REVISTA DE CRIMINOLOGIE, CRIMINALISTICĂ ŞI PENOLOGIE Nr ...

scria Berkowitz în declaraţia făcuta poliţiei. Mai târziu a convocat o conferinţă de presă, mărturisind că toată povestea cu
demonii fusese doar o invenţie.
Genetică /seminţe rele. Oare criminalii psihopaţi sunt diferiţi din naştere? Mulţi spun că fii lor care au devenit ucigaşi
violenţi erau complet diferiţi de fraţii lor non-violenţi. Când avea 3 ani, Ted Bundy s-a strecurat în camera mătuşii sale Julia şi
a pus cuţite de măcelărie sub cuvertura de pe pat. Criminalul în serie Carl Panzram scria: “Toţi membrii familiei mele sunt cât
se poate de normali. Toţi sunt oneşti şi muncitori, cu excepţia mea. Eu am fost un animal uman încă de când m-am născut.
Când eram foarte tânăr, la 5 sau 6 ani, eram hoţ şi mincinos. Pe măsură ce creşteam am devenit mai rău”. Peter Kurten şi-a
înecat doi colegi când avea 9 ani.
Deci aceşti copii se nasc răi? Condiţiile de mediu luate individual nu pot explica devianţa, prea mulţi copii abuzaţi şi
neglijaţi devin maturi care respectă legile. Iar dacă există o explicaţie genetică, atunci ea nu reprezintă decât o mutaţie discretă,
singulară, pentru ca nu vedem familii întregi de criminali în serie. Nu există o “genă a uciderii”, dar cercetările arată unele
tendinţe genetice ale comportamentului violent. Cu alte cuvinte, seminţele rele înmuguresc în medii rele.
Un studiu făcut pe gemeni crescuţi separat, realizat de Yoon-Mi Hur şi Thomas Bouchard în 1997, a relevat că există
o legătură puternică între impulsivitate şi comportamentul deviant, “atribuite aproape în întregime factorilor genetici”. În
acelaşi timp s-a descoperit că ambele au o notă mai ridicată în rândul dependenţilor de droguri, al delicvenţilor şi psihopaţilor.
Cromozomi în plus. Criminalul Bobby Joe Lang avea un cromozom X (feminin) în plus, anomalie cunoscută sub
denumirea de sindromul Klinefelter, ceea ce înseamnă că hormonul feminin estrogen se află în cantitate mai mare în corp.
Totuşi, Lang avea şi alte caracteristici comune criminalilor în serie – suferise răni traumatice la cap în mod repetat.
În trecut, un cromozom Y (masculin) în plus reprezentase o explicaţie în vogă a violenţei. Richard Speck şi-a
întemeiat apărarea pe faptul că avea o structură genetică XYY, dar testele ulterioare au arătat ca acest lucru era irelevant. Deşi
un cromozom masculin în plus pare o explicaţie logica a comportamentului agresiv, nu există nici o probă care să lege
cromozomii X sau Y de criminalii în serie.
Testosteron. Un nivel ridicat al testosteronului nu reprezintă un pericol, dar când este combinat cu un nivel scăzut de
serotonină, rezultatele sunt “mortale”. Testosteronul este asociat cu nevoia de dominare (mulţi atleţi şi oameni de afaceri au
niveluri crescute de testosteron). Dar cum nu toţi putem să fim în top, serotonina este cea care ţine tensiunea sub control şi ne
linişteşte. Când nivelul de serotonină este anormal de scăzut, frustrarea poate duce la agresivitate, chiar la comportament sadic,
conform unui studiu realizat de Paul Bernhardt.
Metale grele. Cercetările au arătat că delicvenţii violenţi au niveluri ridicate de metale grele toxice în organism
(mangan, plumb, cadmiu şi cupru). Manganul în exces scade nivelul de serotonina şi dopamina, ceea ce contribuie la
agresivitate, iar alcoolul creşte aceste efecte. James Huberty avea cantităţi excesive de cadmiu în corp.
Defecte ale creierului. “După ce mor, îmi vor deschide capul şi o sa descopere că o parte a creierului meu este neagră,
uscată şi moartă” spunea Bobby Joe Lang, care suferise o rană severă la cap în urma unui accident de motocicletă. După mulţi
cercetători, defectele şi leziunile creierului reprezintă o cauză importantă a comportamentului violent. Dacă hipotalamusul,
lobii temporali şi sistemul limbic prezintă afecţiuni, acest lucru poate duce la agresivitate necontrolată.
Hipotalamusul reglează sistemul hormonal şi emoţiile. Creierul mare are un control limitat asupra hipotalamusului.
Din cauza apropierii fizice dintre centrii sexuali şi ai agresivităţii de hipotalamus, instinctul sexual şi violenţa sunt strâns legată
în cazul criminalilor în serie. Hipotalamusul poate fi afectat prin malnutriţie sau accidente.
Sistemul limbic este acea poarte a creierului asociată cu emoţiile şi motivaţiile. Când aceasta parte este afectată,
individul îşi pierde controlul asupra emoţiilor primare, cum sunt frica şi furia. După dr. Meloy, psihopatii nu au emoţii şi se
aseamănă cu reptilele. Acestea nu posedă sistemul limbic, unde sunt stocate memoriile, emoţiile, instinctele parentale. Cu alte
cuvinte, când criminalii în serie sunt descrişi ca având “sânge rece”, nu se face nici o greşeală.
Lobii temporali pot fi uşor afectaţi, deoarece sunt localizaţi acolo unde oasele craniene sunt cele mai subţiri. Rănile,
chiar cu obiecte neascuţite, inclusiv căderile pe suprafeţe dure, pot crea leziuni ce cauzează forme de amnezie şi crize
epileptice. Disfuncţia lobilor temporali are ca urmare reacţiile violente şi creste răspunsurile agresive. Când era copil, Ken
Bianchi a căzut pe spate de pe o bară de gimnastică şi s-a lovit la cap, iar ulterior a început sa aibă crize epileptice.
Conform cercetătoarei Dominique LaPierre „cortexul prefrontal, o zonă a creierului implicată în raţionament şi
planificare pe termen lung, nu funcţionează adecvat la subiecţii psihopaţi”. Paleopsihologii cred de asemenea că există o
funcţionare defectoasă a creierului criminalilor în serie, iar creierul primitiv devansează “creierul mai înalt” – raţionamentul şi
compasiunea sunt înlocuite cu instincte sexuale şi agresivitate. Un studiu făcut de către Pavlos Hatzitaskos şi colegii săi arată
că mulţi condamnaţi la moarte au suferit răni severe la cap, iar 70% dintre pacienţii cu leziuni craniene dezvoltă tendinţe
agresive.
Unele leziuni cerebrale sunt accidentale, dar cele mai multe dintre ele se datorează bătăilor din copilărie. Printre
criminalii în serie care aveau leziuni pe creier se regăsesc Leonard Lake, David Berkowitz, Kenneth Bianchi, John Gacy şi
Carl Panzram, care avusese o infecţie la cap când era copil.”În cele din urmă capul mi se umflase cât un balon de mare. Am
fost operat chiar acasă. Pe masa din bucătărie”, spunea Panzram. “Tare aş vrea să ştiu dacă acesta a fost cauza acţiunilor mele
criminale”. Totuşi Ted Bundy, deşi a fost supus investigaţiilor cu raze X şi scanere, nu prezenta leziuni cerebrale sau
traumatisme.
Imunitate la frică. S-a arătat că psihopatii răspund mai greu la stimuli de inducere a fricii, cum ar fi zgomote bruşte şi
puternice. Cu alte cuvinte, psihopatii ar putea fi imuni la frică. Pulsul şi temperatura sunt scăzute, iar reacţiile lor sunt încetinite