gabriela lilios fiziologie normală şi patologică - Cursuri Medicina

anormală a cantităţii de lichid din pulpă, prin procese inflamatorii sau în mod
reflex, poate produce durere.
Durere de origine salivară. Durere profundă în regiunea orofactilă mai
poate fi cauzată de leziunile glandelor salivare, mai cu seamă de formarea
sialoliţilor. Mai frecvent este afectată glanda submandibulară şi durerea apare
în cursul alimentaţiei. În declanşarea durerii un rol important îl joacă distensia
sistemului canalicular de către salivă secretată ca urmare a stimulului alimentar
şi care nu poate fi evacuată datorită obstrucţiei prin sialolit, dar nu se poate
preciza dacă ţesutul sensibil este capsula, stroma sau ţesutul glandular însuşi.
Durerea musculară. Durerea facială se poate instala în urma
spasmului, ischemiei, inflamaţiei, rupturii sau altor perturbări ale musculaturii
maxilarelor, ale tendoanelor, ligamentelor sau periostului aparatului
dentomaxilar şi articulaţiei temporomandibulare. Periostul este cel mai sensibil
ţesut dintre aceste structuri.
Contracţia musculară spontană este cea mai comună cauză a durerii
faciale. Durerea de acest tip are un caracter profund, surd şi este dificil de
localizat, cu tendinţa de a iradia în regiunea orofacială. În determinarea durerii
musculare, se crede că joacă un rol important hipoxia, scăderea pH-ului,
acumularea de K+ şi histamina.
Adesea, apare un cerc vicios care poate accentua fenomenele: durerea
musculară determină contracţia reflexă susţinută a muşchiului care
accentueaza ischemia şi duce la creşterea durerii.
Substanţe chimice implicate în sistemele de percepere şi control al
durerii
Mediatorii chimici ai durerii. Receptorii pentru durere sunt sensibili la
modificările chimice ale ambianţei, adică fac parte din categoria
chemoceptorilor. Actualmente, se consideră că există două tipuri de
nociceptori: mecanonociceptori şi chemonociceptori. Durerea, datorită
proceselor inflamatorii, este, în mod aproape sigur, determinată prin stimularea
chemonociceptorilor, pe când alte tipuri de durere s-ar produce prin activarea
ambelor categorii de nociceptori.
Pentru ca o substanţă să poată fi considerată ca mediatoare a durerii,
trebuie să îndeplinească anumite condiţii şi anume:
• să se elibereze sau să se formeze local în toate ţesuturile, ca urmare a
inflamaţiei sau leziunilor mecanice, termice sau de altă natură;
• să se poată preveni durerea prin împiedicarea formării mediatorului sau
prin antagonişti specifici;
• să producă durere la aplicarea experimentală pe nociceptori.
Mediatorii trebuie deci să se poata forma rapid din precursori inactivi sau să
se poată elibera din depozite tisulare şi să aibă un timp scurt de înjumătăţire.
Dintre substanţele producătoare de durere, aminele biogene, histamina şi
139