Toleranţă – Relaţionare – Comunicare - Biblioteca Judeteana ...

Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu
cadrului didactic se referă la capacitatea acestuia de a fi bine informat, la abilitatea sa de a
comunica şi exprima informaţiile în mod clar, coerent, inteligibil şi accesibil elevilor. Pe
lângă toate acestea, competenţa comunicaţională mai presupune şi capacitatea empatică în
relaţiile cu elevii, utilizarea unui limbaj mimico-gestual adecvat, adecvarea comunicării la
diverse situaţii didactice, variaţii ale tonului şi ritmului expunerii, utilizarea pauzelor logice şi
psihologice, stăpânirea tehnicilor interogative, valorificarea feed-back-ului obţinut de la elevi,
dar şi ascultarea activă şi capacitatea de a rezolva probleme de comunicare apărute în
raporturile cu elevii. Competenţa de comunicare a cadrului didactic presupune împletirea
armonioasă a competenţei lingvistice (comunicarea verbală) cu cea psihosocială (comunicarea
nonverbală şi paraverbală), în cadrul activităţii didactice.
Clasa este locul unde se consumă cea mai mare parte a relaţiei de comunicare dintre
cadrul didactic şi elevi, iar rolul acestuia este nu doar de a informa, ci şi de a pune probleme,
de a îndruma elevii, de a-i încuraja şi motiva să participe la un dialog autentic. De exemplu,
iată câteva comportamente prin care se manifestă competenţa de comunicare a cadrului
didactic:
acesta manifestă încredere în sine, e relaxat;
manifestă atitudini pozitive atât faţă de actul şi locul comunicării, cât şi faţă de
interlocutor;
se dezvăluie pentru a stimula încrederea reciprocă şi comunicarea, prin emiterea de
mesaje la persoana I;
acceptă să facă faţă unor diferite situaţii şi îşi recunoaşte posibilele greşeli;
tratează elevii ca parteneri reali în procesul de învăţare;
se angajează în interacţiune, încurajând întrebările din partea elevilor;
urmăreşte satisfacţia reciprocă în timpul comunicării;
ascultă activ, conferind comunicării didactice calitate, prestanţă şi eficienţă.
Şi toate acestea sunt necesare cu atât mai mult cu cât în practica instructiv-educativă
din contextul actual al cerinţelor învăţământului mai persistă atitudini şi idei tributare
învăţământului tradiţional, de a vedea în copil un aşa-zis „vas gol” ce trebuie umplut sau ca un
obiect pasiv al educaţiei.
Astfel, comportamentele mai sus amintite ţin de un aşa numit stil didactic al
profesorului, stil definit ca o modalitate complexă de gândire şi acţiune a cadrului didactic în
raport cu toate ariile problematice şi cu toate secvenţele activităţii didactice. El se conturează
pornind de la stilul de relaţionare practicat de profesor:
146