Toleranţă – Relaţionare – Comunicare - Biblioteca Judeteana ...

Comunicare – Toleranţă – Relaţionare
spaţiul s-a atomizat şi, odată cu el, imaginea sumbră a ratării menirii unei biblioteci care ar fi
putut bine să nici nu existe.
Timpul a evoluat şi, odată cu el, modaliatatea de percepere a realităţii imediate.
Umberto Eco înjgheba o sinteză a epocilor culturale creionând, în Numele trandafirului,
trinitatea unor timpuri despărţite de timp: antichitatea era reprezentată de spiritul labirintic,
evul mediu ni se înfăţişa prin cadrul romanului, modernitatea fiind existentă prin însuşi
autorul. Rămâne pregnantă însă imaginea de labirint a bibliotecii, unde minotaurul se
încrâncenează acum, sub forma unui călugăr orb (de fanatism, aş zice) să-i piardă pe oameni
în propriile lor căutări intelectuale. Dar şi în propria lui negare a umanităţii, fapt care
îndepărtează orice cutezant de la adevărata împărtăşire a spiritului bibliotecii (care ar fi acela
însă?). Rezultatul? Biblioteca arde din nou, ritual cu care ne-am obişnuit deja (încă de la
biblioteca alexandrină), aşteptându-i o nouă renaştere, mai inspirată în privinţa relaţiei
bibliotecă – cititor-doritor-de-înţelepciuni-consacrate.
La Carlo Frabetti biblioteca devine pur şi simplu un iad, un cerc închizând în sine
concentricităţi infinite care aspiră persoana în ea însăşi şi o ţine încătuşată acolo preţ de o
veşnicie, prizonieră a propriilor afundări, şi ele de natură tot intelectuală. Claustrarea este
totală, numai că inconfortabilii pereţi kafkieni sunt acum împodobiţi cu vaste rafturi pline
ochi de cărţi, lumi nesfârţite, dar cât se poate de claustrante, din care omul pare a nu mai
scăpa niciodată. De data aceasta biblioteca nu mai arde, rămâne să existe în continuare ca o
atracţie şi o savuroasă temniţă totodată. Caracterul public nu are esenţă aici, totul se rezumă la
stricta individualitate a fiecăruia. Şi de fapt bibliotecile, fie ele cât de publice şi-ar dori, ce
finalitate au? Să ofere membrilor unei comunităţi, orişicând, hrana propriilor fantasme.
Imaginilor oferite de scriitori realitatea zilelor noastre le adaugă alte funcţionalităţi
atribuite bibliotecii. Chiar dacă a rămas încă, la nivel logistic, o cenuşăreasă, biblioteca şi-a
lărgit atribuţiile în cadrul comunităţilor, ea devenind un adevărat centru al comunicării, lucru
valabil şi în bibliotecile şcolare. Interesul pentru lectură nu mai reprezintă (aproape) singura
raţiune de a fi a unei biblioteci şcolare, rolul acesteia dezvoltându-se permanent.
În esenţă, biblioteca şcolară are drept scop:
sprijinirea procesului instructiv – educativ
satisfacerea nevoilor de lectură ale elevilor
asigurarea bazei documentare pentru cadrele didactice
Ţinându-se însă cont că, în ce priveşte lecturile şcolare, ele au caracter obligatoriu sau
facultativ, sunt organizate pe diferite categorii de vârstă şi nu se rezumă la programa şcolară,
39