Toleranţă – Relaţionare – Comunicare - Biblioteca Judeteana ...

Toleranţă – Relaţionare – Comunicare
Tot prin acest fel de comportament, copilul autist îşi poate exprima şi dorinţa de a
începe o altă activitate care îi place mai mult (spre exemplu: sunt copii autişti care doresc în
mod obsesiv sa mâzgălească cu creioane cerate sau carioca diferite obiecte, alţii doresc să
asculte muzică indiferent de sarcina propusă, alţii se opresc din activitate şi dansează sau se
aşează pe fotoliu).
Trebuie să fim foarte atenţi la aceste comportamente/mesaje şi să le decodificăm. Spre
exemplu: un copil poate căsca pentru că îi este somn sau pentru a se sustrage de la activitate,
alţii plâng dar fără lacrimi, să observăm dacă este furios, dacă se opreşte din plâns atunci când
persoana de lânga el pleacă şi este lăsat în pace.
Sunt copii care îi şantajează pe adulţi folosind sărutul, îmbrăţişarea sau îi spune ”te
iubesc” atunci când au de îndeplinit o activitate care nu le face plăcere, ei trec direct la
şantajul sentimental.
Dificultăţile de comunicare ale copiilor autişti creează frustări şi deseori agresivitate,
determinate de faptul că noi nu reuşim să decodificăm corect mesajele pe care ni le transmit.
Unii dintre ei se dau cu capul de pereţi sau se lovesc cu obiecte peste cap, alţii se aruncă pe
jos şi ţipă. Ajutându-i să înveţe să comunice cu cei din jur, indiferent de modul de
comunicare folosit, îi ajutăm să-şi schimbe comportamentele negative datorate tocmai
incapacităţii lor de a-şi comunica dorinţele şi nevoile dar şi incapacităţii noastre de a-i
înţelege.
Copilul cu autism va fi incapabil să se implice în jocuri de rol cu obiecte sau cu oameni;
el îşi va petrece timpul cu acţiuni repetitive, aranjând şi aliniind obiecte, colecţionând diverse
lucruri. Aceasta conduce la cea de a patra trăsătură caracteristică a autismului:
comportamentul stereotip. Acesta se referă la mişcări repetitive ale corpului sau mişcări
repetitive ale obiectelor.
Acesta este portretul în linii mari al copilului autist. Am început prin a schiţa aceste
considerente descriptive de ordin teoretic tocmai pentru a avea o imagine grosieră a gravităţii
afecţiunii şi pentru a putea astfel empatiza mai uşor cu parinţii copiilor autişti.
La comunicarea diagnosticului şi la prezentarea informaţiilor despre boala reacţiile
diferă de la individ la individ. Şi cum ar putea să nu difere când părintelui pentru care copilul
din faţa lui este fiinţa cea mai importantă i se afişează o decizie irevocabilă: "Copilul tău este
autist pentru totdeauna".
BIBLIOGRAFIE:
1. *** Dicţionar medical, Editura CERES, 1997
249