gabriela lilios fiziologie normală şi patologică - Cursuri Medicina

Mai târziu, în 1971, alţi cercetători, printr-o serie de experimente
demonstrează că apariţia S.G.A. este dependentă de factori psihologici care
însoţesc agenţii stresanţi. Ei demonstrează că o serie de factori incluzând
grade diferite de disconfort, necazuri, supărări pot fi implicaţi în apariţia
răspunsului fiziologic la stres (54). Cercetările făcute în ultimi 25 de ani au
arătat o sensibilitate remarcabilă a epifizei şi corticosuprarenalelor la factori
emoţionali, psihologici şi sociali. În urma acestor noi date o serie de fiziologi au
început să nu mai accepte ipoteza răspunsului nespecific elaborat de Selye, în
special datorită faptului că este incompatibilă cu principiile fiziologice ale
homeostaziei.
Homeostazia a fost definită de către Cannon ca suma proceselor prin
care organismul îşi menţine o compoziţie relativ constantă. Această teorie a
evoluat în timp ajungându-se astăzi la ipoteza că homeostazia reprezintă suma
proceselor prin care organismul îşi menţine echilibrul dinamic.
Prin prisma acestor noi teorii rolul răspunsului la stresul fiziologic este
acela de a menţine acest echilibru dinamic al organismului.
Răspunsul la stres implică:
1. sistemul nervos vegetativ simpatic;
2. sistemul endocrin - hipofiza şi corticosuprarenala;
3. sistemul imun.
Răspunsul la stres apare atunci când un agent stresant este prezent în
organism sau este perceput de acesta.
În explicaţia sa asupra răspunsului la stres Selye propune doi factori
care determină acest răspuns:
- proprietăţile agentului stresant,
- condiţionarea individului de a fi stresat.
Majoritatea stresorilor produc atât răspunsuri specifice cât şi nespecifice.
Răspunsurile specifice alertează individul asupra prezenţei agentului stresant,
în timp ce răspunsurile nespecifice, care implică răspunsuri neuro-endocrine,
precum creşterea activităţii sistemului nervos vegetativ, acţionează în sensul
menţinerii sau restabilirii normalului şi sunt independente de răspunsul specific.
31