabæ o regiune
pentru investiflii stræine directe øi implanturi ale industriei. Acest lucru a fost fæcut mai ales în Germania, cea mai mare
nafliune europeanæ øi cea mai avansatæ industrial, a cærei constituflie postbelicæ a fost scrisæ de Statele Unite. Crearea
Comunitæflii Economice Europene oferea o piaflæ extinsæ pentru corporafliile americane cu sediul în Germania øi, ca
atare, a primit o puternicæ încurajare din partea SUA. 17 În anii ’60 øi ’70, numai Franfla a rezistat la americanizarea fundamentalæ
a Europei; dar chiar øi acolo, rezistenfla a fost numai gestualæ øi diplomaticæ. Abia în anii ’80, cînd a început sæ
se disemineze înflelegerea modalitæflilor prin care Statele Unite reuøiseræ sæ schimbe setul de reguli al producfliei øi comerflului
global, elitele europene au început sæ facæ presiuni pentru un unic mijloc de schimb, care le-ar fi diminuat dependenfla
de dolar, ca monedæ de facto a rezervelor internaflionale. Uniunea monetaræ a fost propusæ în 1986 prin Actul european
unic, lansatæ în 1992 prin Tratatul de la Maastricht øi finalizatæ cu introducerea bancnotelor de hîrtie în 2002. Pentru
a scæpa de dependenfla similaræ de piafla consumatorului american, Spafliul Economic European (SEE 18 ) a fost creat
în 1994, iar de atunci, el a fost în permanenflæ extins. Trebuie remarcat cæ, în ciuda refuzului de a face parte din UE,
Norvegia este membru cu drepturi depline în SEE, prin intermediul Asociafliei Europene a Liberului Schimb (AELS 19 ),
al cærei membru fondator a fost încæ din 1960. În acest fel, Norvegia a devenit un fel de membru invizibil al unei uniuni
economice europene pur funcflionale øi nondemocratice.
Din 1994 încoace poate fi observatæ o rivalitate în oglindæ între expansiunea europeanæ øi procesul integrærii emisferice
în Statele Unite ale Americii. UE tinde sæ devinæ imaginea deformatæ-n oglindæ a ALSNA 20 – dar færæ a recunoaøte
aceasta. În multe privinfle, miza este øi aici integrarea øi dez-integrarea liberalismului. Din perspectiva idealizantæ a socialdemocraflilor
europeni, uniunea monetaræ øi piafla unicæ ar trebui sæ permitæ reconstituirea unui teritoriu intern în afara
dictatelor pieflei mondiale, astfel ca relafliile sociale sæ poatæ fi reglementate democratic, øi nu doar economic. Într-ade-
28