REVISTA DE CRIMINOLOGIE, CRIMINALISTICĂ ŞI PENOLOGIE Nr ...

La nivel microsocial se produc disfuncţii în activitatea principalelor instanţe cu rol de socializare şi control social
(familie, şcoală, grup de muncă, grup de prieteni, asociaţii şi cluburi de tineri). Familia se caracterizează printr-o tot mai
accentuată dezorganizare a cuplului, diminuarea rolului educativ, instabilitate şi discreditabilitate etc. Şcoala se confruntă cu
actele de indisciplină, mediocritate, abandon, multiple probleme în educaţia şcolară. Se manifestă disfuncţii şi în activitatea
organelor specializate de control social (justiţie, poliţie, procuratură, autoritate tutelară), care tind să neglijeze aspectele grave
ale delincvenţei juvenile, au o atitudine permisivă.
Din punct de vedere individual, în funcţie de personalitatea adolescentului, acesta se poate exterioriza printr-o serie de
comportamente deviante: egocentrism, impulsivitate, agresivitate.
Modelul etiologic are calitatea de a pune în evidenţă relaţia dintre pozitiv şi negativ a proceselor de socializare familială
şi şcolară, adaptare profesională şi integrare culturală cu fenomenul delincvenţei juvenile.
Sistemul vieţii religioase presupune un nivel teoretico-dogmatic şi un nivel comportamental, manifestându-se activ şi
nemijlocit în acţiunile individului. Primul nivel se referă la existenţa în planul conştiinţei a explicaţiilor şi înţelegerii realităţii
pe baza sistemului adoptat; al doilea este prezent prin atitudinea activă a indivizilor faţă de sistemul religios, concretizată în
forme variate ale practicilor religioase ca: ceremonii specifice, acte magice, ritualuri religioase etc.
În acest caz, comportamentul este orientat de norme şi reguli caracteristice fenomenului religios şi fiecărei religii luate
în parte, de prejudecăţi şi stări de spirit religioase. Comportamentul indivizilor se va desfăşura în conformitate cu cerinţele şi
interdicţiile religioase. De regulă, cele două niveluri apar ca interconectate, ele presupunându-se şi condiţionându-se reciproc.
Sunt însă şi situaţii, evident destul de puţine la număr, când planul teoretico-dogmatic nu este dublat şi de un comportament
acţional şi invers.
În prima situaţie, conştiinţa individului, deşi rămâne sediul unor idei, se prelungeşte prin acţiuni concrete. Acest caz
reprezintă un indice de bază al religiozităţii, al stării de dependenţă spirituală a omului faţă de divinitate. Deseori, această
situaţie nu poate fi uşor evidenţiată; situându-se la un nivel implicit ea nu este direct perceptibilă. Întreţinută de prejudecăţi,
stări de spirit, tradiţii religioase, care, deşi nu sunt manifestate în plan comportamental, implică formarea unor convingeri
ştiinţifice, materialiste. De aceea, accentul educaţiei trebuie deplasat spre latura afectiv-emoţională, componenta de bază în
structura convingerilor, precum şi de posibilitatea de control a mecanismului complex de formare a acestora.
În ceea ce priveşte delincvenţa, se disting două tipuri de adolescenţi delincvenţi. Primul tip este al tinerilor care
săvârşesc infracţiuni trăind intens pe plan subiectiv intern teama şi au tendinţa de a se identifica până la urmă cu adevăraţii
delincvenţi. Ei au impresia că delictele lor sunt consecinţa unor situaţii speciale, în care s-au antrenat înainte ca viaţa lor să fi
început.
A doua categorie este aceea a delincvenţilor care au o atitudine antisocială ce le monopolizează întreaga conduită. În
prima categorie, se consideră că domină un fel de nevroză, pe când în cel de-al doilea caz este vorba de exprimări de psihoze.
După 1989, delincvenţa şi criminalitatea au devenit un subiect prioritar de cercetare pentru penalişti, sociologi,
criminologi, psihologi etc., existând instituţii de prestigiu care se ocupă de această problematică, care au colective specializate
în aceste domenii: Institutul de Sociologie al Academiei, Institutul de Cercetări pentru Calitatea Vieţii, Institutul de Cercetări
Juridice etc. Au fost realizate investigaţii pe o serie de teme privind etiologia delictelor de omor, viol şi tâlhărie, percepţia
publică a fenomenului de corupţie, reacţia socială faţă de criminalitate, violenţa intrafamilială etc., existând încercări de
elaborare a unor modele etiologice specifice fenomenului delincvenţei juvenile în România.
1. Protecţia şi ocrotirea socială şi juridică a tinerilor delincvenţi
Una din cauzele care pot conduce la săvârşirea de acte antisociale de către tineri este inexistenţa unor măsuri de
protecţie şi ocrotire socială adecvate dezvoltării bio-psiho-sociale a acestora. Este necesară elaborarea unor prevederi legale
corespunzătoare şi crearea unui sistem de intervenţie operativă la nivelul întregii societăţi. Un rol important îl deţine stabilirea
limitei de la care un comportament predelincvent poate să evolueze într-o conduită delincventă.
Având în vedere nivelul de dezvoltare psihică şi socială, particularităţile, stările psihice şi influenţele negative pe care le
poate exercita mediul social, pot apare stări de delincvenţă sau conduite deviante care implică aplicarea unor sancţiuni sociale
sau educative.
În cadrul categoriei de predelincvenţi pot fi cuprinşi tinerii care încalcă legea şi normele de convieţuire socială şi
morală, cei maltrataţi şi abandonaţi, scăpaţi de sub autoritatea parentală, precum şi cei care au nevoie de îngrijire sau protecţie
specială. În cadrul acţiunii de prevenire şi intervenţie socială, este necesar să se cunoască care sunt adolescenţii predelincvenţi
şi modalităţile în care aceştia pot fi identificaţi.
În cadrul unui program iniţiat de David S. Malne, profesor de sociologie la Universitatea din San Diego, pe baza unui
studiu dedicat analizei eficienţei diferitelor proiecte şi măsuri de prevenire a delincvenţei juvenile din mai multe ţări, acesta a
preconizat înfiinţarea unor „consilii de cooperare a comunităţii locale”. Acestea se ocupau cu diferite acţiuni publice de apărare
contra delincvenţei juvenile, dar şi cu acţiuni în domeniul asistenţei sociale a familiei, sănătăţii, educaţiei, moralei etc.