gabriela lilios fiziologie normală şi patologică - Cursuri Medicina

ŞOCUL
Generalitaţi
Interpretarea conceptului de "şoc" a suferit de-a lungul timpului
numeroase transformări. La început şocul avea semnificaţia unei stări clinice
concretizate prin hipotensiune arterială şi o epuizare funcţională globală a
organismului.
În prezent se consideră că şocul este: insuficienţa circulatorie, care
ameninţă viaţa, cu reducerea critică a perfuziei organelor şi alterări consecutive
hipoxic-metabolice ale funcţiei celulare .
Stările de şoc sunt fenomene biologice în care există leziuni celulare
organice multiple determinate prin reacţii nespecifice, neadecvate ale
mecanismelor complexe cibernetice ale organismului în vederea păstrării
homeostaziei faţă de agresiune.
Termenii cei mai frecvent folosiţi faţă de care şocul trebuie delimitat sunt:
sincopa, lipotimia, coma şi colapsul.
Sincopa apare datorită unui flux sanguin cerebral insuficient şi constă
dintr-o suspendare temporară a conştienţei, cu oprirea circulaţiei şi a respiraţiei,
cu prăbuşire tensională şi a pulsului. Cauzele cele mai frecvente de sincopă
sunt: tulburări de ritm cardiac, embolia pulmonară, iritaţia sinusului carotidian. La
şocaţi se întâlnesc numeroase cauze care pot provoca sincope, în special în
starea sincopală de debut. Pierderea totală a conştienţei nu caracterizează
şocul. Iniţial, pentru sincopă au fost utilizaţi termenii de şoc neurogen şi şoc
primar, la fel de inutili pe cât de inexacţi.
Lipotimia constă dintr-o pierdere fugace şi incompletă a conştienţei,
însoţită şi de o cedare a tonusului vascular. Scăderea presiunii arteriale s-ar
datora dilatării bruşte a vaselor musculare ale membrelor inferioare şi este
urmată imediat de bradicardie, transpiraţii reci, tegumente palide, pierderea
conştienţei.
Coma constă dintr-o pierdere parţială sau totală a conştienţei, cu
păstrarea iniţială a funcţiilor vegetative şi diminuarea sau dispariţia funcţiilor de
relaţie. În afară de leziunile primitive ale creierului, coma poate apare şi în
tulburările metabolismului energetic cerebral, produse de hipoxie, endotoxine,
dezechilibre electrolitice, acidoză, cauze întâlnite în stadiile finale ale şocului. În
stadiul tardiv al şocului poate apare coma.
Colapsul este definit drept o entitate patologică ce prezintă cauze
intrinseci, spre deosebire de şoc ce apare după o agresiune exterioară. De
obicei termenul de colaps sugerează micşorarea bruscă a unei cavităţi sau a
unui lumen până la eventuala alipire a pereţilor acestora, cum se întâmplă la
alveolele pulmonare sau la ventriculii cerebrali. În privinţa arborelui vascular se
consideră colaps atât la scăderea conţinutului – colaps vascular hematogen –
cât şi dilatarea bruscă a patului vascular – colaps vasomotor.
141