REVISTA DE CRIMINOLOGIE, CRIMINALISTICĂ ŞI PENOLOGIE Nr ...

elaxare. Apoi se face o listă a situaţilor care îl sperie, de la cel mai puţin la cel mai mult.
O altă tehnică bazată pe condiţionarea clasică este terapia aversivă în care are loc asocierea unor stimuli
neplăcuţi cu stimulii plăcuţi dar nocivi. De exemplu, unui bărbat care doreşte să se lase de fumat i se cere ca de
fiecare dată când doreşte să aprindă o ţigară să îşi provoace mai întâi o oarecare durere sau sa dea mai întâi cu
aspiratorul prin toată casa. După un timp, dorinţa de a fuma se va asocia cu durerea sau oboseala şi, în consecinţă, va
scădea în timp.
2.2.2. Condiţionarea operantă
Se referă la faptul că, în general, comportamentul nostru este influenţat de consecinţele acestuia: dacă un
anumit comportament are nişte consecinţe plăcute sau benefice pentru noi, vom avea tendinţa de a repeta acel
comportament. Dacă are consecinţe negative, neplăcute, frecvenţa comportamentului respectiv va scădea. Tehnicile
comportamentale bazate pe operarea condiţionată identifică mai întâi comportamentele nedezirabile sau problematice
ale unui individ, caută apoi să înţeleagă care sunt consecinţele pozitive care întreţin aceste comportamente şi, în
final, încearcă să schimbe ceva astfel încât să nu mai apară acele consecinţe care întăresc comportamentul nedorit.
Astfel de tehnici se pot folosi însă şi în terapia cu adulţi, prin înţelegerea modului în care comportamentele nedorite
sunt încurajate de consecinţe favorabile, adesea inaparente.
O altă metodă bazată pe condiţionarea operantă este recompensarea. Aceasta se foloseşte mai ales în
spitalele de psihiatrie cu pacienţii gravi bolnavi, a căror comportament poate fi influenţat dacă li se oferă ceva ce ei
îşi doresc ori de câte ori se comportă aşa cum trebuie. Ca şi avantaje ale acestei terapii, ar fi durata ei scurtă, costul
redus şi concentrarea pe simptome sau rezolvarea de probleme, lucruri care răspund foarte bine cerinţelor
contemporane de rezolvare rapidă şi pragmatică, cu minim de efort, a problemelor cu care se confruntă indivizii;
Un subiect foarte interesant şi abordat într-o manieră originală a fost cel al INFRACŢIUNILOR DE NATURĂ
SEXUALĂ ŞI CU VIOLENŢĂ, ÎNŢELEGEREA ŞI GESTIONAREA LOR.
Am discutat aici despre diverse modele , propuse de autori în domeniu, cum ar fi Finkelhor, care spunea că
pentru a avea loc un abuz sexual, trebuiesc îndeplinite simultan 4 condiţii: să existe o motivaţie pentru abuzul sexual,
să se depăşească inhibitorii interni şi cei externi şi să se depăşească rezistenţa opusă de copil. Acest model este
primul model multifactorial din literatura de specialitate , iar ca şi plusuri are faptul că ia în calcul mai multe
abordări, cum ar fi cea psihodinamică sau atributivă, oferind un cadru pentru intervenţiile clinice şi ia în calcul atât
factorii interni cât şi cei externi. Ca şi „deficienţe’, ignoră rolul cogniţiei, al percepţiilor , iar despre dezinhivare se
spune că joacă un rol important în apariţia abuzului, dar nu şi în continuarea lui. Modelul propus de Hall şi
Hirschman este şi el bazat pe 4 factori şi este concentrat iniţial asupra violurilor, înainte de a fi extins la abuzurile
sexuale împotriva copiilor.
excitarea fiziologică sexuală( văzută ca principalul factor care motivează infracţiunea )
distorsiunile cognitive
lipsa controlului afectiv
factorii de personalitate (unde predomină precursorul motivaţional primar).
Avantajele acestui model sunt că aici sunt recunoscute diferenţele individuale, iar acum se introduce pentru
prima dată conceptul de factori multipli. Vorbim tot în cadrul acestui model de ideea de “prag critic” înainte de
apariţia infracţiunii şi de cea de “experienţă timpurie”. Nu se pune insă accent, ba chiar mai mult sunt aproape
ignorate influenţele culturale sau cele ale mediului social. Marshall şi Barbaree au propus teoria integrată a
abuzurilor sexuale asupra copiilor, în cadrul căruia sunt identificate riscurile de vulnerabilitate în direcţia
infracţiunilor de natură sexuală, ce apar ca rezultat al unor probleme de dezvoltare ale individului în raport cu factorii
de situaţie., riscuri precum stima scăzută de sine, slabă capacitate de autocontrol şi de stabilire a relaţiilor intime sau
de a vedea şi gândi în perspectivă. Autorii au demonstrat că infracţiunea sexuală este de fapt o combinaţie de mai
mulţi factori ce interacţionează între ei. Tot acum vorbim despre conceptul de factori de vulnerabilitate, se
examinează originea faptelor şi se identifică zonele unde terapeutul trebuie să insiste, respectiv intimitatea
pacientului sau stima lui de sine. În schimb, trebuie sa amintim faptul că nu toate infracţiunile au o latură agresivă ,
dar aici se vorbeşte în mod clar despre legătura dintre sex şi agresiune. Totodată, infracţiunile de factură sexuală sunt
tratate la modul general, şi nu fiecare în complexitatea ei.
Ward în 2003 este promotorul modelului teoretic al aşa-numitei “vieţi frumoase”, bazat pe teoria
autodeterminării, unde sunt promovate stiluri de viaţă pozitive şi productive ce te îndepărtează de infracţiune şi tot
ceea ce ţine de aceasta. Obstacolele ce ne-ar împiedica să avem o aşa-zisa viaţa perfectă ar fi factorii de risc, iar