gabriela lilios fiziologie normală şi patologică - Cursuri Medicina

ANTICORPOGENEZA
Varietatea anticorpilor, pe care un organism este capabil să-i sintetizeze,
este probabil de ordinul sutelor de mii, sau chiar a milioanelor. Cu toate
aceasta diversitate care corespunde varietăţii determinantelor antigenice faţă
de care se declanşează raspunsul imun, moleculele anticorpilor nu diferă
structural foarte mult între ele, fiind intotdeauna compuse din două molecule
identice de lanţuri, denumite uşoare şi grele.
Lanţurile uşoare (L - light) şi grele (H - heavy) sunt asamblate în cadrul
moleculei de imunoglobulină prin legături disulfidice (-S-S-) şi necovalente.
Toate imunoglobulinele au această structură tetrapeptidică şi întotdeauna
lanţurile perechi H şi respectiv L sunt identice.
Plasmocitul este celula specializată pentru sinteza şi secreţia de anticorpi
circulanţi. Aceste celule sunt răspândite în tot ţesutul limfoid: ganglioni limfatici,
splină, plăcile Payer, măduva osoasă şi alte organe limfoide, precum şi la baza
vilozităţilor mucoasei intestinale, în jurul capilarelor sanguine, în epiploon şi
ţesutul conjunctiv. Plasmocitul prezintă toate caracterele morfologice ale unei
celule specializată pentru sinteză şi secreţie de proteine. Peste 90 % din
proteinele sintetizate de plasmocit sunt anticorpi. Organitul celular al acestei
sinteze este reticulul endoplasmatic, extrem de bine reprezentat în plasmocit,
fiind un sistem labirintic de canale fine, ocupând o bună parte din celulă şi
obligând nucleul să ia o poziţie excentrică. Acest reticul endoplasmatic rugos
prezintă de-a lungul pereţilor nişte granule dense, ribozomii, formaţi din ARN
care dirijează direct activitatea de sinteză enzimatică. Cu ajutorul
ultracentrifugării s-a putut stabilii că poliribozomii care sintetizează lanţurile H şi
L sunt diferiţi.
Plasmocitul îşi are originea în limfocitul B, care în contact cu antigenul ce
îi corespunde, se activează, suferind aşa-numita transformare blastică şi se
divide de mai multe ori, realizând o clonă de plasmoblaşti care se maturizează
în plasmocite identice. Etapele blastice se caracterizează printr-o accentuată
sinteză de ADN şi ARN care se acumulează în citoplasma celulelor angajate pe
linia unor sinteze active de proteine. Evaluând sintezele de ADN s-a constatat
că diviziunea plasmoblaştilor are loc la interval de aproximativ 10 ore, ceea ce
inseamnă o rată de multiplicare extrem de vie. Ajunsă în faza de plasmocit,
celula nu se mai divide, întreaga energie disponibilă fiind consumată pentru
sinteza de imunoglobuline, care se acumulează în cantităţi mari în celulă,
necunoscându-se modul de ieşire a anticorpilor din celulă.
Secreţia imunoglobulinelor plasmocitare, se pare că are loc prin
intermediul aparatului Golgi, unde moleculele de imunoglobuline ajung prin mici
vezicule care burjoneaza la suprafaţa sacilor ergastoplasmici. Din aceşti saci,
prin tasare şi fragmentare, se formează mici sferule, înconjurate de o fină
101