gabriela lilios fiziologie normală şi patologică - Cursuri Medicina
gabriela lilios fiziologie normală şi patologică - Cursuri Medicina
gabriela lilios fiziologie normală şi patologică - Cursuri Medicina
You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
Se intensifică participarea factorilor neuro-endocrini catabolizanţi dar <strong>şi</strong> a<br />
celor anabolizanţi prin descărcarea importantă de hormoni glucocorticoizi,<br />
mineralocorticoizi <strong>şi</strong> androgeni.<br />
Modificările induse de agentul stresant tind să depăşească limitele<br />
homeostatice <strong>şi</strong> în funcţie de promptitudinea <strong>şi</strong> eficienţa mecanismelor<br />
adaptative se poate reveni la starea homeostazică sau se trece în stadiul<br />
următor.<br />
3.- Stadiul de epuizare – nu este un stadiu obligatoriu. Acest stadiu<br />
caracterizează perioada de sfâr<strong>şi</strong>t a bolii, când atât reacţiile implicate în<br />
rezistenţa nespecifică cât <strong>şi</strong> cele implicate în rezistenţa specifică, scad ducând<br />
la falimentul capacităţii reactive <strong>şi</strong> în final la moarte.<br />
Sindromul general de adaptare are meritul de a descrie un mod de<br />
reactivitate nespecifică a organismului faţă de unii agenţi cauzali cu intenţia de<br />
a menţine sau restabili homeostazia morfo-funcţională a organismului.<br />
De<strong>şi</strong> în cadrul sindromului general de adaptare Selye situează în plan<br />
central modificările axului hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenalian, în care<br />
CRH (corticotropin releasing hormone) <strong>şi</strong> cortizolul sunt consideraţi adevăraţi<br />
hormoni de stres, acesta nu trebuie suprapus stresului datorită faptului că<br />
organismul nu reacţionează întotdeauna prin paternul S.G.A. în faţa oricărui tip<br />
de agent stresant.<br />
Selye defineşte stresul ca un dezechilibru biochimic sau fizic a lichidului<br />
celular sau tisular datorat modificărilor ambientale exterioare sau din interiorul<br />
organismului, modificări ce necesită un răspuns capabil să acţioneze împotriva<br />
acestui dezechilibru.<br />
S-a demonstrat că stresul este un însoţitor inevitabil al vieţii. Lipsa<br />
solicitărilor determină în timp o deteriorare progresivă a funcţiilor psihice <strong>şi</strong><br />
fizice. Se deduce că stresul nu caracterizează întotdeauna ceva dăunător <strong>şi</strong> din<br />
această cauză s-au definit noţiunile de “eustres” <strong>şi</strong> “distres”.<br />
Eustresul defineşte reacţiile ce asigură rezistenţa <strong>şi</strong> menţinerea<br />
homeostaziei. În categoria eustresului sunt incluse fenomenele plăcute: râsul,<br />
satisfacţia, succesul, etc. care Eustresul implică uneori modificări neuroumorale<br />
mai importante decât stresul fizic sau psihic. se produce creşterea<br />
secreţiei de endorfine (neurohormon modelator al plăcerii).<br />
Distresul defineşte reacţiile disproporţionate care dezorganizează<br />
capacitatea de adaptare, induce un potenţial nociv pentru organism <strong>şi</strong> provoacă<br />
boala. Un astfel de stres este considerat cauză a îmbolnăvirii <strong>şi</strong> îmbătrânirii.<br />
Pe baza definiţiei de mai sus Selye identifică trei componente distincte<br />
ale stresului fiziologic:<br />
1. agenţii stresanţi exo sau endogeni care iniţiază dezechilibrul;<br />
2. modificările chimice sau fizice produse de agenţii stresanţi;<br />
3. reacţia de răspuns a organismului la aceste modificări.<br />
Alţi cercetători au arătat că răspunsul la stresul fiziologic apare de<br />
asemenea în stresul psihic ori emoţional.<br />
30