Toleranţă – Relaţionare – Comunicare - Biblioteca Judeteana ...

Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu
la receptor. În mod frecvent, circulaţia informaţiei are loc în dublul sens, comunicarea fiind
bidirecţională, dar, în funcţie de context, circulaţia informaţiei poate avea loc şi în sens unic.
Procesul de comunicare nu se încheie odată cu preluarea sau receptarea informaţiei, deoarece
informaţia poate exercita o influenţă efectivă asupra opiniilor, ideilor sau comportamentului
receptorului. Pentru ca transferul de informaţie să devină un proces de comunicare, emitentul
trebuie să aibă intenţia de a provoca receptorului un efect oarecare. Prin urmare, putem defini
comunicarea, drept un proces prin care un emiţător transmite o informaţie receptorului prin
intermediul unui canal de comunicare, cu scopul de a produce asupra receptorului anumite
efecte.
Realizarea actului de comunicare presupune existenţa unor elemente indispensabile, cât
şi o relaţie specifică între acestea, astfel încât informarea să se realizeze dintr-o direcţie în alta
în mod satisfăcător.
Abordarea comunicării din perspectiva pedagogică reprezintă o paradigmă a actului
comunicaţional aplicată în contextul procesului de instruire-învăţare care o diferenţiază de
altele tocmai datorită determinărilor şi contextelor care o influenţează într-un fel sau altul.
Procesul de instruire este, dacă se au în vedere caracteristicile lui fundamentale, şi un
proces de comunicare, un proces prin intermediul căruia se realizează schimburi
informaţionale, se fac cunoscute părerile, convingerile, sentimentele actorilor implicaţi şi se
exercită un anumit tip de influenţă mai ales dinspre profesori spre elev, cu scopul vădit ca
aceştia din urmă să-şi înscrie acţiunile pe linia obiectivelor care jalonează şi direcţionează
întreaga desfăşurare a procesului. Acesta este motivul pentru care, perfecţionarea şi
ameliorarea procesului de instruire-învăţare, nu poate fi concepută dacă nu se au în vedere şi
demersuri care vizează îmbunătăţirea comunicării, variabilă fundamentală în structura
generală a procesului respectiv.
Un loc central în activitatea de predare-învăţare îl deţine comunicarea didactică
deoarece rolul profesorului nu este numai acela de a deţine cunoştinţe de specialitate şi
cunoştinţe psihopedagogice, ci şi de a transmite aceste cunoştinţe, într-un limbaj specific,
elevilor cărora se adresează. Având la bază limbajul, ca şi proces psihic superior,
comunicarea didactică îşi propune transferul de informaţii de la profesor la elev, dar şi
asigurarea feed-back-ului de la elev la profesor, a feed-back-ului invers şi feed-forward-ului.
Văzută astfel, comunicarea didactică este rezultatul activităţii a şase componente
distincte (figura nr. 3):
1. Emiţătorul: profesorul ce are rolul de a transmite informaţia, sub forma unui semnal
către receptor;
124