gabriela lilios fiziologie normală şi patologică - Cursuri Medicina

Pe baza a numeroase experienţe Selye a arătat că organismul răspunde
la acţiunea diverşilor stimuli nu numai prin reacţii specifice dar şi prin reacţii
nespecifice, întotdeauna aceleaşi, indiferent de natura agentului etiologic.
Agenţii etiologici care determină desfăşurarea acestui sindrom sunt
denumiţi ,,agenţi stresanţi” - stressors, iar totalitatea reacţiilor nespecifice, din
partea sistemelor funcţionale, care apar şi însoţesc reacţiile specifice de
adaptare, conturează Sindromul General de Adaptare.
În teoria sa, Selye dă un înţeles aparte termenului de stres, care cu
acest sens a fost preluat aproape în toate limbile, iar concepţia sa despre
adaptarea organismelor a devenit sinonimă cu teoria despre stres. În lucrările
sale, Selye defineşte stresul ca ,,răspuns nespecific al organismului la orice fel
de solicitare’’. Deci, agenţii stresanţi din mediul intern sau extern care
acţionează asupra organismului şi determină un răspuns, realizează o stare de
stres. Iniţial, Selye a crezut că a descoperit un nou hormon sexual. Injectând
extract ovarian pur în peritoneul şobolanilor el a observat apariţia unor
modificări structurale: hipertrofia corticosuprarenalei, atrofia timusului şi a altor
structuri limfoide, hemoragii la nivelul tractului gastro intestinal.
Curând, Selye descoperă că această triadă de manifestări nu este
specifică extractului ovarian ci şobolanii dezvoltă aceste simptome şi atunci
când sunt folosite alte extracte de organe (rinichi, piele, splină etc). Mai mult
decăt atăt, face constatarea că simptomatologia descrisă apare cu
preponderenţă atunci cănd extractele sunt mai purificate. În culmea disperării,
posibilitatea descoperirii unui nou hormon este aproape exclusă, încearcă
ideea că extractele impure de fapt realizau un fenomen de lezare. Pentru
confirmare injectează în peritoneul şobolanilor formol în loc de extract tisular.
După 48 de ore, când animalele au fost disecate, s-a constatat un înalt grad de
hipertrofie a cortexului glandei suprarenale, de atrofie timicolimfatică şi ulceraţii
gastrointestinale. În faţa acestui eşec total, după reconsiderări ale întregului
experiment, constată ca organismul răspunde la orice fel de noxă printr-o
reacţie atât de unitară, nespecifică. El considerǎ cǎ şi acest fapt în sine merită
studiat. Curând Selye observă că acelaşi sindrom poate fi produs chiar şi de
unii hormoni în stare pură (adrenalina, insulina ), de unii agenţi fizici (căldura,
radiaţii ionizante, traumatism, zgomot sau lumină puternică), hemoragie, durere
sau activitate musculară forţată, stimuli nocivi pe care el îi denumeşte
“stressors” – agenţi stresanţi. De fapt, în urma unui şir întreg de experienţe,
Selye susţine că : “nu am întâlnit vreun efect nociv care să nu provoace
sindromul respectiv”.
Stresul este răspunsul nespecific al organismului faţă de orice fel de
suprasolicitare, în cadrul căruia se descriu: factorul stresant şi reacţia organului
faţă de acesta.
Se disting trei tipuri de agenţi nocivi:
a. somatici: - cald, rece, zgomot, traumatisme, durere, infecţii
etc.;
28