REVISTA DE CRIMINOLOGIE, CRIMINALISTICĂ ŞI PENOLOGIE Nr ...

Studiile privind inteligenţa emoţională sunt relativ recente, ele debutând în jurul anilor 1990. S-au conturat trei mari
direcţii în definirea inteligenţei emoţionale, reprezentate de:
Mayer şi Salovey (1990, 1993) considerau că inteligenţa implică: abilitatea de a percepe cât mai corect emoţiile şi de a
le exprima, abilitatea de a accede sau a genera sentimente atunci când ele facilitează gândirea, abilitatea de a cunoaşte
şi înţelege emoţiile pentru o corectă dezvoltare emoţională şi intelectuală. Prin această definiţie, cei doi autori au vrut
să evidenţieze interacţionările pozitive dintre emoţie şi gândire.
Reuven Bar-On, după 25 de ani de studii şi cercetări, stabileşte în 1992, componentele inteligenţei emoţionale:
aspectul intra-personal, aspectul inter-personal, adaptabilitatea, controlul stresului, dispoziţia generală.
Daniel Goleman, abordează inteligenţa emoţională în anul 1995, considerând conştiinţa de sine, autocontrolul,
motivaţia, aptitudinile sociale constructe ce conduc această formă a inteligenţei. Autorul defineşte inteligenţa
emoţională ca fiind „capacitatea de a recunoaşte propriile emoţii”, se referă „la un sentiment şi la gândurile pe care
acesta le antrenează, la stări psihologice şi biologice, la măsura în care suntem înclinaţi să acţionăm”.
În 1997 a apărut cartea Inteligenţa emoţională (E.Q.) sub semnătura lui D.Goleman, psiholog la Universitatea Harvard,
numit ulterior „părintele inteligenţei emoţionale”. Până la apariţia cărţii ideea de cultivare a inteligenţei emoţionale nu
reprezenta o prioritate a ştiinţelor socio-umane însă autorul a sintetizat ani întregi de cercetare prin care a demonstrat că „E.Q.
contează de două ori mai mult decât IQ” - studiul E.Q căpătând astfel proporţiile unui domeniu ştiinţific autonom.
Emoţiile considerate primare, ce au rolul de a coordona evoluţia personală şi socială a individului sunt:
- mânia: furia, resentimentul, exasperarea, indignarea, vexarea, animozitatea, irascibilitatea, ostilitatea şi poate într-o oarecare
măsură ura şi violenţa, care sunt patologice;
- tristeţea: supărarea, mâhnirea, lipsa de chef, îmbufnarea, melancolia, plânsul de milă, singurătatea, disperarea şi deprimarea
gravă, atunci când sunt de ordin patologic;
- frica: anxietatea, nervozitatea, preocuparea, consternarea, neînţelegerea, îngrijorarea, teama, spaima, groaza; dar şi cele de
ordin psihopatologic (fobia şi panica);
- bucuria: fericirea, uşurarea, mulţumirea, binecuvântarea, încântarea, amuzamentul, mândria, plăcerea senzuală,răsplata,
satisfacţia, euforia, extazul, şi la limită mânia;
- iubirea: acceptarea, prietenia, încrederea, amabilitatea, afinitatea, devotamentul, adoraţia, dragostea, agape;
- surpriza: şocul, mirarea;
- dezgustul: dispreţul, aversiunea, detestarea, repulsia;
- ruşinea: vinovăţia, jena, supărarea, remuşcarea, umilinţa, regretul 43 .
În 2007 D. Goleman a condus în România un seminar pe tema E.Q. unde au fost prezentate publicului român pentru
prima dată rezultate ale programelor de cultivare a inteligenţei emoţionale. În continuare sunt amintite o serie de programe de
cultivare a E.Q. desfăşurate în instituţii de învăţământ din SUA, prezentate în revistele de specialitate: 44
Proiectul de dezvoltare a copilului (Oakland, California):
- „Promovarea dezvoltării sănătăţii prin prevenirile la nivelul şcolar: noi abordări”;
- „Crearea unei comunităţi căreia să îi pese: practici educaţionale care promovează dezvoltarea prosocială a copiilor”;
- „Promovarea dezvoltării sociale şi emoţionale la copii surzi: efectele programei PATHS”;
- „Promovarea competenţei emoţionale la copii de vârstă şcolară: efectele programei PATHS”.
43 Daniel GOLEMAN, Inteligenţa emoţională, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2001, pag. 346;
44 pentru mai multe detalii a se vedea Daniel GOLEMAN, Inteligenţa emoţională, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2001, pag.
359-368;