REVISTA DE CRIMINOLOGIE, CRIMINALISTICĂ ŞI PENOLOGIE Nr ...

Balistica judiciară constituie o ramură distinctă a criminalisticii, destinată examinării armelor de foc şi urmelor
acestora, prin metode şi mijloace tehnico-ştiinţifice specializate, în scopul determinării împrejurărilor în care a fost
folositî o armă la comiterea unei infracţiuni şi identificării sale.
Conturarea acestui domeniu distinct al tehnicii criminalisticii a fost inclus pe de o parte de frecvenţa
folosirii armelor de foc în săvârşirea de infracţiuni, iar pe de altă parte de particularităţile referitoare la cercetarea la
faţa locului cât şi la examinările specifice de laborator.
Prin urme formate în cazul folosirii armelor de foc înţelegem pe de o parte urmele create de armă pe
cartuşul tras, iar pe de altă parte urmele împuşcăturii formate pe corpul victimei sau pe obiectele asupra cărora şi-a
exercitat acţiunea proiectilul, ceilalţi factori suplimentari ai tragerii.
URMELE FORMATE DE ARMĂ PE CARTUŞ
a) Urmele de pe tub - se formează în trei etape succesive: încărcarea, tragerea şi extragerea tubului tras.
În momentul încărcării se formează urme dinamice longitudinale pe pereţii laterali ai tubului, prin împingerea
cartuşului în camera de detonare. Astfel rămân urme ale marginii încărcătorului, ale marginilor sau eventualelor
neregularităţi ale reliefului camerei de detonare. De asemenea se formează o altă urmă importantă şi anume urma
ghearei extractoare care prinde rozeta sau gulerul tubului în vederea extragerii sale.
În momentul tragerii sau a declanşării focului, apar, în primul rând urmele percutorului şi ale peretelui frontal al
închizătorului, ce se formează pe fundul cartuşului.
În momentul extragerii tubului, se imprimă pe rigolă sau marginea anterioară a rozetei urmele ghearei extractoare, iar
pe fundul tubului urmele pragului aruncător (ejectorului).
b) Urmele de pe glonţ - au prin excelenţă un caracter dinamic şi reflectă caracteristicile construcţiei
interioare ale ţevii ghintuite, rămânând sub formă de striaţii urme ale plinurilor, ale flancurilor ghintuite, precum şi
ale spaţiilor dintre ghinturi.
URME DE ÎMPUŞCARE
Prin urme de împuşcare se înţeleg în primul rând urmele specifice formate de proiectil, denumite şi factori
primari sau urme principale ale tragerii. În al doilea rând există factori suplimentari sau urme secundare formate mai
ales în tragerile de la o anumită distanţă.
1. Urmele principale sunt rezultatul acţiunii directe exercitate şi se întâlnesc sub trei forme:
- urme de perforare, în situaţia în care proiectilul a traversat întreg corpul;
- urme de pătrundere sau canale oarbe când glonţul pătrunde în corp fără a mai ieşi;
- urme de ricoşare când glonţul este deviat de obiect în funcţie de energia cinetică a proiectilului, de
densitatea obiectului şi de unghiul de lovire;
Urmelor de perforare a obiectelor le sunt specifice trei elemente: orificiul de intrare, canalul şi orificiul de
ieşire.
Pe corpul uman orificiul de intrare se caracterizează prin lipsa de ţesut, diametrul său fiind apropiat de cel al
proiectilului. Marginile orificiului sunt uşor îndreptate spre interior pe ele găsindu-se şi urme secundare.
Orificiul de ieşire nu prezintă lipsă de ţesut, iar canalul de perforare nu prezintă în toate cazurile o formă
rectilinie, frecvent întâlnindu-se devieri ale proiectilului de către oase, ceea ce determină uneori ruperea acestuia în
mai multe fragmente. În asemenea împrejurări se întâlnesc mai multe orificii de ieşire. Pe îmbrăcăminte sau pe alte
obiecte confecţionate din material textil orificiul de intrare este mai mic decât cel de ieşire, de regulă constatându-se
şi un transport de fibre spre interior. În cazul urmelor formate în obiecte lipsite de elasticitate, fragile, orificiul de
intrare este mai mare decât diametrul proiectilului, practic ne aflăm în situaţia unei ruperi sau sfărâmâri (caramidă,
piatră, beton, etc.).
Urmele de pătrundere sau canalele oarbe au un orificiu de intrare şi un canal înfundat mai mare sau mai mic,
raportat la densitatea şi grosimea materialului în care a pătruns glonţul.
Urmele de ricosare constau în adâncituri sau zgârieturi în funcţie de unghiul de lovire şi de natura
obstacolului aflat pe traiectoria glonţului. Ricoşarea determină o modificare a traiectoriei glonţului, concomitent cu o
reducere a forţei sale cinetice.
Totodată ricoşarea face posibilă lovirea altor obiecte ori persoane care nu s-au aflat pe traiectoria iniţială de
tragere, ipoteza ce trebuie avută în vedere de către organul judiciar la stabilirea direcţiei şi a locului de unde s-a tras.
În aceste ipoteze glonţul se poate deforma şi la pătrunderea în corpul uman să producă orificii sau leziuni
atipice.