REVISTA DE CRIMINOLOGIE, CRIMINALISTICĂ ŞI PENOLOGIE Nr ...

1.2.4. ABUZURI ÎN COPILĂRIE
Oare unii copii se nasc răi? Câţiva dintre criminalii în serie au manifestat semne de demenţă încă din
copilărie, fiind fascinaţi de violenţă, de sadism, de timpuriu. Când era copil, Ed Kemper decapita păpuşile surorii
sale, se juca de-a “executarea” şi a mărturisit că vroia să-şi sărute învăţătoarea, dar că “trebuie să o omor mai
întâi”.
Unul dintre primele locuri în care societatea căuta explicaţii este copilăria. “Mulţi dintre noi vor să
creadă că ceva i-a traumatizat atunci când erau copii, pentru că altfel ar însemna că unii oameni pur şi simplu dau
naştere la monştrii” a scris Schwartz. În unele cazuri, părinţii îşi abuzează copii în mod barbar, traumatizându-i
pe viaţă. Albert DeSalvo, supranumit “Strangulatorul din Boston”, a fost vândut când era copil de către tatăl său
alcoolic.
Mulţi ucigaşi sadici îşi descriu copilăria ca un şir lung de abuzuri sexuale şi tortură. Unele relatări sunt
exagerate, din dorinţa criminalilor de a-şi atrage simpatia şi de a da vina pe părinţi, dar altele sunt adevărate,
fiind corelate cu relatări ale martorilor. Chiar în familii care par normale din exterior pot avea loc abuzuri. Copii
învaţă tehnica “Jeckyl şi Hyde” de la părinţii lor, care sunt binevoitori cu vecinii sau colegii de serviciu, dar care
se răzbună pe proprii lor copii atunci când vin acasă.
Totuşi, în timp ce examinăm abuzurile din copilărie ca o posibilă cauză a comportamentului criminalilor
în serie, trebuie să luăm în considerare, că, deşi mulţi copii sunt abuzaţi de părinţii lor, nu toţi devin ucigaşi la
maturitate. Abuzurile nu reprezintă o legătură directă cu comportamentul criminal, dar reprezintă un factor care
nu trebuie neglijat.
În cartea sa “Criminalii în serie” Joel Norris descrie ciclurile de violenţă ca fiind generaţionale: “Părinţii
care abuzează de copii lor, fizic, ca şi psihic, îi determină să se bazeze în mod instinctiv pe violenţă atunci când
sunt provocaţi în orice mod. Aceşti copii, devenind adulţi, îşi vor traumatiza la rândul lor proprii copii şi aşa mai
departe, violenţa fiind transmisă din generaţie în generaţie”. Tot Norris spune că abuzurile dau naştere nu numai
la reacţii violente, dar afectează şi sănătatea copiilor, incluzând leziuni cerebrale şi malnutriţie.
Unii părinţi îşi închipuie că dacă sunt aspri şi autoritari îşi vor disciplina copii. În schimb, se creează de
obicei o lipsă de dragoste între părinte şi copil, care poate duce la rezultate dezastruoase. Dacă nu există o
legătură între copil şi primii care au grijă de el în viaţă, atunci nu se va fundamenta nici încrederea în ceilalţi mai
târziu. Acest lucru poate duce la izolare, iar fanteziile violente vor deveni prima sursă de gratificare. “În loc să
dezvolte trăsături pozitive, ca încrederea, securitatea şi autonomia, copilul devine dependent de fantezie şi se
rupe de realitate, când ar trebui sa interacţioneze social” – Robert Ressler, Ann Burgess şi John Douglas, autorii
cărţii “aCrim sexuală: Tipare şi motive”. “Când copilul creste” tot după aceşti autori, “tot ce cunoaşte sunt
fanteziile sale legate de dominaţie şi control. El nu simte compasiune pentru ceilalţi. Oamenii devin pentru ei
simboluri care le îndeplinesc fanteziile violente”. Dacă analizăm părinţii în căutare de explicaţii, vom vedea că
atât mamele, cât şi taţii joacă un rol important. De obicei, vina cade pe mamă, descrisă ca fiind prea dominantă
sau prea distantă. Atunci când tatăl este implicat , acest lucru se datorează tacticilor disciplinare sadice,
alcoolismului sau violentei faţă de femei.
Totul pare ca începe şi se termină cu mama. Henry Lee Lucas şi-a început “cariera” omorându-si mama,
în timp ce Ed Kemper si-a lăsat mama la sfârşit, aceasta fiind ultima pe care a omorât-o. Chiar şi celebrul ucigaş
al lui Shakespeare, Hamlet, avea o obsesie anormală în legătură cu mama sa. “Criminalii în serie au în mod
frecvent relaţii ciudate sau nenaturale cu mamele lor” scrie Steven Egger în “Criminalii dintre noi”. In cultura
noastră, imaginea “Mamei” ocupa un loc important şi poate de aceea a fost acceptată destul de uşor teoria
conform căreia criminalii în serie, traumatizaţi în copilărie, s-au răzvrătit împotriva tiraniei materne.
La prima vedere totul pare un clişeu, ca şi cum mama ar fi o scuză gata pregătită, mai ales în era noastră
în care suntem obsedaţi de modul în care trebuie să se comporte părinţii. Şi totuşi, cel puţin în unele cazuri ,
există o legătură strânsă între influenţa maternă şi comportamentul criminal de mai târziu.
În efortul lor de a-si păstra copii puri, unele mame au legat sexualitatea de moarte. Mama obsedată de
religie a lui Ed Gein l-a convins pe acesta ca femeile erau “obiectele păcatului şi purtătoare de boli”. Datorită
unei interpretări greşite , realizate în copilărie, Gein a ajuns la maturitate sa facă din femei chiar “obiecte” (de
exemplu, le folosea craniile în loc de vase). Joseph Kallinger a fost adoptat, iar mama lui , adepta unei discipline
stricte, îl forţa sa tină mâna deasupra flăcării de la aragaz şi îl bătea dacă plângea. După ce a crescut, lui
Kallinger ii făcea plăcere să tortureze şi a devenit la rândul lui un părinte sadic, ajungând în cele din urmă să îşi
înece fiul de 13 ani, după ce încheiase o poliţă de asigurare pe numele lui.
“Am vrut pentru mama mea o moarte uşoară şi liniştită, aşa cum vrea toată lumea”. Ideea lui Ed
Kemper despre o moarte uşoară e totuşi neobişnuită – după ce şi-a decapitat mama, i-a aruncat laringele la gunoi,
i-a pus capul pe căminul din sufragerie şi l-a folosit ca ţintă pentru săgeţi. Din relatările vecinilor, mama lui
Kemper era isterică şi tiranică, obişnuind să-si închidă fiul în pivniţă.
Unii criminali au fost expuşi, atunci când erau copii, comportamentului sexual inadecvat al mamelor
lor. Bobby Joe Lang omora femei pe care le caracterizase ca fiind “târfe şi stricate” şi care, după spusele lui, îi
85