Toleranţă – Relaţionare – Comunicare - Biblioteca Judeteana ...

Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu
de performanţă, de laureat al concursului de poezie etc.) şi rolurile potenţiale virtuale, cele
implicate latent în performanţele şcolare, dar mai ales în aspiraţii, dorinţe, visuri.
Aspecte conflictuale ale situaţiei pedagogice (A. Stoica Constantin, A. Neculau
1998)
Concepţiile pedagogice care situează elevul în ipostaza de factor activ şi privilegiat
favorizează fie formarea, fie învăţarea mai mult sau mai puţin independentă a elevilor,
diminuând până la anulare rolul profesorului şi al procesului de predare.
Pedagogia tradiţională a constituit sursa celor mai numeroase conflicte în planul
concepţiilor asupra educaţiei şi a generat, de asemenea, cele mai multe situaţii conflictuale
inter-, intraprocesuale şi chiar la nivelul fiecărui pol:
conflict predare-formare (CP-PE): conceperea procesului de învăţământ ca proces de
transmitere-asimilare a cunoştinţelor a constituit ţinta atacurilor concepţiilor formativiste, ce
pun accent pe relaţia educativă profesor-elev, atribuind profesorului mai degrabă rolul de
partener în procesul formării, decât pe acela de posesor şi transmiţător al cunoaşterii;
conflict predare-învăţare (CP-EC): pasivismul cunoaşterii în pedagogia tradiţională a
constituit, de asemenea, ţinta atacurilor concepţiilor ”activiste”, ce atribuie elevului rolul
esenţial în procesul cunoaşterii profesorul fiind un mijlocitor, al cărui rol se afirmă mai ales în
domeniul însuşirii metodei şi al dobândirii stilului de învăţare, decât în cel al învăţării propriuzise;
conflict profesor-elev (P-E): angajat într-o cursă ”contra cronometru”, în care învinge cel
ce ţine pasul cu programa şcolară, indiferent de posibilităţile şi chiar interesele şi nevoile celor
cărora li se adresează, profesorul intră în conflict cu elevii săi, care se simt neînţeleşi, frustraţi,
neajutoraţi în rezolvarea unor probleme a căror sferă depăşeşte domeniul cunoaşterii
ştiinţifice;
conflict profesor-cunoaştere (P-C): asumându-şi exclusiv rolul de transmiţător al
cunoaşterii profesorul, profesorul intră, aparent paradoxal, într-o relaţie conflictuală cu
cunoaşterea însăşi; puţini sunt profesorii care nu denunţă imposibilitatea de a menţine ritmul
pe care programa şcolară îl impune, deoarece programa e unică şi e concepută pentru elevii
”ideali”, iar elevii sunt foarte diferiţi, sunt fiinţe reale, cu ritmuri individuale de evoluţie.
Conflictul apare în momentul în care profesorul trebuie să-şi asume anumite libertăţi în raport
cu programa şcolară, operând o selecţie şi chiar o ierarhie a cunoştinţelor de bază, funcţionale
şi a celor ce prezintă un interes concret pentru elevi, dar nu o poate face, deoarece programa
trebuie parcursă în întregime. Paradoxul situaţiei stă în faptul că, deşi pedagogia tradiţională
este magistrocentristă, deci centrată pe profesor, situat în proximitatea cunoaşterii şi nu în
106