REVISTA DE CRIMINOLOGIE, CRIMINALISTICĂ ŞI PENOLOGIE Nr ...

Traducătorul autorizat a răspuns solicitării noastre arătând că textul testamentului în litigiu este întocmit cu
utilizarea unui limbaj elevat, vădind cunoştinţe aprofundate de limba maghiară. Actul conţine expresii ca „în posesia
deplină a facultăţilor mele intelectuale şi neinfluenţată de nimeni”, „despre averea mea imobilă şi mobilă”, „Revoc şi
declar nule toate dispoziţiile mele anterioare, referitoare la decesul meu”. Totodată sunt utilizate expresii rare, ce
vădesc bune cunoştinţe de limbă, expresii care nu au corespondent în limba română, ceea ce indica faptul că textul
testamentului a fost „gândit” în limba maghiară, de către un vorbitor nativ al acestei limbi.
În ce priveşte ortografia, există contradicţii: astfel, pe de o parte, există în text cuvinte care ridică probleme
de ortografiere, chiar în cazul vorbitorilor medii de limba maghiară, însă în textul de faţă sunt corect ortografiate:
“szellemi”, “képességeim”, “befolyásolva”, “avval”, “alatt”, “eltemessenek”, “parkkal”, “eddig”, “tett” etc. Cu toate
acestea, se întâlnesc şi greşeli absolut banale, inexplicabile chiar în cazul unor minime cunoştinţe de limbă maghiară:
- „Wégrendelet” (Testament), corect scris „Végrendelet”; în limba maghiară nu există litera „w”, decât în familia
de cuvinte derivate din substantvul „wat”. Aşa find, o eventuală „confuzie” comisă de o persoană care
cunoaşte limba maghiară, este imposibilă, find echivalenta cu scrierea într-un act în limba română a unui
cuvând de genul „Qontract” sau „Kontract” în loc de „Contract”:- „halálozás am – kor”, corect fără cratmă:
„halálozásomkor”; o asemenea despărţire în silabe şi utlizarea cratmei, sunt justfcate doar în cazul scrierii la
sfârşitul unui rând, cu contnuare în rândul următor, niciodată la mijlocul rândului:
- „kogy” – corect „hogy”. Cuvântul „kogy” nu există în limba maghiară, şi - mai mult - acelaşi cuvânt este scris
corect, cu „h”, în alte locuri în text:
- „képességein telyjes” – corect „képességeim teljes”:
De asemenea, se constată utlizarea neadecvată a accentelor, utlizarea punctelor în locul accentelor alungite,
utlizarea suprasemnelor alungite în locul punctelor, însă nici aceste erori nu se manifestă cu consecvenţă,
acelaşi cuvânt find scris în moduri diferite. Regulile de utlizare a accentelor sunt bine-cunoscute de către
vorbitorii de limba maghiară, întrucât din punct de vedere fonetc, aceeaşi literă, cu accent, corespunde altui
sunet decât litera fără accent, astel încât confuziile nu sunt posibile.
Aşadar, se constată neconcordanţe vădite între cunoştnţele de limba maghiară atestate de formularea frazelor,
de terminologia şi expresiile utlizate, scrierea corectă a unor cuvinte „difcile”, ce necesită bune cunoştnţe de
limba maghiară - pe de o parte – şi greşelile grave, uneori în cazul cuvintelor banale, care se scriu cum se
pronunţă, despărţirea în silabe la mijlocul rândului, a unor cuvinte care se scriu unitar – pe de altă parte.
Mai mult, se constată că greşelile se manifestă în special prin confundarea unor litere care au aspect
asemănător: „k / h”; „n / m”; „y / j”, „r / n”, „W / V”. Existenţa unor asemenea confuzii între litere care au un
aspect asemănător, în condiţiile în care textul vădeşte bune cunoştnţe de limba maghiară, nu poate reprezenta
decât un indiciu că textul actului în litgiu a fost reprodus (transcris) de către o persoană care nu are cunoştnţe
de limba maghiară, după textul scris de o persoană bună cunoscătoare a limbii maghiare.
Frecventele întreruperi ale execuţiei scrisului, întreruperi care nu sunt justfcate de ritmul normal al scrierii ori
de necesitatea realimentării peniţei tocului, scrierea extrem de lentă, repasarea şi retuşarea unor litere, în
condiţiile în care limbajul textului este unul elevat, sunt în vădită discordanţă. De asemenea, forma multor
litere este una evoluată, îndepărtată de modelul caligrafc, ceea ce intră de asemenea în contradicţie cu
„potcnelile” şi viteza extrem de redusă a scrisului actului în litgiu.
Am concluzionat aşadar că textul actului a fost conceput de către o persoană care cunoştea bine limba
maghiară (cum de altfel era şi cazul titularei testamentului în litigiu), însă actul a fost scris (transcris, reprodus) de
către o persoană complet necunoscătoare a limbii maghiare.
Într-un caz similar, a fost supus expertizei un set de înscrisuri ce constituiseră anterior (în anul 1988) scripte
de comparaţie pentru expertizarea unui testament olograf. La acea vreme, pe baza scriptelor de comparaţie existente,
s-a demonstrat identitatea de autor.