gabriela lilios fiziologie normală şi patologică - Cursuri Medicina

în parte; coroborate, rezultatele sale, cu cele al PTTK dau nişte
concluzii foarte interesante; TQ este, de asemenea, testul cu care
se urnăreşte tratamentul cu anticoagulante de tip antivitamina K
(trombostop);
• TPS (timpul de protrombină serică) este testul care dă indicaţii
despre felul cum decurge coagularea în etapa ei superioară,
adică cea în care sunt implicaţi factorii: XII, XI, IX, VIII, X, V şi
factorul plachetar; interacţiunea lor are ca rezultantă
protrombinaza, care consumă F II; scurtarea testului sub
40secunde trădează un insuficient consum al F II, ceea ce
dovedeşte o deficienţă a acţiunii oricăruia dintre factorii mai sus
citaţi; singur acest test nu poate preciza diagnosticul; diferenţierea
se poate face numai în corelare cu numărul plachetelor, TQ,
PTTK;
• Dozarea Fgb (fibrinogenului) este foarte utilă în apariţia unei
coagulopatii de consum sau a unei fibrinolize, în care caz scade;
de asemenea, instalarea unei boli tromboembolice este mult
favorizată de un nivel crescut de Fbg;
Bateria de teste enunţate constituie necesitatea absolută a explorării
minime a echilibrului fluido-coagulant. Se înţelege că trebuie imbogătită cu
teste specifice, atunci când situaţia bolnavului o cere. Cumularea evaluării
observaţiilor clinice cu rezultatele obţinute de laborator cu testele de tiraj
conduce la alegerea testelor specifice în scopul precizării tulburărilor apărute
ca o consecinţă a defectelor calitative (nefuncţionalitate datorate structurii
anormale a moleculei proteinei respective) sau cantitative (deficienţa sau
absenţa factorului respectiv). Testele specifice pot măsura activitatea biologică
a proteinelor coagulării, putând astfel defini tulburarea (38).
TULBURĂRILE HEMOSTAZEI
Tulburările hemostazei sunt rezultanta dezechilibrului raportului normal
dintre cele două mecanisme: hemostaza şi fibrinoliza. Ele vor antrena o
schimbare la nivelul vaselor sangvine de calibru mare, mediu sau mic, care se
exprimă clinic prin hemoragii sau prin tromboembolii.
Aceste degradări se pot petrece cu amplitudine mică şi insesizabilă şi
pentru o durată scurtă de timp, revenirea la normal se face, în această situatie,
printr-un sistem de autoreglare şi autoapărare, pe care sângele îl pune în
acţiune atunci când este nevoie. Aceste fenomene sunt fiziologice.
Când dereglările sunt de mare amplitudine, cu repercutarea generală şi
pentru durată mare de timp, ele intră în cadrul patologiei şi se pot manifesta ca
sindrom hemoragic sau sindrom tromboembolic.
Ruperea echilibrului hemostatic poate fi consecutiva unei anomalii
cantitative sau calitative a unuia din factorii participanţi, deci dezechilibrul este
180