REVISTA DE CRIMINOLOGIE, CRIMINALISTICĂ ŞI PENOLOGIE Nr ...

Cu toate acestea, în practică, atunci când înscrisul în litigiu este redactat într-o limbă pe care expertul nu o
cunoaşte, în cvasitotalitatea cazurilor se omite examinarea caracteristicilor de limbaj, acestea nefiind considerate
necesare în stabilirea identităţii de autor între scrisul în litigiu şi scriptele de comparaţie.
Chiar literatura de specialitate arată că examinarea caracteristicilor exprimării în scris ar fi utilă (nu
imperios necesară) în special în cazul scrisorilor anonime cu conţinut calomnios 73 .
Mai mult, există opinia că expertul şi-ar depăşi atribuţiile şi limitele de competenţă, dacă ar proceda la
consultarea unor traducători autorizaţi şi dacă ar proceda la o examinare mai amănunţită a actului în litigiu, cu privire
la aspecte asupra cărora nu i s-a cerut să se pronunţe.
Personal, considerăm că în toate cazurile în care actul în litigiu este redactat într-o limbă străină pe care
expertul criminalist nu o cunoaşte foarte bine, ar fi necesar ca acesta să apeleze la cunoştinţele unui traducător
autorizat, căruia să îi solicite nu doar traducerea actului în litigiu, ci – mai ales – anumite lămuriri privind limbajul
utilizat de scriptor (nivelul de cunoaştere a limbii de către scriptor, respectarea regulilor gramaticale ale limbii
utilizate, respectarea sintaxei specifice limbii respective, existenţa unor greşeli gramaticale, nivelul de cultură şi de
instruire afişat de scriptor etc.).
În opinia noastră, expertul criminalist este dator să examineze scrisul în litigiu sub toate aspectele, inclusiv
sub aspectul coerenţei logice a textului (incoerenţa logică putând reprezenta un indiciu privind un fals prin adăugare
de text 74 ), a clarităţii exprimării, a respectării regulilor ortografice, a vocabularului etc. Această obligaţie subzistă şi
în cazul actelor scrise într-o limbă care îi este străină expertului, ori acesta nu o stăpâneşte la un nivel foarte bun.
În susţinerea acestei opinii, aducem următoarele argumente:
1. În virtutea rolului său activ, expertul trebuie să examineze în mod exhaustiv obiectul material al
expertizei şi să aducă la cunoştinţa organului judiciar orice aspect care are legătură cu obiectul expertizei şi care ar
putea prezenta relevanţă în cauză. Cu privire la rolul activ al expertului criminalist, au existat dezbateri doctrinare,
considerându-se că atunci când expertul constată anumite aspecte care ar putea lămuri în mod suplimentar
problematica expertizei şi ar putea servi instanţei de judecată în aflarea adevărului obiectiv, el este dator să releve
acele aspecte. Acest punct de vedere se reflectă şi în literatura de specialitate 75 . O atare conduită este nu doar
recomandabilă, ci necesară, având şi suport legal, în art. 123 lit.c) C.p.p.: „Concluziile, care cuprind răspunsurile la
întrebările puse şi părerea expertului asupra obiectului expertizei”. Mai mult, chiar şi legiuitorul şi-a însuşit
propunerile de lege ferenda rezultate din dezbaterile doctrinare, întreprinzând demersuri pentru a consfinţi
îndatorirea expertului criminalist de a face cunoscute organelor judiciare orice aspect util soluţionării corecte a
cauzei; în proiectul noului cod de procedură penală se arată că „Art.170. (1) Efectuarea unei expertize se dispune
când evaluarea unor fapte sau împrejurări ce prezintă importanţă pentru aflarea adevărului în cauză, impune
constatarea şi opinia unui expert.”, iar în art. 177 se arată: „c) concluziile, care cuprind răspunsurile la obiectivele
stabilite de organele judiciare, precum şi orice alte precizări şi constatări rezultate din efectuarea expertizei, în
legătură cu obiectivele expertizei.”. Din aceste texte legale, rezultă cu claritate intenţia legiuitorului de a valorifica
toate constatările expertului, însă rezultă şi faptul că expertul trebuie să examineze în mod complet obiectul material
al expertizei, fără a îşi limita examinările strict la întrebările formulate de organul judiciar;
2. Expertul poate solicita anumite lămuriri unui traducător autorizat, însă nu în temeiul art. 128 C.p.p.
(folosirea interpreţilor), ci în virtutea prevederilor art. 119 alin. 3 C.p.p.: „Când (...) laboratorul de expertiză
criminalistică (...) consideră necesar ca la efectuarea expertizei să participe sau să-şi dea părerea şi specialişti de la
alte instituţii, poate folosi asistenţa sau avizul acestora”. Totodată, opinăm că, în contextul în care România face parte
din Uniunea Europeană, expertul criminalist poate folosi avizul sau părerea atât a traducătorilor autorizaţi din
România, cât şi a unor specialişti din alte laboratoare de criminalistică din Uniunea Europeană, respectiv din statul a
cărui limbă este utilizată în redactarea înscrisului în litigiu;
3. Identificarea persoanei care a dactilografiat un act este posibilă numai prin examinarea unor caracteristici
extragrafice 76 , întrucât la scrisul dactilografiat nu există caracteristici grafice care să aibă valoare în identificarea
dactilografului. Aşadar, în cazul actelor dactilografiate, se recunoaşte valoarea identificatoare a caracteristicilor
exprimării în scris 77 . Întrucât atât scrisul dactilografiat, cât şi scrisul de mână reprezintă exprimări în scris ale unei
73 Stancu, E. - Criminalistica, Ed. Actami, Bucureşti, 1999, Vol I, pag 330
74 Stancu, E, op.cit., pag. 344
75
Frăţilă, A., Vasilescu, A.D. „Concluzia raportului de expertiză criminalistică”, Editura Continent XXI, Bucureşti,
2001, pag. 38
76 Ministerul de Interne, colectiv, Tratat de criminalistică, Vol II, Serviciul Editorial, 1978, pag 179
77 Ministerul de Interne, colectiv,op.cit., pag 180-187; potrivit lucrării, au valoare identificatoare: gradul de calificare
a dactilografului (care poate fi echivalat cu evoluţia scrisului de mână), tehnica de batere la maşină, punctuaţia,
caracteristicile topografice, modul de corectare a greşelilor, evidenţierea titlurilor, numerotarea paginilor, greşelile de