REVISTA DE CRIMINOLOGIE, CRIMINALISTICĂ ŞI PENOLOGIE Nr ...

Teoriile anomice, susţinute de Durkeim, Pinatel si Merton, arată că anomia (alienarea sentimetelor moral-sociale prin
lipsa interiorizării valorilor şi normelor sociale) poate duce la un comportament deviant ca o reacţie lipsită de supleţe faţă de
norme, prin lipsa sentimentelor moral-sociale.
Lewin a arătat că comportamentul reprezintă o schimbare a câmpului psihologic într-o unitate de timp. După el,
câmpul psihologic prezintă variabile psihologice - trebuinţe, motivaţii, idealuri şi nepsihologice - biologice, sociale.
Variabilele psihologice constituie spaţiul vieţii care are două elemente: persoana şi mediul în interdependenţă.
Comportamentul, la un moment dat, este în funcţie de interrelaţiile persoanei şi mediului, ce constituie spaţiul vieţii.
Concepţia lui Lewin a fost completată de Allport, după care comportamentul depinde de satisfacerea trebuinţelor
specific umane de realizare, competentă şi autodepăşire. Mai mult, Mc Clelland a inclus în personalitate influenţele socioculturale,
creând premisele concepţiei motivaţionale ce determină comportamentul. Motivele acţiunilor umane nu pot fi reduse
la cele externe -behaviorism sau interne - instinctuale deoarece, în realitate, ele sunt interne şi externe, înnăscute şi dobândite,
psihologice şi sociale, cu alte cuvinte specific umane.
1.1.2.4.TEORII AXIOLOGICE
Se ştie că omul a ieşit din natură prin cultura -prin inhibiţie si sublimare, trecând astfel, graţie valorizării morale, de la
comportamentul instinctiv al speciei la cel cultural al grupului.
Cultura se impune deci ca un model mai eficace de adaptare la mediu decât schimbarea genetică, omul mai frecvent
ajustând cultura în genele sale decât invers (Dobzanski). Faptul potrivit căruia caracterele dobândite, implicit cultura, nu se
moştenesc, învederează rolul major al mediului cultural în structura comportamentului. Dimpotrivă, mediul subcultural,
conflictele de culturi şi valori, eşecul identificării cu grupul sau plasarea subiectului în afara grupului, orice act cultural cu
semnificaţie de empatie rău dirijată, ca şi eşecul unor acţiuni pedagogice, constituie, per a contrario, factori de devianţă.
1.1.2.5.TEORII ECLECTICE
Acestea integrează deopotrivă factorii bio-psihologici şi socio-culturali în explicarea devianţei. Una dintre cele mai
vechi teorii a fost aceea a lui E. Ferri, care concepea devianţa ca un fenomen prevalent psiho-social sau prevalent sociopsihologic.
În teoria sa, Healy considera că în mod obligatoriu factorii externi trec prin mecanisme mintale, care stau astfel la
originea devianţei. În teoria lui Sheldon, conflictul de culturi este un conflict bio-psiho-socio-axiologic, deci un conflict cu
caracter complex. În sfârşit, Sutherland îşi construieşte teoria pe baza modelelor pozitive sau negative pe care le oferă
societatea sau ceilalţi oameni în structurarea unui comportament adaptat sau deviant.
Plecând de la “realitatea omului ca enttate a naturii şi, concomitent,a societăţii”, devianţa apare ca un defcit sau
perturbare de elaborare a valorilor etco-sociale din comportamentul relaţional al unei persoane, explicat prevalent
situaţional, şi favorizat de factori individuali, specifci.
Devianţa ne apare astfel cu o cauzalitate complexă. Când vorbim de devianţă ca “ un fluviu în care se varsă mai multe
râuri”, înţelegem totdeauna cauzalitatea sa concretă şi complexă. Cunoaşterea acestor cauze permite în general predicţia
fenomenului deviant. În acest mod, conceptul despre devianţă propus se încadrează în conceptul larg al antropologiei culturale
istorice, deoarece implică deopotrivă trinomul personalitate-cultură-societate ce a făcut ca nevoile omului, care derivă din
natură, să se dezvolte prin excelenţă în cultură.
SERIE
1.2.CAUZELE ŞI CONDIŢIILE CARE GENEREAZĂ COMPORTAMENTUL CRIMINALULUI ÎN
Prin intermediul procesului de socializare, societatea transmite membrilor săi un anume model normativ şi cultural
facilitându-se integrarea socială. Acesta permite existenţa normală a vieţii sociale, asigurând atât raţionalitatea
comportamentului, cât şi stabilitatea sistemului social. Socializarea reprezintă un proces fundamental, care facilitează
integrarea individului în societate, prin asimilarea culturii grupului din care face parte şi a rolurilor sociale pe care este chemat
să le îndeplinească în cadrul acestui grup.
1.2.1.CRIMINALII ÎN SERIE : MONŞTRI SAU VICTIME
“Era un îndemn... Un îndemn puternic, şi, cu cât nu îl luam în seamă, cu atât devenea mai puternic, până când mi-am
asumat riscuri şi am început să omor oameni – riscuri pe care în mod normal nu mi le-aş fi asumat, deoarece aş fi putut fi
prins”.
Edmund Kemper