Toleranţă – Relaţionare – Comunicare - Biblioteca Judeteana ...

Toleranţă – Relaţionare – Comunicare
limbajului în ontogeneză. Primele etape includ semne esenţiale, astfel încât un individ care,
din cauza deficitului neuropsihic nu poate avansa, să dispună de un mijloc de comunicare,
deşi limitat, totuşi funcţional. Un al 9-lea stadiu prezintă un vocabular adiţional, ce poate fi
introdus în oricare din cele 8 etape anterioare, după necesităţi. Pentru exemplificare, o sa dăm
câteva semnificaţii ale semnelor din fiecare categorie. Faza întâi cuprinde persoanele din
apropierea copilului ("mama, tata, fraţi, surori"), nevoi elementare ("a mânca, a bea") şi
obiecte de folosinţă comună ("masă, scaun, autobuz"). Nivelul al doilea diferenţiază adulţii şi
copiii pe sexe ("bărbat/ femeie, băiat/fată"), adaugă alimente de bază ("pâine, unt, lapte, ceai
etc.") şi câteva animale domestice ("câine, pisică").
Lista acestor animale se lărgeşte (cu "vacă, porc, cal, oaie") stadiul al treilea; apar
unele mijloace de locomoţie ("tren, avion, vapor") şi apoi se diversifică verbele comune ("a
avea, a merge, a alerga, a cădea"). Câteva adjective şi adverbe completează acest stadiu
("mare/mic, sus/jos, mai mult"). Stadiul patru se centrează pe spaţiul şcolii şi introduce semne
pentru -"profesor, copii, şcoală, creion, hârtie, foarfecă" şi verbe, cum sunt -"a se juca, a
cânta, a picta". Comunitatea cu -"magazine, biserica, gradina" şi profesioniştii care o servesc,
"poliţistul, poştaşul, preotul, pompierul", sunt consemnate în etapa a cincea. Conceptele mai
complexe ca -"oraş, ţară, mare" - şi culorile apar în secţiunea a şasea. Numeraţia de la 1 la 10
şi noţiuni mai fine, cum sunt cele temporale -"astăzi, ieri, mâine, devreme, târziu, din nou" -
sunt incluse în penultimul stadiu, al şaptelea. În sfârşit, ultima treaptă înscrie verbe, ca -"a
alege, a câştiga, a întelege, a-şi aminti" -, adjective indicând ordinea -"primul, ultimul,
următorul" - şi întrebări vizând cauzalitatea -"de ce?". Nivelul adiţional al nouălea, cu lexicul
legat strict de mediul spitalicesc şi semne pentru -"doctorie, injecţie, operaţie, durere,
handicap" poate fi introdus în orice perioadă.
Beneficiarii acestui mod de comunicare sunt copiii cu întârzieri psihice severe, cei cu
sindrom Down sau boli genetice, cu sindrom autist şi chiar cu infirmităţi motorii cerebrale. Le
Prevost P.A. (1990) chiar a dezvoltat un vocabular mai simplificat de semne Makaton, pentru
copiii cu sindrom Down, structurat în patru părţi. Acesta se adresează părinţilor cu sugari
suferind de această maladie şi le recomandă, ca paralel cu limbajul oral, cât mai de timpuriu
să adauge şi semnele manuale. "Să vorbeşti în timpul activităţilor zilnice, cum sunt - spălatul,
masa, culcarea - sunt lucruri care se fac în mod natural. Dacă limbajul oral îl însoţim şi de alţi
indicatori, ca semnele şi gesturile, copilul nu poate să rezolve acest complicat proces (al
comunicarii), decât mult mai repede" (Le Prevost, 1990, pg.2).
213