REVISTA DE CRIMINOLOGIE, CRIMINALISTICĂ ŞI PENOLOGIE Nr ...

Pentru a putea proceda însă la examinarea comparativă a două scrisuri, etapa premergătoare este analiza
separată a caracteristicilor grafice ale fiecărui scris în parte. Analiza separată a scrisurilor presupune cercetarea
minuţioasă a tuturor caracteristicilor generale şi speciale ale scrisurilor 69 .
Conform celor arătate până acum, indiferent de limba în care este redactat un înscris, nu ar fi necesar ca
expertul să cunoască respectiva limbă, deoarece el urmează să determine caracteristicile de ordin general şi special
ale scrisurilor ce urmează a fi comparate, operaţiune care are un caracter eminamente tehnic.
Cu toate acestea, literatura de specialitate acceptă şi existenţa unei a treia categorii de caracteristici ale
scrisului, pe lângă cele de natură pur grafică (caracteristicile generale şi cele speciale). Această a treia categorie este
formată din aşa-numitele „caracteristici ale limbajului scris”, a căror utilitate a fost constatată în special în cazul
examinării scrisorilor anonime 70 .
Aşadar, literatura de specialitate pune în evidenţă existenţa unei categorii de caracteristici extragrafice, ce
prezintă totuşi relevanţă în identificarea autorului scrisului, însă se limitează aria de aplicabilitate a examinării
acestor caracteristici la cazul scrisorilor anonime.
Potrivit autorului citat 71 , „aceste caracteristici ajutătoare se referă în primul rând la limbajul folosit de
scriptor la redactarea textului. Cu toate că limbajul oral şi cel scris sunt strâns legate, ultimul fiind materializarea prin
semne a primului, totuşi ele nu sunt identice. De obicei formularea ideilor în scris este mult mai dificilă decât
enunţarea lor pe cale verbală, chiar la persoane cu un grad de cultură mai ridicat. Câteodată o expunere scrisă poate fi
individualizată prin vocabular, stil, construcţia şi complexitatea frazelor, anumite preferinţe de ordin gramatical, cum
ar fi timpurile verbelor, plasarea adjectivelor etc. Dintre acestea, cele mai preţioase indicaţii le oferă vocabularul
folosit. Bogăţia sau sărăcia lexicului ne va da o imagine aproximativ exactă asupra gradului de instruire al autorului
sau chiar asupra profesiunii acestuia. Pe de altă parte, întrebuinţarea în scrisul în litigiu a unor provincialisme,
arhaisme, neologisme, termeni de jargon sau de argou etc., care apar şi în scrisul persoanei bănuite, vor fi deosebit de
concludente pentru identificare, mai ales atunci când sunt specifice sau puţin comune”.
Din cele citate mai sus, rezultă că examenul comparativ pe care îl efectuează expertul criminalist în vederea
stabilirii autorului unei scrieri este unul complex, acest examen comparativ nereducându-se la o simplă examinare
caligrafic-descriptivă, grafometrică ori grafonomică 72 a grafismelor comparate. Dimpotrivă, identificarea autorului
unui scris presupune şi o examinare extragrafică a scrisurilor comparate, un asemenea examen oferind elemente în
plus, utile în identificarea autorului scrisului.
Nu trebuie pierdut din vedere faptul că scopul expertizei nu este stabilirea identităţii de autor între două
scrisuri comparate, ci stabilirea identităţii scriptorului înscrisului în litigiu. Deşi, de cele mai multe ori, între cele
două noţiuni există identitate, există situaţii în care atât textul în litigiu, cât şi cel de comparaţie sunt scrise de una şi
aceeaşi persoană, însă acea persoană este alta decât titularul înscrisului, decât persoana de la care ar fi trebuit să
emane înscrisul, pentru ca acesta să producă anumite efecte juridice. În aceste situaţii, examenul comparativ de
natură grafică va demonstra identitatea de autor între cele două scrisuri; examinarea complexă, grafică şi
extragrafică, ar putea însă să aducă un plus de informaţii care să conducă la stabilirea identităţii reale a scriptorului,
respectiv a faptului că scriptorul nu este una şi aceeaşi persoană cu titularul actului. În practică, există situaţii în care
se face uz de un act contrafăcut în totalitate (fie el testament olograf, fie un alt înscris), iar pentru efectuarea
expertizei grafice se produc scripte de comparaţie executate de aceeaşi persoană care a scris actul în litigiu. În atare
situaţii, existenţa la dosar a unor informaţii privind vârsta titularului, profesia acestuia, gradul de şcolarizare, nivelul
de cultură a acestuia, ar putea pune în evidenţă o contradicţie flagrantă cu nivelul grafic afişat de scriptele examinate,
limbaj, regulile gramaticale folosite etc. Asemenea contradicţii, odată aduse la cunoştinţa organelor judiciare ce au
solicitat expertiza, vor putea servi acestora în elaborarea unor noi versiuni de anchetă, conducând la aflarea
adevărului obiectiv.
Cele expuse anterior sunt însă valabile numai în situaţia actelor scrise în limba română sau într-o limbă
cunoscută foarte bine de către expert. Numai în aceste cazuri, expertul va putea constata şi evalua caracteristicile
limbajului folosit în redactarea actului în litigiu. În cazul în care expertul nu cunoaşte limba de redactare a actului, nu
va putea sesiza anumite deprinderi sau particularităţi ale limbajului scris; mai mult, nu va putea sesiza nici măcar
greşeli gramaticale grave, anacronisme, confuzii de execuţie a literelor etc. Practic, toate examinările sale se vor
reduce doar la caracteristicile grafice, comparând entităţi a căror semnificaţie nu o cunoaşte. Adeseori, expertul va
avea dificultăţi să stabilească semnificaţia literelor, putând chiar să comită confuzii de interpretare a acestora.
69 Ionescu, L., op. cit., pag. 132
70 Ionescu, L.., op.cit., pag. 71
71 Ionescu, L.., op.cit., pag. 71
72 Cârjan, L., Tratat de criminalistică, Editura Pinguin Book, Bucureşti, 2005 pag.403