gabriela lilios fiziologie normală şi patologică - Cursuri Medicina

2. Factorii chimici
Sunt reprezentaţi de numeroase substanţe simple sau în combinaţii
moleculare (acizi, baze, săruri, medicamente, macromolecule, antigenice etc.)
care produc tulburări funcţionale precum şi în mod direct afectări celulare.
Cantităţi, relativ minime, ale unor substanţe (arsenic, acid cianhidric) pot
distruge rapid un număr impresionant de celule ale organismului pentru a
produce moartea. Expunerea pe o perioadă relativ îndelungată a organismului
la diferiţi agenţi poluanţi produce, de asemenea perturbări funcţionale, tisulare
şi chiar celulare. Efectele distructive ale unor agenţi precum plumbul,
monoxidul de carbon, alcoolul etilic pot exemplifica, în mare, modificările
ireversibile ce le induc la nivel celular.
Plumbul – metal greu – este extras şi folosit în industrie de secole.
Toxicitatea sa şi manifestările clinice cunoscute sub numele de saturnism sunt
cunoscute încă din antichitate. Se găseşte din plin în atmosfera poluată. Toate
tipurile de vopsea industrială conţin cantităţi mari de plumb. Ziarele, vopsele cu
diferite utilizări, inclusiv cea pentru păr, precum şi atmosfera marilor oraşe cu
circulaţie intensă de maşini, apa lacurilor şi mărilor în care sunt deversate
deşeuri toxice, solul şi aerul din vecinătatea marilor centre industriale, sunt
impregnate cu plumb.
Plumbul elementar şi compuşii săi anorganici sunt absorbiţi pe cale
digestivă sau respiratorie. Compuşii organici (tetraetilul de plump şi aditivi pe
bază de plumb din benzină ) sunt absorbiţi în cantităţi semnificative şi prin
tegumente. Absorbţia pulmonară este posibilă numai dacă particulele sunt mai
mici de 1 μmol/l ( în fumul vopselelor arse ).
Cei mai afectaţi de poluare cu plumb sunt copiii datorită faptului că în
comparaţie cu adulţii absorbţia intestinală a plumbului este mult mai mare la ei.
Copiii absorb peste 50% din plumbul provenit pe cale digestivă în timp ce
adulţii absorb numai 10-20%. Dacă dieta lor este deficitară în fier, calciu, zinc,
vitamina D atunci efectele toxice ale plumbului sunt mai mari.
Plumbul absorbit trece în sânge, traversează membranele (bariera
hematoencefalică, placenta) şi se acumulează în ţesuturi. În sânge aproximativ
95-99% este reţinut de către eritrocite unde se combină cu hemoglobina. Cea
mai mare parte a plumbului absorbit este însă stocat la nivelul ţesutului osos,
care conţine peste 90% din totalul de plumb din organism. Se excretă prin
urină, proces dependent de filtrarea glomerulară şi de secreţia tubulară şi prin
fecale. Apare de asemenea în păr, unghii, salivă, sudoare, lapte.
În sânge timpul de înjumătăţire a plumbului este de 25 de zile, în
ţesuturile moi de 40 de zile, iar în ţesutul osos mai mare de 25 de ani.
Toxicitatea plumbului este probabil datorată afinităţii sale crescute pentru
membranele celulare şi mitocondrii. Plumbul perturbă activitatea mesagerilor
intracelulari dependenţi de calciu şi a proteinei kinazei la nivelul cerebral. În
21