REVISTA DE CRIMINOLOGIE, CRIMINALISTICĂ ŞI PENOLOGIE Nr ...

Lui Jeffrey Dahmer îi plăceau disecţiile de la orele de biologie şi odată i-a spus unui coleg ca despicase
un peşte pentru că “vreau să vad cum arată înăuntru, îmi place să vad cum funcţionează”. Mai târziu a dat
poliţiştilor aceiaşi explicaţie – îşi tăiase victimele “ca sa vadă cum funcţionează”. Avocatul a încercat sa explice
canibalismul lui Dahmer declarând că: ”A mâncat parţi din corpuri pentru ca aceşti oameni pe care i-a omorât să
continue să trăiască în el”. Deoarece psihopatii sunt incapabili să simtă simpatie şi dragoste, această forma crudă şi
primitivă prin care se creează legături devine un substitut dezgustător. “Foamea” la figurat pentru compania
celorlalţi devine o “foame” la propriu.
Un exemplu cutremurător al noţiunii de “dragoste consumată complet” este japonezul Issei Sagawa, care
a omorât şi a mâncat o studentă daneză. El a rememorat cu luciditate întreaga întâmplare: “Pasiunea mea era atât
de mare încât vroiam să o posed. Vroiam să o mănânc. dacă făceam acest lucru, atunci mi-ar fi aparţinut pentru
totdeauna”. În casa lui Ed Gein s-au găsit numeroase improvizaţii făcute din piele umană (abajururi, husele
scaunelor), ca şi cranii folosite în loc de căni. Gein îşi mai confecţionase haine şi bijuterii din corpurile victimelor.
1.2.7. FANTEZII MORTALE
“Fantezii ciudate iau naştere din izolare şi manie. Pentru criminalii în serie, fantasmele cu privire la
violenţă urmează după izolare, iar aceasta la rândul ei creează nevoia fanteziilor pentru procurarea plăcerii”, după
Robert Ressler şi co-autorii în “Crima sexuală”. “Pe măsură ce creşteam mi-am dat seamă ca eram diferit faţă de
ceilalţi oameni, iar modul de viaţă în casa mea era diferit de al celorlalţi... Acest lucru m-a stimulat să-mi pun
întrebări şi să recurg la introspecţie” spunea John Haigh, “Ucigaşul băii de acid”.
În final, pentru a-şi susţine fantezia, criminalii în serie ajung la un moment când simt nevoia să o trăiască
în afară. Ei se gândesc la crimă ani de zile şi intră într-o stare asemănătoare transei cu zile înainte de omor,
complet prinşi în fanteziile lor. Victimele sunt reduse la nişte pioni fără apărare în mintea lor denaturata. Multe
dintre mutilările ciudate , amintind de ritualuri, îşi au originea într-o dramă interioară, pe care numai criminalul o
înţelege. “Am făcut o altă lume, iar oamenii reali intrau în ea şi nu erau niciodată răniţi de legile imaginare ale
visului. Am dat naştere la vise care au cauzat moarte. Aceasta este crima mea” spunea Dennis Nilsen. Jeffrey
Dahmer avea o viziune similară “Mi-am făcut fantezia mai puternică decât viata mea reală”.
Totuşi realitatea brutală a crimei nu egalează niciodată complet puterea fanteziei. De fapt, este o
dezamăgire, dar fantezia nu dispare – este prea puternic înrădăcinată în psihicul criminalului. “Fantezia care
acompaniază şi generează nerăbdarea care precede crima este întotdeauna mai stimulativă decât crima însăşi”
observa Ted Bundy. Mulţi criminali păstrează suveniruri de la crimele comise, care servesc ulterior altor fantezii.
Când a fost întrebat de ce îşi fotografia victimele, Bundy a răspuns că “atunci când munceşti din greu sa faci ceva
bine, nu vrei sa uiţi”.
Doctorii B.R. Johnoson şi J.V.Becker de la Universitatea din Arizona încearcă să înţeleagă cât de
importantă este fantezia în mintea unui criminal în serie. În acest scop, ei studiază 9 cazuri de adolescenţi între 14
şi 18 ani care au “fantezii signifiante clinic de a deveni criminali în serie”. Cercetarea încearcă să vadă dacă se pot
depista potenţialii criminali pe baza fanteziilor violente, sadice ale adolescenţilor şi dacă exista vreo posibilitate de
a întrerupe legătura dintre fantezie şi acţiune.
1.2.8. ULTIMA BARIERĂ
Să-ţ imaginezi că omori pe cineva e un lucru, dar chiar să o faci e altceva. Ce-i determina pe criminalii
în serie sa depăşească bariera, de atâtea ori ? Drogurile sunt adesea implicate, de asemenea alcoolul, cum se
observa în cazurile lui Nilsen, Ramirez, Dahmer şi Gacy (care mai lua valium, amfetamine şi fuma marijuana).
Conform lui Ressler, există numite evenimente care îi determină pe criminali să treacă la acţiune.
Acestea pot fi “conflicte cu femeile, cu părinţii, stres financiar, conflicte în căsnicie, naşterea unui copil,
vătămări corporale, probleme cu legea, supărarea cauzată de o moarte”. Pe măsură ce criminalul acumulează
frustrare, mânie şi resentimente, fanteziile eclipsează realitatea. “Mulţi factori determinanţi sunt legaţi de un
anumit aspect de control” spune Ressler. Moartea mamei lui Gein a reprezentat un soc pentru acesta, în timp ce
Kemper dădea vina pe certurile constante dintre el şi mama sa. Christopher Wilder, care a violat, torturat şi
omorât 8 femei, pretinde ca totul a început după ce cererea sa în căsătorie a fost refuzată.
După Joel Norris, exista 6 faze în ciclul unui criminal în serie:
Faza aurei – când criminalul pierde legătura cu realitatea;
Faza cercetării – când criminalul îşi caută o victimă;
Faza curtării – când victima este atrasă în cursă;
Faza capturării – când victima este prinsă;
Faza totemului – când are loc crima;
Faza depresiei – intervine după crimă. Norris scrie că atunci când se instalează depresia, aceasta
determină ciclul să reîncepă. Bundy mărturisea că niciodată nu găsise la crime ce căuta şi se simţea “gol
şi fără speranţa după”. Norris descrie depresia post-ucidere pe care o simt criminalii în serie:
89