REVISTA DE CRIMINOLOGIE, CRIMINALISTICĂ ŞI PENOLOGIE Nr ...

Înregistrarea are drept scop stabilirea identităţii armelor şi a deţinătorilor acestora, pe baza urmelor existente
pe proiectile şi tuburi, pentru clarificarea unor aspecte de interes operativ în activitatea Poliţiei şi altor unităţi din
M.I.R.A., pe linia asigurării ordinii publice şi siguranţei naţionale.
Conform Metodologiei înregistrării proiectilelor şi tuburilor martor, trase experimental cu armele de foc
letale, evidenţele proiectilelor şi a tuburilor martor se constituie şi sunt coordonate astfel:
a) la nivel central, în cadrul Institutului de Criminalistică din Inspectoratul General al Poliţiei Române;
b) la nivel local, în cadrul serviciilor criminalistice din inspectoratele judeţene de poliţie şi Direcţia Generală
de Poliţie a Municipiului Bucureşti.
Evidenţele şi baza de date centrală, realizate la nivelul Institutului de Criminalistică au ca obiect:
- elemente de muniţie trase experimental cu armele de foc letale deţinute legal;
- elemente de muniţie trase experimental cu arme de foc letale şi neletale deţinute ilegal sau
descoperite/abandonate pe teritoriul ţării;
- elemente de muniţie ridicate de la locul faptelor comise cu arme de foc de autori cunoscuţi sau
necunoscuţi.
Evidenţele şi baza de date centrală I.B.I.S., realizate la nivelul Institutului de Criminalistică au ca obiect
bazele de date cu elemente de muniţie rezultate în urma tragerii experimentale cu arme de foc letale:
- deţinute legal (ambalate în plicuri speciale marcate cu dungă verde);
- deţinute ilegal sau găsite/abandonate pe teritoriul României (ambalate în plicuri speciale marcate cu dungă
albastră);
- provenite de la fapte comise cu arme de foc neidentificate (ambalate în plicuri speciale marcate cu dungă
roşie).
IDENTIFICAREA PERSOANELOR DUPĂ URMELE FORMATE DE CORPUL UMAN
Noţiunea de urmă a infracţiunii
Iulian Marius NICA
Procuror
P.J. Buzău
Majoritatea faptelor oamenilor se reflectă în transformările produse în mediul în care se desfăşoară. La fel,
orice act ilicit produce transformări obiectivate, sub raport criminalistic, în urme ale infracţiunii, fiind imposibil
pentru un răufăcător să acţioneze cu intensitatea pe care o presupune acţiunea criminală, fără să lase urme ale
trecerii sale 83 .
Plecând de la principiul enunţat anterior, în literatura de specialitate urma a fost definită ca fiind orice modificare
intervenită în condiţiile săvârşirii unei fapte penale, între faptă şi reflectarea ei materială existând un raport de cauzalitate 84 .
Este de menţionat faptul că producerea unei modificări nu este limitată în exclusivitate la persoana autorului faptei,
ea putând aparţine în egală măsură şi subiectului pasiv al infracţiunii.
Mai mult decât atât, arătăm faptul că modificarea nu trebuie privită exclusiv ca un rezultat al contactului
fizic dintre diversele părţi ale corpului autorului sau instrumentele folosite şi victimă, ori dintre acestea şi elemente
ale spaţiului în care s-a săvârşit fapta, ci reprezintă o urmă şi imprimarea unor zgomote sau dialoguri dintre
persoanele implicate în săvârşirea unei infracţiuni 85 .
Domeniul tehnic al investigaţiei criminalistice care se ocupă cu cercetarea urmelor este cunoscut şi sub
denumirea de traseologie (fr. la trace = urmă).
Datorită importanţei pe care o au în ştiinţa şi în practica cercetării criminalistice, în toate lucrările de
specialitate urmele se studiază cu deosebită insistenţă, sub toate aspectele posibile, începând de la procesul de
formare, aspectele sub care se prezintă, continuând cu metodele şi mijloacele tehnice de căutare, fixare, ridicare de la
locul faptei, terminând cu examinarea lor în condiţii de laborator şi cu concluziile expertului criminalist 86 .
83 E. Locard, Manuel clc techniquepolicierc, Ed. Payot, Paris, 1948, p.68, apud Emilian Stancu, Tratat dc
criminalistică, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2007, Ediţia a IV-a, p. 103.
84 Emilian Stancu, Tratat de criminalistică, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2007, Ediţia a IV-a, p. 103.
85 Ibidem.
86 Ion Mircea, Criminalistica, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2001, Ediţia a 11-a, p. 55.